Pentru că o țin numai în lepșe perioada asta, inspirația mea pentru astăzi în privința booktag-urilor vine de la blogul Daniela’s secrets. ^^
1. Am/ N-am citit o carte de Roald Dahl.
Nu s-a ivit niciodată ocazia să citesc vreo carte de-a autorului. În schimb, am vizionat filmul după una dintre cărțile sale – Matilda, care mi-a plăcut mult atunci când eram mai mică.
2. Am/ N-am citit cărți 14+.
Având în vedere vârsta pe care o am acum (24 ani), pot spune că am citit destul de multe cărți 14+. De asemenea, citesc și cărți pentru copii sub 14 ani.
3. Am/N-am citit o carte pe care am judecat-o după coperta acesteia.
S-a mai întâmplat să citesc cărți a căror coperți n-au avut nicio treabă cu povestea sau care să nu atragă din punct de vedere estetic. Și chiar au fost cazuri în care m-am înșelat, povestea din spate plăcându-mi mai mult decât coperta în sine.
4. Am/N-am citit o carte în altă limbă decât engleză și română.
În general, citesc mai mult în română pentru a-mi ușura lectura și, ocazional, dacă anumite titluri nu sunt traduse, le citesc în engleză.
5. Am/N-am citit un roman grafic.
Am citit primul volum din seria Academia Vampirilor de Richelle Mead. Anul acesta aș vrea să continui cu volumele 2 și 3.
6. Am/N-am vărsat apă pe o carte.
Chiar dacă mai mănânc sau beau ceva în timp ce citesc, am grijă să nu-mi pătez cărțile cu nimic.
7. Am/N-am împrumutat cărți de la bibliotecă.
Am împrumutat cărți atât de la biblioteca din școala generală, cât și de la cea din centrul orașului meu. Chiar și de la cea din incinta universității la care învăț, mai mult pentru examenele la care aveam nevoie. Totuși, a trecut ceva vreme de când nu am mai împrumutat o carte pentru plăcerea lecturii. Chiar ar trebui să-mi refac permisul la bibliotecă. ^^
8. Am/N-am fost la Cărturești Carusel.
L-am vizitat împreună cu o parte din prietenele mele bookaholice, pe când eram la Gaudeamus, în noiembrie 2018 și sper să mai am ocazia de a ajunge acolo. Mi-a plăcut foarte mult! ❤
9. Am/N-am o carte peste 600 de pagini.
Urzeala tronurilor de George R.R. Martin. Muuulte pagini. :))
10. Am/N-am cumpărat o carte dintr-un anticariat.
Se pun tarabele de cărți? Nu prea am anticariate în oraș, dar am aceste tarabe la care îmi mai arunc când și când un ochi, iar dacă ceva mă atrage, o cumpăr fără să stau pe gânduri.
Le provoc mai departe pe Anca de la Anca și cărțile și pe Oana de la Crâmpeie de suflet. Dacă sunt și alți doritori, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile la această postare. 🙂
Mulțumesc pentru inspirație. Am preluat-o și eu și m-am distrat făcând-o: https://readersrepublic.wordpress.com/2020/04/08/leapsa-14/
Deși sunt doar 10 întrebări, destul de simple, am stat câteva zeci de minute să reflectez la răspunsuri, încercând să-mi amintesc când, ce și cui i-am făcut :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare plăcere! Mă bucur să-ți fiu inspirație! 🤗❤
Uneori, cele mai simple întrebări ne încurcă. :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană