Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #19 | decembrie 2019


Și iată și ultima lună a anului trecut. :))

Nu știu când voi reveni și cu lecturile lui 2020 pe care le-am citit până acum. Mă gândesc să iau o pauză de la această rubrică și să revin la anul cu ea.

Ugly love – Colleen Hoover

3.5/5

„Ochii lui mă privesc fix, preț de câteva secunde.
– Nu-mi pune întrebări despre trecut, îmi spune ferm. Și nu te aștepta la un viitor.”

„- Presupun că, dacă un om a cunoscut cea mai urâtă față a iubirii, e posibil să nu mai vrea s-o trăiască a doua oară.”

Mi-am dorit să citesc această carte încă de când s-a anunțat apariția ei, iar odată ce am pus mâna pe ea, am ajuns s-o amân multă vreme. Poate că dacă o citeam în momentul în care a ajuns la mine, aș fi fost mult mai încântată. Mă așteptam să mă prindă și să mă emoționeze povestea cel puțin la fel de mult pe cât m-a impresionat Hopeless.

Citește în continuare „Wrap-up #19 | decembrie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #18 | noiembrie 2019


Încă puțin și ne apropiem de finalul anului trecut. Mai durează ceva până când o să revin la zi cu această rubrică, așa că până atunci, vă prezint lecturile care m-au însoțit pe parcursul lunii noiembrie. ^^

pe-strada-india-3392-2

Pe strada India (Pe strada Dublin #4) – Samantha Young

4.5/5

”Cred că mai mult decât orice eram furioasă. Nu doar pentru ceea ce-mi făcuse Marco atunci când mă părăsise, ci pentru ceea ce-mi provoca reapariția lui. Mă simțisem pierdută multă vreme după ce el plecase. Îmi trebuise ceva timp să-mi regăsesc tăria și independența.”

Personajele principale ale străzii India sunt Hannah Nichols, sora mai mică a lui Braden și Ellie care acum a crescut, și Marco D’Alessandro. Cei doi se cunoșteau de pe vremea liceului, când Marco a sărit în apărarea fetei și a scăpat-o de niște tipi care s-au luat de ea. Din acel moment, acesta a devenit eroul tinerei adolescente, sentimentele ei evoluând în cele din urmă și ajungând să-l iubească. Lucrurile nu au luat turnura așteptată și legătura lor s-a întrerupt brusc, marcându-i pe fiecare în parte și spulberându-le speranțele pentru viitor.

Citește în continuare „Wrap-up #18 | noiembrie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #16 | septembrie 2019


lecturile întârziate ale lui septembrie.

***noi-inceputuri

Noi începuturi în Eclipse Bay (Eclipse Bay, #2) – Amanda Quick

5/5

„Noaptea trecută, acasă la Rafe și Hannah, el aflase adevărul cel groaznic. Ea nu era doar o fire artistică, ci o artistă adevărată.
Urmări mișcările abile, chibzuite, ale mâinii ei în timp ce lucra la desen. Se observa o grație suplă, controlată, în felul în care mânuia creionul, care îl fascina. O vrăjitoare care lucra la descântecele sale.”

Cu ajutorul unui program pe calculator, Lillian, sora mai mare a Hannei (protagonista primului volum), caută potriviri în relațiile oamenilor. Astfel că multe persoane cu influență, care nu au timp sau pur și simplu nu au noroc în propriile căutări, apelează la serviciile ei în scopul de a-i ajuta să-și găsească perechea. Printre clienți, se află și Gabriel „Gabe” Madison, fratele mai mare al lui Rafe, care îi va crea cele mai multe probleme și-i va pune bețe în roate, neîncrezător în șansa de reușită a programului minune.

Reprezentând ultimul ei client, Lillian se retrage din afacere, acasă în Eclipse Bay, pentru a se ocupa de pictură, dar nu se aștepta vreodată ca Gabe să revină și el, hotărât să nu cedeze până ce ea nu-i va găsi perechea. Odată intrați în mijlocul pericolului ce a încolțit în orașul natal, petrec din ce în ce mai mult timp împreună, nu doar pentru a descoperi ce se întâmplă, dar și pentru a vedea dacă ei doi ar putea face acea pereche pe care o caută amândoi.

Citește în continuare „Wrap-up #16 | septembrie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #15 | august 2019


Salutare, cititori! Am rămas tare în urmă cu această rubrică, după cum prea bine se observă, și tot sper să ajung la zi cu ea. Deja s-a dus anul 2019 și eu abia vă prezint lecturile citite la sfârșitul verii trecute. Scuzați lunga întârziere. ^^

46657702.jpg

Aventurile unei soții cuminți (Misadventures, #2) – Meredith Wild & Helen Hardt

1/5

„Mi-a tresărit inima. Nu. Nu era posibil. O fantomă venea spre mine. O fantomă care mi-a spus mereu că am cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-a văzut vreodată.”

Descrierea cărții rezumă perfect povestea personajelor, cu mici detalii adăugate de cele două autoare pe ici, pe colo. Nu m-a deranjat acest aspect așa de mult pe cât m-a deranjat lipsa credibilității și atracția irezistibilă (atât de exagerată) dintre personaje, încât nu puteau să-și țină mâinile departe unul de celălalt nici măcar o clipă. Limbajul mi s-a părut cam pueril și fără substanță, iar autoarele nu au reușit să-mi transmită nimic prin ceea ce au scris.

Chiar dacă Price trăiește și acum s-a întors la ea, acesta continuă să-i ascundă lucruri în legătură cu prăbușirea avionului său și cu anul ce a trecut fără nicio veste de la el. Kate se lasă mult prea ușor pe mâna lui, de parcă tot timpul în care l-a crezut mort s-ar fi risipit într-o adiere de vânt. Nu reușește să se impună deloc în fața lui și să ceară adevărul pe care merită să-l știe.

Citește în continuare „Wrap-up #15 | august 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #14 | iulie 2019


Știu că acest articol ar fi trebuit să vină de prin august, însă nu am avut deloc stare să scriu, iar inspirația mea abia a început să revină din vacanța mult prea lungă de care a avut parte. Și poate că asta nu e o scuză, dar alta mai bună nu am. Am simțit pur și simplu nevoia să iau o pauză, care s-a cam prelungit, din nefericire.

Pe la jumătatea primăverii, sper să încep să postez la fel de des ca înainte și să mă ocup cum trebuie de blog. Urmează o perioadă destul de agitată pentru mine și s-ar putea să nu fiu chiar atât de activă pe-aici. Totuși, o să încerc să nu lipsesc prea mult. ^^

Îmi-placi-de-Kasie-West.jpg

P.S. Îmi placi – Kasie West

5/5

„Fiecare dintre noi era în una dintre cele trei clase de chimie din anul nostru. Singurele care existau. Corespondentul meu misterios se afla în una dintre clasele lor. Unul dintre ei doi știa cu siguranță cine stătea pe locul meu. Tot ce trebuia să fac era să deschid gura, să întreb… și să distrug pentru totdeauna ora de chimie.”

Am văzut recenzia cărții pe blogul Anei (A drop of inspiration), așa că am lăsat baltă orice citeam în acele zile și m-am apucat de ea la scurt timp. Nu mă întrebați de ce, că nici eu nu știu. Pur și simplu, am vrut să o citesc. Pot doar să vă spun că nu este prima dată când citesc ceva imediat după ce vizitez blogul Anei. La fel mi s-a întâmplat și cu Dorința de Amanda Quick. Văzut la ea, apoi citit și plăcut foarte mult! Sigur vi s-a întâmplat și vouă. Sau nu?

Citește în continuare „Wrap-up #14 | iulie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #13 | iunie 2019


Spuneam data trecută că mai am timp suficient pentru recuperare. Zic să nu mă mai credeți pe cuvânt, atunci când afirm astfel de chestii, pentru că numai recuperare n-am făcut în cele zece zile rămase. Cred că iunie a fost cea mai săracă lună de până acum. De la cele cinci cărți amărâte ale lui mai, am ajuns la patru. Măcar am avut o scuză, hai poate două, dar asta n-ar fi trebuit să mă oprească. Din contră, cred că ar fi trebuit să mă întărâte să citesc mai mult. Dar asta este, sper să-mi revin. :))

Esti-prea-frumoasa-de-Julia-Quinn-horz

Ești prea frumoasă (Splendid #3) – Julia Quinn

5/5

„…tînărul constată cu surprindere că nici nu voia să fie la Londra. De fapt, nu voia să fie în nici o altă parte în afară de acolo unde era deja.”

Citește în continuare „Wrap-up #13 | iunie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #12 | mai 2019


Luna mai a fost una absolut romantică! Aș fi vrut eu să citesc mai mult, dar nu s-a putut. Nu că aș excela cu luna aceasta. Suntem deja la jumătate și abia am dat gata trei lecturi. Partea bună este că mai am timp pentru a recupera! :))


1737167.jpg
Preţul supunerii – Stephanie James/Jayne Ann Krentz

3/5

„- Adena, n-am niciun chef să plec de la tine în seara asta.
– Știu, murmură ea.
– Dar mă expediezi totuși… încheie el cu un umor care destinse puțin atmosfera. De ce mă fixează Max?
Adena întoarse capul pentru a-i urmări direcția privirii și-l văzu pe Max care-i pândea, postat în spatele canapelei, cu botul pe labe.
– Așteaptă ca să te conducă politicos până la ușă.”

Adena West decide să facă o faptă bună și să-l avertizeze pe rivalul în afaceri al fostului logodnic de planurile acestuia. Nu se aștepta însă ca Holt Sinclair să știe deja despre ce era vorba, iar când bărbatul crede că ea își dorește ceva la schimb pentru așa-zisele vești, se simte atacată și înjosită de gândurile ce-i trec prin cap. Astfel că părăsește casa lui Holt cu prima ocazie, jignită de purtarea lui insinuantă.
Citește în continuare „Wrap-up #12 | mai 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #11 | aprilie 2019


cara-elliott-tentatiafructuluioprit-2-638.jpg

Tentația fructului oprit (Lords of Midnight #1) – Cara Elliot

5/5

Tânăra Alexa Hendrie își dorește o viață liniștită, o familie frumoasă și pe cineva care să o iubească așa cum este. Totuși, sufletul ei tânjește după o scânteie, o aventură ieșită din tipare care să nu-i amenințe independența de care se bucură. „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple” nu mai par doar vorbe aruncate în vânt atunci când, nevoită să plece după fratele ei nesăbuit, se trezește față-n față cu Lupul chiar în vizuina acestuia.

Și ce mai lup! Sărutul pătimaș pe care îl primește de la bărbat o zăpăcește total și o lasă să spere la ceva ce nu va avea vreodată. Crai pasional, unul dintre cei trei Cerberi rebeli ai societății și proprietar al Vizuinii, bordel și tripou totodată, conte de Killingsworth, Connor Linsley întruchipează tentația fructului oprit pentru care și-ar risca propria virtute doar pentru a mai gusta o dată din el. Sentiment reciproc și din partea Lupului care încearcă să nu cedeze în fața ei.

Dar destinul nu e de partea lui atunci când, strâmtorat de bani, îi cedează lui Griff, un alt cerber și prietenul său, jumătate din Vizuină până când avea s-o răscumpere. Într-o seară, Alexa și verișorul ei participă la o petrecere a domnilor, iar fata se costumează într-un tânăr străin venit de la școală. Cu mintea ageră și entuziasmată de ce va urma, Alexa se aruncă direct în gura Lupului (sau să fie oare invers?), câștigând la cărți jumătatea de Viziună de la Gryff. De aici, lucrurile se complică și amândoi vor ajunge parteneri, că vor sau nu, de afaceri și… de plăceri.

Este prima carte a acestei autoare pe care am citit-o și mi-a plăcut atât de mult, încât am dat gata foarte repede și celelalte două volume ale trilogiei. Povestea se parcurge ușor și nu există șansa să te plictisești vreo clipă, aspect pe care l-am remarcat și în poveștile care i-au urmat. Autoarea te cucerește pur și simplu prin stilul ei plin de umor și foarte spiritual!

Citește în continuare „Wrap-up #11 | aprilie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #10 | martie 2019


Și iată că s-a dus și martie cu ale sale lecturi! Personal, cred că a fost o lună foarte productivă pentru mine, deoarece sunt destul de rare perioadele în care mă trezesc citind atât de mult. După cum se va observa în cele ce urmează, m-am bucurat de lecturi pe placul meu și doar una dintre ele mi-a scăpat „printre degete”. :))

M-am deghizat în prințesă, am luptat pentru propriul regat al viselor, am călătorit pe meleaguri scoțiene și în timpuri străvechi, mi-am lăsat imaginația să creeze haine, am urmărit cum apar primii fiori ai iubirii între doi tineri adorabili, am navigat pe apele Dunării și am luptat alături de cavaleri în armuri strălucitoare împotriva răufăcătorilor. Voi prin ce aventuri ați trecut?

cum_sa_stapanesti-horz

Cum să îți stăpânești marchizul + Cum să educi un rebel (Prințese deghizate #2,3) de Juliana Grey

5/5

„Picioarele domnului Thomas erau mai zvelte pentru că el era o ea. O ea obraznică, inteligentă, amuzantă, adorabilă și elegantă. Cum sărise înapoi în picioare după căzătura aceea umilitoare, cum glumise apoi pe seama ei. O ea strașnică.” 

„Guvernanta nu ți-a spus niciodată? […] Prințesele nu trebuie să aibă nimic de-a face cu derbedeii.”

Ambele volume mi-au plăcut mai mult decât cel care a deschis trilogia. Marchizul a fost mai plin de umor și de năzbâtii, iar rebelul mai spiritual și mai tachinator.

Citește în continuare „Wrap-up #10 | martie 2019”

Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #9 | februarie 2019


20190315_122855

Mândrie și prejudecată de Jane Austen

5/5

O frumoasă poveste de dragoste scrisă de mai bine de 200 de ani (1796-1998) și publicată abia în 1813, a fost unul dintre succesele literare ale autoarei Jane Austen. Este totodată și una dintre poveștile mele preferate! Acțiunea se învârte în jurul tinerei Elizabeth „Lizzy”, a doua dintre surorile familiei Bennet, și a arogantului Mr. Darcy, două personaje atât de contrastante și totuși atât de asemănătoare. Unul se lasă păcălit de prejudecățile celor din jur, iar celălalt este prea mândru, pare că nimeni nu e destul de bun pentru a se ridica la același nivel cu el. Însă aparențele pot fi înșelătoare de cele mai multe ori.

În timp ce domnul Bingley, prietenul lui Darcy, și Jane, sora mai mare a lui Lizzy, încep să se îndrăgostească și să petreacă timp împreună, Darcy și Lizzy încearcă să se evite și să nu-și încrucișeze drumurile prea mult. Destinul are însă alte planuri. Vor descoperi că se simt destul de bine unul în prezența celuilalt, că au ce discuta și că nu pierd timpul aiurea vorbind despre nimicuri.

Personajul lui Lizzy mi se pare a fi ca o pată de culoare în acest roman. Isteață, sinceră și ușor ironică, cu greu se lasă intimidată de societatea în care trăiește. Mai rușine îi este de familia sa care nu ține prea mult cont de maniere și își dă drumul la gură, indiferent dacă spune ceva nelalocul lui sau nu. Îndeosebi mama și două dintre surorile mai mici care nu au niciun astâmpăr.

Declarațiile sale, ajutorul oferit fără a cere nimic în schimb, devotamentul și șarmul care-l caracterizează fac din Mr. Darcy un personaj la fel de fascinant ca Elizabeth. Refuzul categoric primit la un moment dat nu-i schimbă cu nimic părerea față de ea. Din contră, îi amplifică și mai mult dorința și admirația pe care le simte pentru aceasta.

Spiritual, amuzant și cu un strop de suspans, Mândrie și prejudecată este un roman care te cucerește de la prima citire!

„Aș putea foarte ușor să iert mândria lui, dacă n-ar fi călcat-o în picioare pe a mea.”

Citește în continuare „Wrap-up #9 | februarie 2019”