Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #19 | decembrie 2019


Și iată și ultima lună a anului trecut. :))

Nu știu când voi reveni și cu lecturile lui 2020 pe care le-am citit până acum. Mă gândesc să iau o pauză de la această rubrică și să revin la anul cu ea.

Ugly love – Colleen Hoover

3.5/5

„Ochii lui mă privesc fix, preț de câteva secunde.
– Nu-mi pune întrebări despre trecut, îmi spune ferm. Și nu te aștepta la un viitor.”

„- Presupun că, dacă un om a cunoscut cea mai urâtă față a iubirii, e posibil să nu mai vrea s-o trăiască a doua oară.”

Mi-am dorit să citesc această carte încă de când s-a anunțat apariția ei, iar odată ce am pus mâna pe ea, am ajuns s-o amân multă vreme. Poate că dacă o citeam în momentul în care a ajuns la mine, aș fi fost mult mai încântată. Mă așteptam să mă prindă și să mă emoționeze povestea cel puțin la fel de mult pe cât m-a impresionat Hopeless.

Tate Collins se mută pentru o vreme cu fratele ei pilot, Corbin, până când va putea să-și permită un loc doar al ei. Nici nu apucă măcar să intre în apartamentul acestuia, că în fața ușii se trezește cu un bărbat aflat într-o stare deplorabilă. Ușor panicată la început, începe să se calmeze când descoperă că tipul este prietenul și vecinul fratelui ei. Deși reticentă, îi sare în ajutor și-l lasă să doarmă pe canapea. Însă a doua zi, acesta nu pare să fie prea fericit cu ce s-a întâmplat și nici măcar nu-i mulțumește.

Nu durează mult și amândoi se găsesc în situația unei legături cu beneficii de ambele părți, niciunul nedorind să ofere mai mult decât poate da în acele momente. Din anumite motive, Miles se simte vinovat pentru trecutul său și acum se autopedepsește pentru ceva ce a făcut, iar asta se revarsă și asupra femeilor care trec prin viața lui. Inevitabil, Tate ajunge să se îndrăgostească de el și, în loc să încheie această legătură ce se dovedește toxică pentru ei, continuă să rămână, sperând că-l va influența cumva și că va reuși să-i dărâme zidurile.

Ugly love ne arată că nu întotdeauna iubirea este una frumoasă. Uneori, mai iese la iveală și acea urâțenie care-i face să sufere pe cei care au de-a face cu ea, spulberându-le orice crez și speranță pe care le-au avut vreodată despre acest sentiment minunat și dureros deopotrivă. De asemenea, ne arată că încă putem găsi putere să ne ridicăm și să continuăm să trăim prezentul, acceptându-ne trecutul și putând spera la un posibil viitor.

Eroare (Regii timpului #2) – Laura Nureldin

3/5

„Uneori, visele sunt felul în care mintea noastră ne atrage atenția asupra unor fapte pe care altminteri nu le percepem ca fiind importante. Este modalitatea în care creierul noastru revarsă lumină pe chestiuni care ne scapă atunci când suntem treji.”

Am găsit mereu fascinante călătoriile în timp, de aici și dorința mea de a citi Regii timpului. Recunosc sincer că mi-a plăcut mai mult primul volum al seriei, datorită umorului și a celui pe care eroina noastră l-a cunoscut. În prima carte, Mora a ajuns în vremea Regelui Xerxes al Persiei, iar faptul că a fost nevoită să rămână acolo pentru o perioadă de timp, i-a adus marea dragoste – însuși Regele. Bineînțeles că sentimentele i-au fost întoarse și Xerxes ar face orice ca soția lui să fie în siguranță.

În volumul de față, din cauza unei mici erori, schimbăm epoca și ne trezim într-o Louisiana de prin secolul al XIX-lea. Nimeni nu a prevăzut că mașinăria lui Alex (bunul prieten al femeii) o va duce într-un alt timp, și nu în lumea soțului ei. În timp ce amicul ei se zbate să o aducă înapoi, iar Xerxes e pe cale să pornească un război, dacă ea nu revine, cineva reușește să se apropie de Mora, cineva care îi aduce aminte prin ochii săi de bărbatul care o așteaptă să se întoarcă acasă.

Mi-a plăcut faptul că Alex a fost ceva mai prezent acum și că a întâlnit în sfârșit o femeie care să-i dea lumea peste cap, însă mi-a lipsit enorm Xerxes, a cărui furie atingea cote alarmante din cauza lipsei soției sale. Pe când Mora era încercată de sentimente noi, acaparate de confuzie, în privința fiului cel mare al familiei care a primit-o în găzduire.

Un băiat numit Crăciun (Christmas #1) – Matt Haig

4/5

„O imposibilitate este o posibilitate pe care încă n-ai înțeles-o.”

“… aurora arăta de parcă cineva ar fi presărat praf de sclipici în ceruri.”

În fiecare an, atunci când se apropie luna decembrie, încerc să citesc cel puțin o carte care să fie legată de sărbătoarea Crăciunului, deși mai trișez uneori și ajung să citesc astfel de lecturi și în alte anotimpuri. Pusesem ochii de ceva vreme pe cărțile lui Haig, așa că am vrut să-l descopăr pe autor, începând cu această serie faină pentru copii, serie care poate fi citită și de adulți. Prin Un băiat numit Crăciun, suntem aruncați într-o lume care va învăța din nou să aibă speranță și vom fi martori la nașterea lui Moș Crăciun.

Povestea ni-i aduce în fața ochilor pe micuțul Nikolas și pe tatăl acestuia care trăiau amândoi într-o căsuță săracă de lângă pădure. Dorind să-i ofere mai mult fiului său, Joel pleacă împreună cu alți bărbați într-o misiune încredințată de Rege. Lunile trec cu greu, iar în tot acest timp, tatăl nu dă niciun semn de viață, în timp ce Nikolas este forțat să-și asculte mătușa cea rea, să doarmă afară și să mănânce resturile ei.

Expirând timpul dedicat misiunii, băiatul pleacă în căutarea tatălui. Pe drum, are parte de numeroase peripeții neobișnuite care-l vor pune în pericol, dar care îi vor aduce totodată și prieteni loiali în care să se încreadă. Se va împrieteni cu un ren tare glumeț și cu niște elfi năstrușnici. Va întâlni un spiriduș care are darul de a spune mereu adevărul și troli ce vor dori să-l servească la cină. Va învăța să transforme imposibilul în posibil, indiferent de situație, și va ajunge să trăiască într-un ținut plin de magie care va deveni noua lui casă.

Fetiţa care a salvat Crăciunul (Christmas #2) – Matt Haig

4/5

„- Într-o zi, viața o să devină mai bună pentru tine […]. Viața e ca un horn de sobă – uneori trebuie să treci prin întuneric ca să vezi lumina.”

”Fără speranță, n-ar exista magie. Nu Moș Crăciun, Blitzen sau vreunul dintre ceilalți reni fac magia posibilă în noaptea de Ajun. Ci orice copil care vrea și își dorește ca ea să se petreacă. Dacă nimeni nu și-ar mai dori-o, n-ar mai fi nicio magie. Și pentru că noi știm că Moș Crăciun vine în fiecare an, acum știm că magia – cel puțin, un anumit fel de magie – este reală.” 

Amelia Wishart a fost primul copil care a primit cadoul de Crăciun și a fost atât de încântată, încât a susținut singură magia primului an. Și, datorită speranței din sufletul fetiței, Moș Crăciun a reușit să mențină timpul în loc și să zboare o noapte întreagă, pentru a le oferi cadouri copiilor din toată lumea.

Însă, în următorul an, ceva se întâmplă. Din cauza trolilor care dau buzna în Elfhelm, Nikolas e nevoit să anuleze Crăciunul și să spere că anul viitor nu vor mai exista asemenea probleme. Dar atunci când mama Ameliei se îmbolnăvește și una din dorințele fetei este ca ea să se facă bine, iar aceasta nu se împlinește, speranța din sufletul ei începe să dispară… la fel și magia elfilor. După moartea mamei, lucrurile se schimbă în mai rău și ideea că Moș Crăciun n-ar exista de fapt, este amplificată de traiul la un azil care, în loc să încerce s-o ajute, vrea să-i distrugă spiritul și sufletul de copil.

Asemenea primului volum, mi-a plăcut mult și Fetiţa care a salvat Crăciunul. Ambele povești îți ating sufletul și te trec prin multe emoții. Pline de sensibilitate și nedreptate pe alocuri, nu poți să nu simți nimic atunci când vezi prin ce sunt nevoiți să treacă atât Nikolas, cât și Amelia. Ca orice copil de vârsta lor, chiar dacă au parte de trăiri negative, încă reușesc să mai spere și să creadă că bunătatea și magia mai există totuși în lume.

small-3114-5b9951ea49c08

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.