Publicat în Recomandări

Cadouri literare de Dragobete


Adriana de la Tot despre (Prefață de carte) a venit cu un fel de leapșă ce constă în recomandări de cărți romantice românești. Am ales astfel de povești și nu prea. Am ales cărți cu lecții de viață în care vă veți regăsi sau nu. Am ales povești minunate care își găsesc finalul fericit, indiferent de obstacole.

„Era așa cum nu-și dorea să fi fost vreodată – puțin îndrăgostită și singură.”

Un volum tumultos, asezonat cu umor și înțepături dulci-amărui pe alocuri, o poveste de iubire care aduce cu ea suferințe, regrete și lacrimi, dar și emoții puternice, bucurie și încredere. O iubire care alungă secrete și temeri și așterne în sufletele personajelor speranța unui viitor luminos.

„Ușor încruntat, Jack părea la fel de uimit ca și mine de modul în care reacționam unul lângă celălalt, ca și cum corpurile noastre aveau o voință proprie, atrăgându-se unul pe altul.”

O poveste plină de emoții, umor delicios și pasiune, în centrul căreia doi încăpățânați, posesivi și îndrăgostiți până peste cap, luptă pentru iubirea lor împotriva tuturor celor care se opun drumului pe care au pornit împreună.

„Oamenii adevărați rămân astfel până la capăt, prin foc și prin cenușă, de unde renasc în continuu.”

O lectură atât de complexă prin simplitatea ei și atât de reală, de specifică zilelor noastre, încât nu ai cum să nu te regăsești cel puțin într-una din situațiile ce se învârt în jurul personajelor noastre.

  • Regăsire (sau orice carte) de Raluca Butnariu

”Iar fericirea aceasta era cu atât mai prețioasă cu cât știa cât de greu fusese încercată. Dar o regăsise, iar acesta era lucrul cel mai important.”

Un historical romance încântător! Povestea este una emoționantă și dulce-amăruie. Doi tineri îndrăgostiți își promit iubirea și că vor face orice le stă în putință pentru a rămâne împreună, dar împrejurările nefaste nu-i lasă. Destinul are totuși ceva pregătit pentru ei, iar acum că s-au regăsit, nu mai e cale de întors.

  • Căutând fericirea de Teresa Wojcik

„Nu mi-a fost niciodată atât de teamă că pierd pe cineva, fiindcă nu am avut niciodată pe cineva pe care să pierd.” 

O iubire la început de drum naște emoții puternice în sufletele personajelor. Acestea se evită și se atrag unul pe celălalt cu aceeași intensitate. Sentimentele sunt evidente, frământările se înmulțesc, iar obstacolele le tot apar în cale. Unul știe ce vrea, celălalt fuge, însă până când?


Voi ce romane de dragoste recomandați?

2019-01-12_120446

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

6 gânduri despre „Cadouri literare de Dragobete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.