Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #3 ~ iunie [2018]


Luna iunie s-a apropiat cel mai mult de ianuarie, din punctul de vedere al numărului de cărți citite. Păcat că nu fost în fiecare lună astfel. Aș putea da vina pe pregătirea licenței, dar chiar și așa, tot am mai strecurat o lectură atunci cand visam numai coloane și echilibre de fază. Poate că la anul voi fi mai productivă. Să sperăm! :))

20180606_202259

3/5

Prima lectură (recenzie) pe care am citit-o a fost Război în doi, carte care deschide seria cu același nume a Mirelei B. Florentina. Am citit-o destul de repede, în ciuda faptului că personajele și situațiile în care nimereau m-au enervat cumplit. Naivitatea protagonistei și primii fiori ai iubirii pentru un tip care îi spusese verde în față ce așteaptă de la ea, încă de la prima lor „întâlnire”, m-au făcut să-mi dau ochii peste cap de nenumărate ori. În unele momente am fost foarte aproape să abandonez cartea, dar am strâns din dinți și am continuat, sperând că o să fie mai bine, pe măsură ce paginile zburau.

Citește în continuare „Wrap-up #3 ~ iunie [2018]”

Publicat în Recenzii

Steaua secretă (Stelele din Mithra #3) de Nora Roberts (recenzie)


20180221_113302

Descriere

Stătea față în față cu o femeie moartă… iar ea ținea un pistol îndreptat înspre el.

Investigația locotenentului Seth Buchanan – și inima lui – sunt complet date peste cap când Grace Fontaine, bogata și ireal de frumoasa victimă a unui presupus asasinat se dovedește a fi vie și nevătămată… și în posesia unuia dintre uriașele diamante albastre cunoscute drept Stelele lui Mithra.

Polițistul cel sobru, a cărui calitate de căpătâi este autocontrolul, nu a permis niciodată ca sentimentele lui să stea în calea unei anchete. Și deși tot ce a aflat, din cercetările sale, despre celebra moștenitoare îi dovedește că este o femeie extrem de periculoasă, în prezența ei irezistibilă îi este foarte greu să-și amintească faptul că are de rezolvat un mister mai important decât Grace însăși. Căci Stelele sunt obsesia unui colecționar nebun, care a lăsat în urmă un lung șir de victime, iar acum nu se va da înapoi să facă pasul decisiv pentru a și le însuși… și se pare că o consideră pe Grace cel mai important exponat al colecției sale.

Trădat, decepționat în dragoste, a ales să nu dezvolte sentimente în relațiile lui. Și iată că se găsește o femeie care îl face să vibreze.

Gândurile mele

Asistăm intrigați la așa-zisa moarte a lui Grace Fontaine care a fost ucisă în propria casă. O față desfigurată, o balustradă ruptă, un seif spart, casa răscolită de sus până jos și câteva lucruri furate par să fie singurele elemente ce alcătuiesc acest tablou confuz al crimei sau al sinuciderii?! Cazul este în plină derulare pentru aflarea adevărului ce stă la baza acestui eveniment nefericit, iar locotenentul Seth Buchanan caută să dezlege ițele încurcate ale „jocului” de-a vânătoarea. Totodată, bărbatul se trezește fascinat de portretul tinerei, considerată „răsfățata” familiei în ochii tuturor celor ce nu se riscau să vadă mai departe de un chip frumos. „Un studiu al perfecțiunii frumuseții feminine” sunt cuvintele la care se gândește bărbatul, atunci când fiecare detaliu al portretului i se impregnează în minte.

„… fusese iubită. El subestimase profunzimea la care putea ajunge prietenia. Dar văzuse acea profunzime și acea mâhnire șocată și sfâșietoare pe fețele celor două femei de la care plecase. Existase o legătură între Bailey James, M.J. O’Leary și Grace, care era cea mai puternică din câte văzuse el vreodată. Nu pur și simplu dorită de bărbați, ci iubită și de două femei. Ce era dincolo de acei ochi, ce se ascundea dincolo de chipul acela, care meritase acel sentiment de încredere? Cine naiba ai fost tu? murmură el.”

Protagoniștii primelor două volume, Bailey și Cade (Steaua ascunsă), MJ și Jake (Steaua captivă) îl pun la curent pe Buchanan cu tot ce au avut de îndurat în ultimele zile, de când două dintre diamantele albastre au intrat în posesia lor. Știind că cel de-al treilea era la Grace și că pericolul era mult mai aproape de cât credeau ei, femeile se simt neputincioase în fața veștii îngrozitoare primite. Primul impuls este de a nu crede în spusele polițistului, dar șocul le lovește atât de puternic, încât cu greu reușesc să nu se lase doborâte.

De cealaltă parte, Seth nu se poate opri în a se gândi la Grace Fontaine, oricât s-ar împotrivi. Chipul femeii nu-i dă pace absolut deloc și, astfel, continuă să tot revină la casa acesteia, chiar și în afara orelor sale de muncă. Se simte din ce în ce mai mult ademenit de chipul acela desăvârșit ce a ajuns să-l obsedeze în propriile vise. Însă, într-una din vizitele sale, are parte de o surpriză de proporții. Ajunge să privească direct în ochii tinerei care este mai vie ca niciodată și care-l amenință cu un pistol, crezând că el e băiatul rău. Dar atunci cine e cea care a avut parte de un așa sfârșit tragic? Răspunsul ni-l dă chiar Grace. Femeia era verișoara ei care nu făcuse decât să o copieze pe protagonista noastră, de la purtarea acelorași haine, până la asemuirea aceleiași înfățișări.

„- Ai fi putut pierde perlele, ai fi putut pierde totul. Și totuși nu ți-ai fi pierdut amintirile.”

Grace Fontaine nu este cine pare a fi în ochii presei și a rudelor sale. Moștenitoare a unei familii de renume, în afară de prietenele sale și de personalul spitalului la care ea face vizite constante, nimeni nu a reușit să vadă dincolo de zidul pe care tânăra l-a ridicat în jurul ei. Preferă să arate lumii o față superficială, de pe urma căreia s-au iscat numeroase controverse, dorind să-și păstreze sufletul departe de lumina reflectoarelor. Deși pare imună la realitatea lumii în care trăiește, acceptă să sufere în tăcere, arătând celor care nu știu să vadă, o indiferență și o siguranță de sine covârșitoare.

Bineînțeles că învinovățirile din partea familiei nu catadicsesc să apară nici de data asta. Mătușa o consideră vinovată de moartea fiicei sale și îi pune în cârcă aranjarea înmormântării. Iar ea se supune acestui ordin, nu însă fără a arunca unele cuvinte la schimb, cuvinte ce par să treacă pe lângă persoana în cauză. Ca de obicei.

Pe lângă toate acestea, ceva inexplicabil o atrage spre locotenentul sobru, controlat, care este atât de hotărât să se țină departe de o implicare emoțională, cât mai departe de ea. Însă această atitudine rece n-o face să renunțe, ci continuă să-l ațâțe, să-l împingă spre limitele sale, până când îi va ceda.

„Pentru prima dată în viața lui, o femeie se strecurase și îi apucase inima în mâna ei. Și o strângea foarte tare.”

Visele nu-i ocolesc pe niciunul. O iubire din timpuri străvechi în care Grace și Seth sunt personajele principale, iar cineva îi pândește din umbră pentru a le face rău și a lua ceva ce le aparține, complică lucrurile între cei doi, tulburându-le viețile și-așa destul de fragile. Niciunul nu e pregătit să se lanseze într-o legătură care să dureze, să se dedice jumătății ce i-ar putea completa. Fiecare e decis să nu lase ca atracția dintre ei să atingă cote alarmante, nedorind ca în final să ajungă răniți de propriile decizii luate din instinct. Însă, destinul le-a fost scris cu un scop, iar cei doi vor suferi și mai mult dacă se vor împotrivi unul altuia.

„- Nu-mi place de dumneata.
– Nu ești obligată. Seth deschise portiera și așteptă. Nu mai mult decât trebuie să te plac eu pe dumneata.
Ea făcu un pas spre ușă și, dincolo de ea, îi întâlni privirea.
– Dar diferența este că, dacă eu aș avea energia sau dorința, te-aș putea face să-mi mănânci din palmă.
Intră, strecurându-și picioarele lungi și mătăsoase. „Slabe șanse”, își spuse Seth în timp ce trânti portiera. Dar nu era prea convins de asta.”

În această ultimă carte vom afla cine este colecționarul care dorește cu disperare diamantele zeului Mithra pentru el, cine este bărbatul obsedat de frumusețe și de perfecțiune, de nemurire. Acesta crede cu tărie că stelele îi vor oferi ceea ce-și dorește și continuă să se joace cu viețile oamenilor pentru a pune mâna pe ele. Eroii noștri fac tot ce pot pentru a-l împiedica să-și ducă planurile până la capăt, dar oare cu ce preț?

Un final fascinant, o lectură care mi s-a părut mult mai bună decât celelalte cărți ale trilogiei. Fiecare dintre cele trei a avut acel ceva al ei: Steaua ascunsă a fost mai romantică, ușor mai liniștită și misterioasă, Steaua captivă s-a bucurat de acțiune, (re)cunoaștere și adrenalină din plin, dar Steaua secretă a avut o emoție care cu greu poate fi descrisă și simțită. A fost diamantul generozității totale, a oferit și a luat înapoi în aceeași măsură, făcându-ne părtași la dragostea unică a sufletelor pereche.

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

 

Publicat în Recenzii

Nopţi înflăcărate (Edilean #3) de Jude Deveraux (recenzie) – Campania Promovăm Literatura #1


nopti-inflacarate_1_fullsize

Descriere

Ce-ai zice dacă ai afla că logodnicul tău nu este cine pretinde? Logodită cu fermecătorul și seducătorul Greg Anders, Sara Shaw așteaptă cu nerăbdare căsătoria. Data a fost fixată, florile comandate, chiar și rochia de mireasă este gata. Dar, cu trei săptămâni înainte de nuntă, Greg primește un telefon și pleacă fără nici o explicație. Două zile mai târziu, în Edilean apare un bărbat care pretinde că este fratele prietenei ei. Motivul pentru care Mike Newland este aici, este mult mai ascuns. El este un detectiv sub acoperire și misiunea lui este de a se folosi de Sara pentru a pune mâna pe una dintre cele mai sinistre criminale, care este și mama bărbatului cu care Sara urmează să se căsătorească. Dar Mike habar nu are ce surprize are pentru el misiunea aceasta. Vechi secrete din familiile lor ies la iveală și în timp ce Mike și Sara încep să se cunoască mai bine, el nu se poate împiedica să nu-i împărtășească secrete despre el însuși, de nimeni altcineva știute până atunci. Iar Sara își deschide inima în fața lui, cu lucruri pe care nu ar fi putut niciodată să i le spună lui Greg. Lucrând să dezlege două mistere, dragostea crescândă dintre ei începe să îi vindece pe căi pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată.

Gândurile mele

Mulţumesc fetelor de la Literatură pe tocuri, Iasmy și Mili, pentru cărțile autoarei Jude Deveraux (Mai presus de timp & Nopți înflăcărate) pe care mi le-au trimis în cadrul campaniei Promovăm Literatura pentru luna noiembrie!


10404187_275299115992333_1360514128482132839_n

Campania ,,Promovăm Literatura” este organizată de blogul Literatură pe tocuriÎn cadrul acesteia, vor apărea recenzii de cărţi, noutăţi editoriale, concursuri, interviuri, articole literare, poezie, creaţie literară.

Vă invităm să vă alăturaţi nouă în promovarea şi susţinerea literaturii – Bloggeri, Autori, Edituri, Cititori, Librării.

,,Literatura este expresia societăţii, aşa cum cuvântul este expresia omului.” – Louis Jaques Maurice Cardinal de Bonald

,,Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găseşti timp să citeşti. Altfel vei capitula în faţa ignoranţei.” – Confucius

„Cărţile: Glasuri eterne în spaţiu.” – Alexandru Vlahuţă

Folosiţi #PromovamLiteratura şi, împreună, poate vom reuși să ridicăm acest univers minunat, să nu capitulăm în faţa ignoranţei.

Cine dorește să ne susțină, dați un share!

Perioada campaniei: 26.08-30.11.2016


Campania a cam luat sfârșit de mult, iar eu sunt o întârziată se pare. Îmi cer scuze pentru acest lucru! Oricât am încercat să fiu zilele astea la termen, nu prea mi-a ieșit.

Revenind la lectura noastră, trebuie să vă mărturisesc că mi-a plăcut enorm de mult, chiar mai mult decat precedenta carte a autoarei pe care am citit-o! Cartea este scrisă foarte simplu și într-un stil fluidizat, citindu-se destul de rapid. Umorul nu lipsește din ecuație, având momente când mă trezeam râzând în hohote.

Odată cu anii petrecuți ca detectiv și agent sub acoperire în mai multe misiuni importante și extrem de periculoase, Mike Newland a învățat să-și ascundă foarte bine reacțiile, secretele și legăturile sale familiale cu Edilean, o minunată și iubitoare, dar cam bârfitoare comunitate ce dă și numele seriei. Dar, până la urmă, acestea încep să iasă la iveală, fie că vrea sau nu.

Astfel că, după ce revine din ultima sa misiune, acesta se „lovește” atât de faptul că șeful său știe despre sora sa și sătucul în care au copilărit, lucruri știute doar de prietenul său, cât și de vestea incendierii apartamentului în care locuia. Se pare că agenția a dat de urma familiei Vandlo, renumită pentru fraude financiare și violențe, în special Mizelli (Mitzi) și fiul său, Stefan.

„- Nu, nu-mi spune. Nu vreau să aud cît de mare a fost prostia mea.
– Nu ești proastă. Ei înșeală lumea de generații.
– Grozav. Înseamnă că sunt o proastă istorică.
Ochii lui Mike trădau amuzamentul.”

Șeful său îl va trimite într-o misiune deja în lucru, chiar în Edilean, pentru a o salva pe Sara Shaw, buna prietenă a surorii sale, de Greg Anders, alias Stefan Vandlo, bărbatul cu care tânăra urma să se căsătorească. Individul o dorea pentru ceva valoros care se afla în posesia tinerei, fapt care i-ar fi adus într-un final moartea, pentru ca acel ceva să ajungă în mâinile familiei lor.

Federalii reușesc să o rețină pe fosta soție a lui Vandlo pe când femeia era în stare de ebrietate la volan, ceea ce îl va aduce pe acesta în Florida de sud pentru a o elibera, știind că Stefan încă ține la ea. Ce nu știe tipul, este faptul că i s-a întins o capcană, iar el a picat rapid în ea, plecând de lângă viitoarea soție cică, fără a-i da prea multe detalii despre ce s-a întâmplat. Și, uite cum pentru vreo două săptămâni, poate chiar mai puțin, Vandlo dispare fără nici o urmă din comunitatea care-l urăște, Sara fiind singura care crede că-l iubește.

„- Ești gata să urci la etaj?
– Te urmez oriunde te duci, spuse el.”

Mike își anunță sora proaspăt căsătorită cu Ramsey McDowell de ceea ce se întâmplă și-i cere să-și prelungească luna de miere, nedorind ca ea să se întoarcă acasă până ce totul nu va lua sfârșit și să devină o țintă în misiunea sa. Tess acceptă și, cu această ocazie, pune la cale un plan propriu, acela de a-i aduce împreună pe fratele ei și pe Sara. Îl sună pe vărul soțului și prietenei sale, Luke Connor, un foarte bun prieten și un mare scriitor, al cărui fan înrăit este și șeful lui Newland, și-l roagă să o facă pe Sara să se mute în apartamentul ei, locul în care va sta și Mike pe toată perioada misiunii. Ideea e că niciunul nu va ști de surpriza pregătită, fapt ce va duce la o întâlnire în miez de noapte total neașteptată.

„Gata cu fetele cuminți, care oricum nu aveau nici un sens.”

În camera lui Tess, este o portiță în podea care face legătura cu un tunel. Înafară de Sara și Joce, soția gravidă a lui Luke, restul populației din Edilean știu de acel loc secret. Ele sunt singurele care nu cunosc acel secret, Joce pentru propria siguranță și pentru ca soțul ei să fie sigur că aceasta nu va lua la pas tunelul dacă ar afla, iar Sara, ei bine, pentru firea ei mult prea curioasă?

Dar, acum, știe și Mike, asta doar datorită surorii sale ce l-a descoperit singură pe când încerca să-și dea seama de ce există o ridicătură în podeaua camerei sale. Bărbatul nu ezită să-l folosească pentru a ajunge în apartamentul ce-i va fi casă pentru ceva vreme.

„- Nu. Vreau să capete mai multă încredere în mine înainte de a-i spune.
– Din cîte mi-am dat eu seama, mai multă decît are acum este imposibil.
– Da? Mike nu-și putu abține un zîmbet.
Luke își arcui o sprînceană.
– Ești conștient, da, că te omorîm dacă o rănești pe Sara?
– Și ce se întîmplă dacă inima mea va fi cea frîntă? întrebă Mike.
– Am în portbagaj un capsator.”

Acesta nimerește peste Sara în plină noapte, iar fata se sperie îngrozitor, crezând că e vreun hoț, ceva. Deși Mike își aruncă pe tavă nevinovăția, tânăra tot nu-l crede. Astfel că ajunge să vorbească prin intermediul telefonului tipului cu Tess, care îi dovedește că tot ce acesta i-a spus, este adevărat, dar tot nu-l poate agrea, chiar de Mike nu i-a făcut nimic…încă.

Pe măsură ce zilele trec, zidurile dintre ei încep să cadă, Edilean primindu-l pe Mike cu mai mult entuziasm decât pe așa-zisul Greg. Toată lumea pare că-l iubește, numai Sara e mereu împotrivă, încercând să-l facă să pară cel rău din poveste, dar nu reușește, oricât ar încerca. Tot ajunge să îl compare cu viitorul ei soț, constatând că diferențele dintre aceștia sunt uriașe. Pe când Mike nu face absolut nimic pentru a primi aprobarea oamenilor, fiind doar el însuși, Greg parcă se făcea dinadins neplăcut de aceștia, motivul pentru care se comporta astfel aflându-l ceva mai târziu.

„- Pe naiba! mormăi el. Am fost ademenit în orășelul ăsta cu momeala unei ferme vechi, cu mobilier confortabil și cu cea mai drăgălașă, mai dulce și mai atrăgătoare ființă care a pășit vreodată pe pămînt. Dacă este cineva sedus, atunci acela sînt eu.”

Deși, la început, Sara încă îi mai ducea dorul lui Anders, găsindu-se mereu în postura de a-l apăra în fața familiei, prietenilor și celor care nu-l aveau la inimă, aceștia acceptându-l oarecum, doar pentru afecțiunea pe care i-o purtau fetei, acum e învăluită într-o mantie de confuzie, neîncredere și vinovăție. Descoperă adevărul despre cel de care urma să-și lege destinul pentru totdeauna, despre ceea ce a fost în stare să facă pentru a ajunge la ea și ce urma să se întâmple dacă nimeni nu ar fi intervenit să o salveze, iar ea reacționează mult prea bine într-o astfel de situație, ceea ce m-a enervat puțin, dar am trecut repede peste acest aspect.

Neobișnuit ca toată lumea să știe totul despre toată lumea, Mike află pe pielea lui că în Edilean e destul de greu să păstrezi un secret. Iar un exemplu bun este chiar Sara, femeia pentru care a început să simtă mai mult decât pentru oricare dintre cele care i-au pășit în viață înainte. Prins în „capcană”, acesta e nevoit să-i împărtășească câteva din secretele misiunii, iar tânăra, în loc să le țină pentru ea, le spune mai departe vărului său și lui Joce, chiar de față cu el, ceea ce-l enervează la culme pe Mike, determinându-l să aibă mai mare grijă la ce-i va destăinui în continuare despre caz.

„- Ai dreptate. Știu că este un clișeu, dar părerea mea este c-ar trebui să-ți asculți inima.
– Dacă aș face asta, m-aș mărita cu Ferma Merlin. Ea este ceea ce iubesc eu cu adevărat.”

Dar Sara este o femeie mult prea deșteaptă și își dă seama când încearcă s-o mintă sau s-o fraierească, pentru ca el să se ocupe singur de chestiile periculoase, iar ea să fie în siguranță. Așa că ea îl urmează, chiar de acesta e sau nu de acord.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, Sara nu ar fi ieșit din cuvântul lui Greg, din dorința de a nu-l supăra și ar fi stat frumușel acasă, în timp ce ar fi cusut numeroasele rochii pentru clientela de lux a magazinașului pe care-l dețineau amândoi. Dar, pentru binele ei și al celorlați, asta nu se va mai întâmpla, iar ea era liberă din nou. Ușor, ușor redevenea aceeași Sara care era odinioară și asta doar datorită lui Mike, iar Edilean îi era foarte recunoscător fiindcă le-a adus-o înapoi.

„- Crezi că n-aș suporta să plec departe de mama mea care-și închipuie că e datoria ei să-mi spună cum să trăiesc? Că nu mă pot despărți de rudele mele băgăcioase care țîțîie spre mine crezînd că bărbatul cu care m-am întîlnit vreme de patru ani m-a părăsit? Să plec departe de mila lor că am căzut în plasa unui bărbat pe care nimeni nu-l poate suferi? Asta mă întrebi?”

Iar asta nu e tot! Când logodnicul ei se supăra din cauza sa, încerca să lase de la ea și să-l împace, iar faptul că el ar fi putut deveni violent o speria. Dar cu fratele lui Tess nu era așa. Când acesta se enerva, ea se simțea mult mai în largul ei cu acest bărbat, deoarece, în adâncul ei, știa că Mike nu o va răni vreodată fizic. Decât plecarea lui avea să-i lase un gol imens în suflet, ceea ce cu Greg nu i se întâmplase să simtă astfel nicicând.

Acesta devenise doar o obișnuință în viața ei, pe când Mike era imprevizibilul ce-i lipsea.

„Dar acest sărut era altfel. Era în el ceva dincolo de pasiune. Era o sete, un dor pentru ceva mult mai mult decît își oferiseră unul altuia pînă atunci. Cu toate că Sara era înconjurată de oameni care o cunoșteau și cu toate cuceririle lui Mike, în esență erau doi oameni singuri. Care se agățau acum unul de celălalt.”

Oare ce-și dorește familia Vandlo cu atâta ardoare, de au așteptat luni bune pentru ca fiecare părticică pusă la punct a planului lor să dea roade? Ce deține Sara atât de valoros, încât viața i se apropie cu pași repezi de final? Va reuși Newland să o salveze înainte ca totul să fie prea târziu? Dar el, va reuși să se țină la distanță de ea și, în același timp, să o scape de pericol?

„Cum îl chema? se întrebă ea încercînd să-și amintească. Avea un nume oarecare. William sau James. Nu. Mike. Tess îi spunea cel mai des ‘frate’, ca în ‘Fratele meu poate urca munții într-o fugă sau poate prinde în lasou, oricînd are chef.’ Sau ca în altele la fel. Sara și Joce obișnuiau să o tachineze de cîte ori alerga la telefon cînd o auzea pe Bonnie Tyler cîntînd Caut un Erou, melodia pe care o pusese Tess pentru fratele ei.

Odată, cînd se aflau în oraș, la o ieșire cu fetele, sunase mobilul lui Tess, dar era Rams, logodnicul ei și Tess îl ignorase. Dar peste câteva minute, cînd o sunase fratele ei, i-a răspuns, spunînd mai ales ‘da’ și apoi închizînd. Cînd Sara și Joce au izbucnit în rîs, Tess nu a marșat la glumă.”

Un aspect care m-a amuzat încă de la început a fost faptul că Tess, sora lui Mike, crede că acesta poate face absolut orice, ceea ce nu este prea flatant pentru soțul ei și restul bărbaților cărora le împărtășește acest lucru. Nu ezită nicio clipă să îi răspundă fratelui ei la telefon. Nu contează ce oră este, dacă e zi sau noapte. Îi răspunde indiferent de activitatea pe care o desfășoară în acel moment.

Dar dacă o căuta altcineva, cum ar fi fost Rams, nu găsea important să răspundă persoanei respective chiar mereu. Soțul ei nu găsea amuzant ideea de a-i întrerupe neținând cont de nimic, uneori chiar în cele mai nepotrivite momente. Totuși, Tess reușește să-l împace de fiecară dată, așa că el se resemnase deja în privința aceasta.

O lectură despre unitate, despre legăturile strânse între membrii familiei, despre dragoste în aproape toate formele ei. O lectură despre viață, despre secrete care nu pot fi ținute, oricât de mult ți-ai dori ca alții să nu știe. O lectură despre sprijinul comunității care, deși e foarte curioasă din fire și se bagă acolo unde nu le fierbe oala, fac orice pentru ai lor, când apariția străinilor amenință să le distrugă echilibrul.

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054