Jocul de-a v-ați ascunselea – Em Madara

Descriere

Trei fire narative se împletesc într-un incitant joc de-a V-ați ascunselea, întrebarea care trenează pe fundal fiind: „Va reuși ultimul să scape turma”?

Jo-Jo este cea care „decide să joace”, luptând pentru dreptul de a alege altfel decât părinții săi. Când viața îi e dată peste cap de un „prădător” fără scrupule, tânăra găsește pentru prima dată curajul să riște.

Ada duce jocul mai departe, încercând să facă fața unei complicate rupturi de relație. Eroina amână conflictelor tot mai dese cu soțul ei, sub pretextul unei călătorii amânate de mult timp. Degradarea căsătoriei lor pare însă fără cale de întoarcere și, așa cum ne previne vocea Jocului: „Cine nu e gata, e luat cu lopata!”

Ultimul fir narativ se insinuează prin gânduri scurte, înfipte ca niște fitile între celelalte două povești, dar conține grăuntele de speranță spre care bâjbâie protagoniștii.

Așadar, „ultimul scapă turma” sau…?

Gândurile mele

Mă bucur mult atunci când din blogosferă încep să se remarce surprize literare care îți încântă imaginația fără limite, care te fac să-ți întorci fiecare gând pe toate părțile și care te provoacă să te joci constant cu ceea ce îți oferă. Acesta este și cazul autoarei Em Madara, căreia doresc să-i mulțumesc din suflet pentru povestea oferită!

Am reușit să ajung la timp pentru lansarea romanului său de debut, lansare ce a avut loc în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, și am ascultat cu drag ce au avut de spus ea și fiecare dintre invitații ei despre acest joc atât de minunat transpus în cuvinte. Legende locale și de la începuturile lumii, simboluri cunoscute, ingenios inserate printre rânduri, magia pe care o poți descoperi acolo unde nu te aștepți, toate acestea îți vor ieși în cale, cu fiecare pagină pe care o vei da.

„- Nu trebuie să ceri voie să trăiești!”

Jocul de-a v-ați ascunselea îți arată realitatea pe care, uneori, nu vrem s-o mai recunoaștem ca fiind a noastră. Preferăm să lăsăm lucrurile să stagneze așa cum sunt, să adunăm straturi peste straturi, fără să mai încercăm să depunem vreun efort pentru a reveni la cei ce eram odinioară. Respectăm cu strictețe regulile jocului și ne pierdem în monotonia de zi cu zi, renunțăm să mai visăm, lăsând viața să treacă pe lângă noi fără nicio satisfacție personală. Nu mai suntem dispuși să riscăm și să ridicăm miza, de teamă să nu pierdem și mai mult decât avem.

Structurată în trei părți distincte și totuși legate între ele, Jo-Jo decide să joace, Cine nu e gata, îl iau cu lopata! și Ultimul scapă turma!?, Jocul de-a v-ați ascunselea sare de granițele copilăriei și se materializează cu și mai multă însemnătate în viețile oamenilor mari, prinzând curaj în a se distra pe seama lor. Pe când Jo-Jo încearcă să-și câștige independența și să se sustragă de sub controlul strict al părinților, Ada și Anton se luptă cu o posibilă ruptură de relație ce pare să nu mai aibă niciun viitor.

„…este primul care o face să simtă câtă putere poate avea asupra unui bărbat. Apoi îi ia toată puterea și o strivește sub puterea lui. Este tot un joc la fileu, dar fără seturi și fără reguli corecte. Nu-i e foarte clar ce are de câștigat, știe doar ce ar putea să piardă.”

Ajunsă la majorat și cu o dorință arzătoare de a intra la Jurnalism, specializare pe care tatăl ei, Colonelul, o dezaprobă din tot sufletul, Jo-Jo este dispusă să riște și să arate de ce este în stare. Împărțindu-și timpul între ieșirile cu fetele, meciurile de volei din fiecare seară cu alți jucători de-ai locului, cursurile de karate și învățatul pentru admiterea la facultate prin parc, tânăra se lovește de primii fiori ai dragostei. Simțind deja o atracție pentru unul dintre voleibaliștii ocazionali, Șerban, un rebel fermecător, și cunoscând totodată reputația lui în rândul femeilor, Jo-Jo nu se poate abține să nu se gândească la el.

Ajutată de pasiunea comună pentru lectură, dar și de ceea ce descoperă sub masca după care se ascunde tânărul, fata acceptă să se arunce într-o legătură cu el, chiar dacă teama de a fi rănită i se impregnează în suflet încă de dinainte de a-i oferi acestui jucător o șansă. Acum este pe cont propriu și, pentru a se putea bucura de fiecare moment furat, alături de cel pe care va ajunge să-l iubească, evită pe cât se poate ciocnirile cu părinții, ciocniri care nu fac decât să-i necăjească și să-i întărâte pe toți trei. Nici cu Șerban nu-i va fi însă ușor, amândoi debordând de o încăpățânare ce le va veni într-o zi de hac.

„Am gătit un tort cu multe etaje noi doi! Îl mănânc de suficient timp să știu cum taie orice poftă de viață. Nu știu ce să-i spun lui Anton fără să alunec pe topoganul reproșurilor, așa că mai adaug un strat de tort. Încerc să-mi înghit tristețea, dar bucata asta nu vrea să se ducă.”

Sătulă să facă mereu compromisuri spre binele celorlalți, fără să mai (se) țină cont de propria persoană, Ada își dorește din tot sufletul să fugă cât mai departe de groapa în care se adâncește pe zi ce trece. Îi este teamă că va veni o zi când se va trezi fără nicio cale de ieșire, așa că vrea ce a avut odată. Își vrea înapoi visurile și dorințele, scânteia care i-a dat impulsul de a-și trăi viața fără regrete și magia de la început. Vrea să scape de monotonia ce pare să o înghită cu totul.

Relația cu soțul ei începe să se destrame încet și ea, dar niciunul nu încearcă să facă nimic pentru a o reconstrui la loc. Ada își dorește libertate, un strop de aventură și mai mult timp petrecut cu el. Anton vrea un trai mai bun pentru familia lui și nu mai vede nimic altceva în jur, în afară de muncă. Astfel că ciocnirile nu întârzie să apară. Se evită unul pe altul și parcă nu-și mai pot vorbi ca înainte. Niciunul nu mai spune exact ce gândește despre ce se întâmplă. Ada ocolește întrebările pe care ar vrea de fapt să i le pună lui Anton, doar pentru a nu primi ceea ce nu vrea să audă.

Doar micuțul ei Vlad, alintat Boț și pasionat de poveștile ei spontane cu tâlc la care participă cu entuziasmul atât de specific copiilor, pare să-i mai țină laolaltă. Dar până când? Hotărâtă să facă ceva în privința vieții sale și să pună oarecum piciorul în prag, Ada își ia rucsacul în spate și pleacă spre Sighișoara, orașul ei drag. Soțul i-a refuzat propunerea de a face asta împreună, de a-și salva căsnicia împreună, așa că se aventurează de una singură. A sosit timpul să o (re)găsească pe Ariadna din sufletul ei, să îndepărteze rând pe rând straturile nefolositoare ce o acoperă și să o aducă înapoi.

„Acolo, în ochiul vârtejului amețitor, întinde mâinile către ea. Vrea atât de mult s-o îmbrățișeze strâns! Așa cum cercurile din trunchiul unui copac se cuprind unul pe celălalt.”

O lectură care te îndeamnă să te oprești chiar acum din drumul ăla care nu te duce nicăieri și să pleci în căutarea ta, a acelui tu interior pe care ai ajuns să-l ascunzi atât de bine de lume. Devii părtaș la cel mai greu joc jucat dintotdeauna: viața însăși. Ada a pornit deja în călătoria care i-ar putea aduce răspunsurile de care are nevoie. Tu ești pregătit s-o faci?

Nota mea: 5/5