Publicat în Recenzii

Fata cu toate darurile – M.R. Carey


20190308_175132

Descriere

Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“.

În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc.

Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

Gândurile mele

Fata cu toate darurile este un SF post-apocaliptic, un thriller distopic care prezintă un sfârșit de lume în lumina unui nou început ce ar putea fi posibil cândva, în viitor.

„Melanie îşi spune: atunci când visele devin realitate, realitatea ta se modifică. Nu mai eşti persoana care a avut acele vise, aşa că ai senzaţia că auzi ecoul unor întâmplări de demult.”

Am mai spus că SF-ul nu este chiar genul meu, însă de ceva vreme încerc să-l descopăr mai mult și să mă bucur de poveștile pe care mi le oferă. În cazul de față, chiar a fost o bucurie, deoarece mi-a plăcut foarte mult ce am citit. Într-o oarecare măsură, mi-a amintit de un alt thriller distopic care m-a captivat la fel de mult: Fugi! de Oana Arion. Ambele romane au în comun pierderea umanității în defavoarea instinctelor animalice, doar că inamicul este diferit, iar în Fata cu toate darurile există o parte a populației care este afectată doar pe jumătate. Acest fapt le induce supraviețuitorilor speranța că poate mai este o mică șansă ca lumea să-și revină.

O infecție provocată de o ciupercă care-și duce existența în pădurile tropicale lovește neașteptat omenirea și o transformă într-o gloată de flămânzi. Aceste creaturi își pierd rațiunea de a fi și își mănâncă semenii, fie ele animale sau oameni. Puțini sunt cei care îi supraviețuiesc și se baricadează de cei afectați, încercând să lupte cu monstruozitățile ce-i vor la cină.

„- Nu exagerez când spun că supravieţuirea noastră ca rasă ar putea depinde de rezultatele studiului nostru, de felul în care vom reuşi să înţelegem de ce infecţia s-a manifestat altfel în cazul acestor copii – şi a luat alt curs, diferit de evoluţia ei normală la nouăzeci şi nouă la sută dintre subiecţi. Este vorba despre supravieţuirea noastră, Helen. Asta este miza. Speranţa unui viitor. Speranţa descoperirii unei ieşiri din nenorocirea asta.”

În această lume, trăiește și Melanie, o fetiță de 10 ani și, totodată, un copil special cu o inteligență și o maturitate aparte pentru vârsta fragedă pe care o are. Împreună cu alți copii, stă închisă, fiecare în propria celulă, într-un subsol păzit de armată și sub atenta observație a câțiva doctori ce experimentează pe seama lor. Nimeni nu știe de ce acești flămânzi tineri nu se comportă în totalitate ca și cei ce mișună în afara cazărmii care-i ține la distanță. De aceea, doamna doctor Caldwell dorește cu disperare să descopere leacul ce ar putea salva omenirea. Vrea să arate tuturor celor din breasla ei că știe ce face și să le dea peste nas pentru că au ales să o dea la o parte din calea misiunii lor.

Aproape fiecare zi a copiilor este încununată de cursuri predate de profesori ce se feresc să se atașeze de ei, de plictiseala ce-i însoțește înapoi în celulele lor goale și de ziua de duminică acaparată de singura masă din timpul săptămânii și de baia cu substanțe chimice ce au ca scop ascunderea mirosului de om. Tinerii sunt scoși din celule în scaune cu rotile, cu mâinile și gâturile încătușate, pentru a nu exista vreo șansă ca aceștia să-i atace și să-i muște pe soldați și pe profesori. Dacă sunt provocați și simt mirosul unui om, instinctul flămânzilor pentru supraviețuire se activează și sar pe pradă.

„- Tu eşti pâinea mea, spuse ea în cele din urmă. Când îmi este foame. Asta nu înseamnă că aş vrea să te mănânc, domnişoara Justineau! Nu vreau, pe cuvânt! Mai bine mor decât să fac una ca asta. Doar că tu îmi umpli sufletul aşa cum pâinea umple burta omului din cântec. Mă faci să mă simt că nu mai am nevoie de nimic altceva.”

Într-una din zile, domnișoara Helen Justineau, unul dintre profesorii copiilor, cedează și ajunge să se apropie foarte mult de elevii săi, ceea ce este o încălcare clară a regulilor impuse. Din acest punct, lucrurile încep să se miște și să o ia razna. Melanie ajunge pe masa de disecție a lui Caldwell, iar cazarma este atacată de junkeri (oameni sălbăticiți) și de flămânzi. Fetița, domnișoara Justineau, doamna doctor Caldwell, sergentul Parks și soldatul Gallagher reușesc să scape din mijlocul lor și astfel își încep lungul drum pentru supraviețuire spre un loc sigur și ferit de pericol.

Am empatizat foarte mult cu micuța Melanie, chiar dacă este pe jumătate una dintre creaturile de care trebuie să te ferești. Dornică de a învăța lucruri noi și de a-i fi pe plac profesoarei sale preferate, micul nostru geniu face tot ce poate pentru a reuși. Își dă seama de ce se află în acel loc și știe că, într-o zi, va dispărea la fel cum au făcut-o și câțiva colegi de-ai săi. Îi este teamă de doamna Caldwell, iar sentimentul se intensifică atunci când se trezește pe masa de operații a femeii. De asemenea, cunoaște ceea ce este și ceea ce poate face dacă își lasă instinctul să o controleze, însă reușește să se abțină, ținându-i la distanță pe cei pe care i-ar putea răni. Nu ar suporta vreodată ca domnișoara Justineau să pățească ceva din cauza ei. Totodată, sare în ajutorul micii sale „familii” de supraviețuitori și îi apără de cei ca ea, astfel că-i câștigă încrederea sergentului Parks care va începe în cele din urmă s-o privească ca pe un copil, ca pe un om normal.

„Nu se oprește niciodată, nu încetinește niciodată și te prinde într-un final. Așa că nu-ți mai rămâne decât să te lupți.”

„Pentru că ai vorbit despre ea ca despre o altă ființă omenească. O ființă cu sentimente, care uneori trebuie respectate.”

Narat la persoana a treia, din mai multe perspective (cu cea a Melaniei predominantă), Fata cu toate darurile este un roman surprinzător, plin de adrenalină și suspans, care îți trezește emoții și fiori reci pe șira spinării. Amănuntele legate de cum decurg disecțiile doamnei Caldwell, vânarea flămânzilor și uciderea lor, lupta pentru supraviețuire și ciuperca care acapară lumea au un impact puternic vizual asupra ta. Finalul cărții nu va fi cel la care te aștepți, însă cred că un altul nu ar fi putut încheia mai bine povestea de față. Din anumite puncte de vedere, cel prezentat a fost necesar pentru ca lumea să o poată lua de la capăt.

Nota mea: 4.5/5

nota 4.5

langit-merah.regular

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

7 gânduri despre „Fata cu toate darurile – M.R. Carey

    1. Mă bucur să găsesc persoane care se bucură de aceleași lecturi care mi-au plăcut și mie! 😊 Îți recomand „Fugi!” de Oana Arion, dacă n-ai citit-o. Este tot despre un virus care nimicește populația, doar că pleacă de la telefonul de toate zilele. :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.