Publicat în Cuvinte

Clipa… o urmă lăsată în viaţa noastră


Clipa.

Posesivă. Irepetabilă. Unică. A noastră.

Acel „nu acum” care a devenit atât de uşor „niciodată”, fără ca noi să ne dăm seama. Nu putem face nimic pentru a o opri. Cu cât o căutam mai mult, cu atât ea se depărtează de noi mai tare.

Ea există doar ca să poată zbura. Asemenea unei păsări ce-şi desface aripile spre nicăieri şi pe care n-o poţi prinde, oricât de mult ai încerca. Câteodată, se desprinde uşor de noi, fără ca măcar s-o fi trăit. Abia ce a venit în întâmpinarea noastră, că deja înnebunim de dorul ei.

Viaţa noastră este predominată de aceste clipe. Clipe ce ne fac fericiţi. Clipe ce ne răpesc zâmbetul de pe buze. Clipe ce ne fac să ne pierdem. Clipe ce ne dor. Clipe ce ne răscolesc sufletul. Clipe ce apar şi dispar, la fel de repede ca urmele lăsate pe nisip şi şterse de valul mării.

Până la urmă, doar asta sunt clipele. Nişte urme lăsate în viaţa noastră, ce depind doar de noi pentru a le face de neuitat.

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png