Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #19 | Balanța puterii (Alina Marinescu #3) – Monica Ramirez


„Dintr-o dată, ceva o făcu să se oprească pe loc, un sentiment ciudat că cineva o privea cu atenție. Putea simți o pereche de ochi analizând-o din celălalt capăt al camerei de parcă ar fi vrut să-i pătrundă prin piele. Întoarse capul și privi peste umăr, stabilind contact vizual. Rămase captivă în acei ochi ce păreau că oglindesc toate licăririle lumânărilor din încăpere.

Era înalt și suplu, dar extrem de bine făcut. Părul brunet îi ajungea până la guler, dat după urechi. Bărbatul era extrem de atrăgător, cu pomeți înalți și buze pline, bine definite, ochii de un negru strălucitor conturați de gene dese. Era îmbrăcat într-un smoching negru croit impecabil ce-i scotea în evidență bazinul îngust și umerii lați. Pielea bronzată îi strălucea ușor în lumina caldă a sutelor de lumânări. Oare era conștient de felul în care o privea? Pentru că ea era extrem de conștientă de focul concentrat în privirea aceea întunecată. Necunoscutul era interesant și ademenitor, dar intuia ceva mai mult de atât. Ceva ce-ar fi putut fi. Ridică din umeri în sinea ei. N-avea timp de romantisme în mijlocul unei misiuni, nu-și putea permite să fie distrasă. Și cu toate astea, în ciuda voinței, se întrebă cine era străinul acela misterios.”

🔱🔱🔱

„Totul înmărmurise în întunericul nopții, doar din loc în loc se mai auzeau valurile izbindu-se ușor de iahturile ancorate în portul mic. Marius o privea pe Alina în timp ce dormea liniștită lângă el, atras de imaginea aceea precum o molie de flacăra unei lumânări. Sânii îi tresăreau ușor cu fiecare răsuflare, iar el trebui să-și încleșteze pumnii pentru a nu o atinge. Zâmbi în sinea lui, numai gândindu-se la asta, permițându-și să-și îmbete toate simțurile cu prezența ei.

Era perfectă. Dar cine era? Și ce putea face ca s-o protejeze? Cicatricile pe care le văzuse pe trupul ei îi dezvăluiseră că nu putea fi o femeie obișnuită. Dacă se dovea că era implicată în vreun fel cu Al’Queda, oare ar vâna-o? Închise ochii îndurerat atunci când realitatea îl izbi cu puterea unui cutremur. N-ar fi avut de ales. Brusc, realiză că singura metodă prin care o putea salva, cel puțin pentru moment, era să-i mai acorde timp. Să privească în altă parte, permițându-i să dispară, protejând-o chiar de oamenii lui, făcând ceva ce nu mai făcuse până atunci. Să mintă pentru ea. Trebuia să plece și să n-o mai vadă niciodată…”

6

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.