Publicat în Reviews

Hanoracul tău – Cristina Oțel


20190420_183126.jpg

Descriere

Lui Mihail îi plac puloverele și culorile împrăștiate pe pânză. Dar nu-i place deloc când se așază în bancă și Anastasia tace. Anastasiei nu-i plac nuanțele de pe pielea ei și nici sunetele pe care doar pereții camerei sale le aud. Când Mihail începe să se uite, cu adevărat, la Anastasia, descoperă atât de multe minciuni și panică inundându-i fetei plămânii, încât se întreabă cum a reușit aceasta să-și coasă buzele, să-și păstreze secretele și să amăgească atât de mulți oameni cu priviri seci.

Gândurile mele

„- Tu nu ești o greșeală să-ți ceri scuze pentru că trăiești.”

„A mânjit tot ce era alb în mine…”

Deși Felinare stinse staționează de multă vreme în biblioteca mea, de-abia zilele acestea am făcut, pentru prima dată, cunoștință cu stilul profund al Cristinei. Îmi pare rău că nu am făcut-o mai devreme, deoarece tânăra autoare scrie frumos, leagă armonios frazele între ele și povestea vine de la sine, natural, fără să fie deloc forțată. Te face părtaș la situațiile dramatice ale adolescenților, situații pe care și le complică de multe ori și singuri, alegând conștient să se piardă într-o viață pe care nu o vor, în loc să lupte pentru cea pe care și-o doresc. Aceștia preferă să ascundă faptul că au nevoie de ajutor, nesuportând ideea că ar putea fi priviți ciudat și batjocoriți de către ceilalți, dacă își vor arăta slăbiciunile și temerile în fața lor.

Mihail își petrece timpul fiind indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Acționează doar atunci când situația nu mai poate fi controlată și se materializează ca apărătorul oricui are nevoie. Chiar și al ei. Anastasia își caută propriul refugiu în tăcerea autoimpusă de circumstanțele nefavorabile în care trăiește acasă. Nu lasă pe nimeni să se apropie de ea. Până la el.

„Vreau să văd culorile din vocea ei, cele care au răsunat în noaptea ploioasă.”

„- Minte-mă. Dar când vei avea încredere în mine, spune-mi adevărul.”

Amândoi își duc „greul” cum pot, maturizându-se mult prea repede și încercând să fie doar doi spectatori la piesa vieții care se desfășoară nepăsătoare în fața lor. Însă, cum destinului îi place să se joace, acesta va interveni în demersul lucrurilor pentru a isca puțin spiritele locului. Deoarece ambii au fost părăsiți de mame, eveniment ce a marcat crunt existențele fragile ale copiilor de-atunci, aceștia privesc acum viața diferit. Mihail caută să se bucure de culorile ei pastelate generate de emoțiile puternice, nu doar de tonurile de gri, iar Anastasia închide ochii la nuanțele vii ce reușesc încă să-i mai lumineze chipul uneori.

Fiecare dintre cei doi își asumă o vină care nu le aparține. Nu este el vinovat pentru că mama sa l-a părăsit pe când era doar un copil și că acum a revenit pentru a-și impune drepturile pe care le-a pierdut din clipa în care a plecat. Sau că, după o vreme, și fratele său mai mare a luat-o pe aceeași cale. Așa cum nu este nici vina ei pentru că tatăl a ales să-și verse frustrările pe ea din cauză că soția i-a lăsat în urmă, fără să mai privească înapoi. Mihail a acceptat să primească ajutorul de care avea nevoie pentru a trece peste atacurile de panică generate de nesiguranța plecării celor dragi și de bătaia de joc din generală, dar Anastasia a ales în schimb singurătatea și tăcerea asupra situației abuzive prin care trece, deși o rănește mai mult decât lasă să se vadă.

„- Ai simțit vreodată că lumea nu te aude cu adevărat?”

„… ar fi pictura mea, degetele pline de acuarelă care-mi transformă furtunile în ploi melancolice și stropii de culoare în forme frumoase. Dar atunci n-ar mai fi ea, Anastasia…”

Clipa în care profa de română îi pune să facă împreună un proiect pentru a-i trece clasa, determină apropierea celor doi tineri. Adolescenta se opune, nedorind să petreacă timpul cu acesta, așa că-l evită o vreme, îndrugând tot felul de scuze. Însă Mihail este perseverent și odată ce fata i-a câștigat atenția, nu se lasă până ce Anastasia nu-l acceptă ca prieten. Sentimentul care-l încearcă atunci când se află în preajma ei este diferit de tot ce a cunoscut și nu poate s-o mai ignore așa cum făcea înainte, chiar dacă fata i-a cerut-o.

Ea se teme de ceea ce ar putea dezvălui dacă acesta ar privi-o mai îndeaproape și ar dori să o cunoască mai bine, el de ceea ce i-ar putea spune sub un impuls de moment pe care l-ar regreta apoi. Ea își ascunde firea adevărată sub o mască țesută din minciuni, iar el spune direct ceea ce simte, fiind prea sincer în vorbele sale.

O lectură despre alegerile pe care suntem nevoiți să le facem zi de zi, doar pentru a păstra aparențele în ochii lumii, chiar dacă sufletul plânge și cere a fi eliberat. O lecție de viață care ne arată că aceasta nu este mereu roz și că nu ne oferă ceea ce ne dorim, dacă nu începem să luptăm pentru asta. Hanoracul tău reprezintă oglinda societății în care trăim, care nu se va schimba până ce noi nu o să acceptăm să facem primul pas.

Nota mea: 5/5

nota 5


Mulțumesc frumos Editurii Quantum Publishers și autoarei pentru paleta de emoții pe care mi-a oferit-o această carte!

18698270_616317555244415_6124705709685917116_n.jpg

langit-merah.regular

Reclame

Autor:

Este o ea alergând spre alte lumi. Prietenoasă, calmă şi foarte curioasă. Adoră lectura, să scrie şi să deseneze. O fire destul de visătoare, care nu uită însă de rațiune. De asemenea, petrece mult timp cu muzica, dulciurile şi filmele/serialele bune. ~ O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com

8 gânduri despre „Hanoracul tău – Cristina Oțel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.