Publicat în Cuvinte

O lume trasă la indigo


M-avânt spre cerul negru, fără stele,
Ce mă privește gol și făr’ de lună,
Aștept sclipirea nopților de iarnă
În luminițe aurii de stradă.

Oftez când nimeni nu e-n jur să vadă
Cum fulgii mari și albi, în cer se-adună,
Și-și lasă atingerea rece… caldă
S-alunece pe chipul meu pierdută.

O scânteie, de ochi mi se agață;
Un surâs trist se-aude-n densa ceață,
O mână pe umăr, cu greu se-așează,
Mă-ntorc spre ieri, să sperăm împreună.

Sclipiri pentru cer, se aprind nostalgii,
Demult uitate, asemeni unor priviri,
Așteptăm un destin, așezat în toate,
În vieți omenești, cinstit să ne poarte.

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

 

Publicat în Stories

Miracol (#1) – Miracol


2

Dede’s POV 

Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate! Lumea se holba la mine ca la o nebună pentru că vorbeam singură, mai bine zis, că ţipam singură, dar puţin îmi păsa de ce cred ei în momentul ăsta. Ceea ce mă interesa pe mine, era faptul că voi întârzia din nou la ora de fizică, iar profa mă va jigni ca de fiecare dată şi voi primi şi detenţie pe deasupra.

De ce tocmai astăzi a trebuit să mi se întâmple asta? Tocmai astăzi, când fratele meu se întoarce acasă după cinci ani de zile în care nu l-am văzut deloc. Ce poate fi mai minunat de-atât! Cer chiar atât de mult, dacă doresc să-mi petrec mai mult timp cu fratele meu?

Pierdută printre gânduri, nici nu am observat că mă aflam deja în faţa clasei, cu mâna tremurând pe clanţă. Trag aer în piept pentru a mă calma şi intru hotărată în clasă, pregătită pentru orice s-ar întâmpla. Dar pentru ceea ce a urmat, chiar nu eram pregătită. Nu era nicio urmă de profă sau de vreun coleg, doar dacă…Scot repede telefonul, aproape scăpându-l şi mă uit la data de azi. Era cât pe ce să mă împrăştii pe jos, dacă nu mă sprijineam de uşă.

Citește în continuare „Miracol (#1) – Miracol”