Regula de 5 secunde – Mel Robbins

Descriere

Transformă-ți viața, munca și încrederea în tine cu doza zilnică de curaj

Cum să-ți îmbogățești viața și să-ți recapeți încrederea în forțele proprii în doar 5 secunde.

Mel Robbins folosește povestiri captivante și anecdote savuroase din momente celebre ale istoriei, artei și afacerilor, dar și concepte ale etologiei, pentru a demonstra câtă forță poate declanșa o clipă de curaj. Astfel, ne oferă o strategie simplă, dar spectaculos de eficientă în dezvoltarea personală: Regula de 5 secunde.

Regula de 5 secunde este o soluție simplă și universală pentru o problemă cu care ne confruntăm cu toții adesea: batem pasul pe loc.

Secretul nu e să știi ce să faci, ci să știi cum să te decizi să faci acel lucru.

Gândurile mele

După #Girlboss de Sophia Amoruso (recenzie), aceasta este a doua carte de dezvoltare personală pe care o citesc. Ceea ce m-a determinat să o cumpăr anul trecut a fost titlul cărții: Regula de 5 secunde. La acea vreme, eram curioasă să aflu cum pot să fac să fiu mai activă și să capăt mai multă încredere în anumite situații, așa că atunci a fost un impuls de moment achiziționarea ei. Totuși, de-abia în ultima săptămână, am pus mâna pe ea.

Nu am terminat-o atât de repede precum aș fi făcut-o în general cu o carte de ficțiune, însă chiar și așa, am citit-o fără probleme. Mel Robbins scrie pe înțelesul tuturor și, indiferent dacă citești azi și mai revii la ea abia peste două zile, nu pierzi firul lecturii și ți se reamintește ce ai citit, deoarece ideea principală a cărții se repetă de multe ori pe parcurs și știi ce vrea să-ți transmită: să faci un lucru înainte de a-i da timp de gândire minții tale să găsească nenumărate motive pentru care acesta nu ar funcționa.

Uneori, e bine să asculți de instinctele tale și să lași gânditul pentru mai târziu. Cu siguranță, ai observat că lucrurile bune vin de multe ori atunci când te lași dus de val și acționezi pe moment, chiar dacă există riscul să apară și consecințele de după. Nu spun acum că toate deciziile noastre trebuie luate astfel, ci doar atunci când simți că inima ta are mai mult de câștigat decât mintea, mai ales dacă faci ceva ce-ți doreai foarte mult, dar nu aveai curajul necesar pentru a-l începe.

Unul din momentele mele de cinci secunde 

Nu am avut niciodată curajul să învăț să înot, pentru că îmi era frică într-un fel de apă. Menționez că nu am avut nici un incident care să-mi genereze această teamă. Într-o zi, unul din unchii mei m-a întrebat dacă vreau să merg cu el și băieții lui la înot. Am acceptat și m-am dus cu ei. Nu am intrat în apă, ci doar am privit de pe marginea bazinului. În mintea mea se învârteau zeci de gânduri dacă să mă încumet să intru în horă sau nu. Erau câțiva instructori pe acolo și îi urmăream pe fiecare în parte cum se comportă cu elevii lor pentru a-mi face o idee. Aveam de unde alege.

Verii mei se aflau deja sub îndrumarea unui instructor care-i urmărea de pe margine și le spunea ce trebuie să facă, spre deosebire de ceilalți care erau în apă, mai aproape de cei dornici să învețe. Mă gândeam că vreau și eu un instructor care să stea în apă cu mine, nu să mă privească de pe margine. Ăsta a fost primul pas pe care l-am făcut spre acel „Da, vreau să învăț!”. Apoi, totul a venit de la sine. Nu am numărat așa cum face Mel Robbins când vrea să se dea jos din pat și să ia ziua în piept, ci m-am ridicat de pe bancă și m-am dus direct la soția instructorului (cel care privea de pe margine) și am întrebat-o dacă dorește să mă ia sub îndrumarea ei.

Bineînțeles că a durat ceva până am învățat, deoarece odată aflată în apă, alte zeci de gânduri m-au lovit și îmi imaginam tot felul de chestii urâte care se pot întâmpla. Priveam la copiii care se aflau acolo și care nu aveau nicio grijă. Pur și simplu, se aruncau în apă și înotau, iar eu mă gândeam întruna înainte de a face un alt pas. Acum, după ceva peripeții petrecute în apă, știu câteva mișcări de înot, să-mi țin respirația cum trebuie și să nu mă mai panichez atunci când mă apropii de zonele adânci. Bazinul respectiv era descendent, cu o lungime de 50 de metri, coborând de la jumătate de metru până la aproape 2,5 metri adâncime. Pentru că da, am ajuns și la cei 2,5 m și nu vreți să știți cât de tare mă speria acel perimetru de apă.

De asemenea, am constatat că după ce luasem o pauză de la înot în acea perioadă (pentru că luna august, concedii), următoarea dată când m-am dus, m-am aruncat înainte fără să mă gândesc și m-am lăsat mai mult dusă de val decât la începutul lecțiilor, ceea ce chiar m-a ajutat. Recunosc că nu mă încumet să înot în mare. Mă limitez doar la bazin, deoarece știu că dacă va mai exista vreun moment în care să simt că nu mai pot, aș avea de ce să mă prind până îmi revin. Vedeți, gândurile. :))

***

Până la urmă, ăsta e de fapt esențialul: să începi. Nu te gândi prea mult la faptul că presupune responsabilitate, energie, voință și multă muncă, poate chiar zile nedormite. Nu te gândi că, pentru a ajunge la final, ai un drum lung de parcurs și că este posibil să eșuezi, să-ți fie teamă și să ajungi să vezi pentru o vreme doar partea goală a paharului. Important e să începi de undeva și pe urmă o să vezi cum lucrurile se așează unul câte unul. Fă pași mici pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Cum ar veni: dacă nu riști, nu câștigi, corect? Așa că impulsionează-te singur când nimeni altcineva nu e acolo ca să-ți dea un ghiont și să te încurajeze: fă tu primul pas spre ceea ce îți dorești!

Foto reprezentativ: pinterest

Nota mea: 4/5