Publicat în Recenzii

Meandre (Lake & March #1) – Amanda Quick


th

Descriere

O poveste romantică și tensionată, plasată în Anglia secolului al XIX-lea, în fascinantul decor al înaltei societăți londoneze, dar și în lumea pitorească, imprevizibilă a femeilor ușoare și a personajelor certate cu legea. Lavinia Lake, o tânără inteligentă, frumoasă, cu personalitate puternică, luptă să se impună pe scara socială. Dar soarta îi este potrivnică și nimic nu-i iese așa cum și-ar dori. În plus, aparențe înșelătoare tind să-i compromită reputația. Curând se trezește prinsă într-un vârtej de evenimente pline de dramatism, în care trădarea și tentația joacă un rol important. Intră în scenă și gentlemanul-detectiv Tobias March, de care se îndrăgostește. O pasiune care ar putea deveni extrem de periculoasă pentru ea. Va reuși Lavinia să găsească ieșirea din acest labirint năucitor în care speranțele se spulberă una după alta?

Gândurile mele

Nu pot să observ că, în ultimul timp, am început să acord o atenție crescută trilogiilor și să nu mă las până ce nu le termin de citit, mai ales când povestea este captivantă și mă prinde de la primele pagini. Astfel că am ajuns la o nouă serie semnată de Amanda Quick pe care nu se putea să nu o ador. Personalitățile celor doi protagoniști, Lavinia Lake și Tobias March, au fost, de cele mai multe ori, o adevărată încântare, conferind preocupărilor detectiviste pe care le întreprindeau acea senzație că te aflai chiar acolo, în umbră, așteptând ca și ei următorul indiciu care să ducă la rezolvarea misterului.

„Cu un mare efort de voință, Lavinia se abținu să nu urle de exasperare. O înnebunea efectiv această încredere nemărginită pe care o avea Emeline în capacitatea ei de a ieși cu bine din orice dezastru.”

Prima întâlnire dintre cei doi nu a decurs chiar într-o notă prea veselă, deoarece Lavinia și nepoata sa, Emeline, s-au trezit în miez de noapte că cineva a dat buzna peste ele în magazinul lor de antichități din Roma și le-a somat să-și facă bagajele cât se poate de repede pentru a le trimite înapoi în Londra.

Bineînțeles că încăpățânarea doamnei Lake trebuia să iasă la iveală și a ajuns să se certe cu acest „musafir nepoftit” care îi distrugea întreaga muncă pe care abia o pusese pe picioare pentru a supraviețui. Nu vrea să creadă nicio clipă că March caută un criminal care-i folosește magazinul ca pavăză pentru schimburi de afaceri murdare și, din tot sufletul ei, speră că nu-l va mai întâlni niciodată pe acest bărbat insuportabil.

„- Știi, doamnă Lake, rosti Tobias March, am avut întotdeauna presentimentul că noi doi ne vom mai întîlni într-o bună zi! Dar cine să fi bănuit că asta se va întîmpla în niște împrejurări așa de interesante?!”

Destinul are însă altceva pregătit pentru ea și face cumva ca drumurile lor să se intersecteze din nou într-o situație la fel de neașteptată ca și prima, fiind acompaniați acum de un mort în aceeași cameră cu ei. Astfel că, și de această dată, firile lor puternice se ciocnesc și ies scântei. Angajați de persoane diferite, se trezesc că vor rezolva împreună prima lor anchetă care se transformă rapid în mai multe cazuri decât au prevăzut.

Un artist necunoscut creează opere de artă, scene din ceară foarte realiste pentru ochiul uman, cu iz de moarte și tentă sexuală, în care femeile par să fie victimele bărbaților. Prostituatele încep să dispară rând pe rând și niciuna nu mai este în viață ca să poată spune ceva despre un posibil criminal. Iar pe lângă toate astea, Lady Dove, o văduvă retrasă și foarte bogată din lumea bună, este șantajată și amenințată din cauza a ceea ce a fost soțul ei pe vremea când trăia. Detectivii noștri trebuie să descopere dacă între aceste situații există vreun punct comun sau este doar o coincidență faptul că au loc la scurt timp una după alta și în zone diferite din punct de vedere social.

„- Ei, bravo, zise ea, pe un ton înțepat. N-am nici cea mai mică intenție de a face echipă cu dumneata, domnule March. De fiecare dată când apari, îmi cauzezi un șir nesfîrșit de necazuri.”

Niciunul dintre cei doi nu este obișnuit să lucreze cu cineva, așa că încearcă să capete singuri anumite indicii, ceea ce conduce inevitabil la multe contraziceri și certuri. Fiecare consideră că își face treaba așa cum trebuie, deși Lavinia este o începătoare în astfel de chestiuni, și nu cedează în fața celuilalt, chiar dacă își dau seama că uneori mai și greșesc și că le-ar prinde numai bine ajutorul partenerului. Așa se întâmplă când se întâlnesc doi încăpățânați care s-au obișnuit să facă totul pe cont propriu.

Printre secrete și minciuni, tachinări și înțepături, reușesc totuși să se mai destindă uneori și chiar să petreacă puțin timp împreună, fără ca cineva să-i deranjeze sau ca vreunul din cazuri să le întrerupă plimbările liniștite. Din nefericire, nu petrec atât de mult timp pe cât și-ar dori Tobias. Spre uimirea lui, nu se aștepta ca roșcata să-l farmece într-atât de mult, încât să-i fie pe plac ciorovăielile dintre ei. Le găsește chiar amuzante și destul de incitante, pentru că de multă vreme nu s-a mai simțit așa de bine în compania unei femei.

„- Doamna Lake este o persoană cu totul ieșită din comun, zise Tobias. Deosebit de hotărîtă, încăpățînată și extrem de dificilă. Poate scoate din sărite pe orice bărbat întreg la cap.
Anthony dădea din cap cu un aer exagerat de înțelegător.
– Ce enervant e să îți vezi trăsăturile de caracter oglindite perfect în altă persoană! […] Femeia asta te obsedează de trei luni, de cînd s-au produs evenimentele de la Roma…
– E o exagerare să spui că mă „obsedează”!
– N-aș crede. Whitby […] mi-a zis că delirai și purtai niște conversații lungi și incoerente cu această doamnă Lake. Ei bine, după ce te-ai întors în Anglia, ai găsit întotdeauna un motiv să pomenești de ea măcar o dată pe zi. Aș zice că treaba asta frizează obsesia.”

Un prim volum plin de adrenalină, mister, suspans și pericol. Nu lipsesc umorul și tachinările din peisaj, iar dragostea începe să le vină de hac chiar și celor doi încăpățânați. Piesele de puzzle își găsesc locul în poveste și toate întrebările par să-și găsească răspunsurile în cele din urmă, chiar dacă unele nu sunt rostite cu voce tare.

Nota mea: 4/5

nota-4

langit-merah.regular

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

Un gând despre „Meandre (Lake & March #1) – Amanda Quick

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.