Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #11 – Monica Ramirez [aprilie 2015]


Monica Ramirez locuiește în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în România la editura Tritonic: Asasin la Feminin – Seria Alina Marinescu, vol.1, Identități secrete – Seria Alina Marinescu, vol.2, Balanța puterii – Seria Alina Marinescu, vol.3, Bariere de fum – Seria Alina Marinescu, vol.4, Abis – Seria Alina Marinescu, vol.5, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac. În prezent, Monica are în lucru The Other Half of her Dreams, un thriller/romance/fantasy.

Bună, dragilor! Dacă mi-ați urmărit activitatea din urmă cu ceva ani pe blogul Shattering Words, probabil că o să recunoașteți acest interviu. Am decis să-l readuc și pe Praf de stele, deși ar fi trebuit să o fac de mai multă vreme. De asemenea, vor mai urma și alte interviuri „trecute” zilele acestea. :))


1. Am înţeles că prima pasiune a fost baletul. Ce a reprezentat acesta pentru dumneavoastră? În unele momente, mai simţiţi nevoia să vă lăsaţi purtată pe ritmurile line ale acestuia?

Mama mea, fostă dansatoare profesionistă și, la vremea aceea, profesoară de sport, coordona un grup de dans modern pentru copii. Așa că m-am suit pe scenă pentru prima oară la 6 ani și nu m-a mai dat nimeni jos de acolo până mult mai târziu. Dansul a fost prima iubire și pasiune a vieții mele. Am intrat la Liceul de Coregrafie, însă am continuat să dansez cu grupul mamei mele timp de mulți ani. Pe scenă mă simțeam mereu cu adevărat liberă, ceea ce în vremurile acelea era ceva aproape ilegal. Câteodată mi-e dor de luminile scenei, dar faptul că mi-am transferat pasiunea pentru dans în scris mă ajută foarte mult.

dans-si-balet-pentru-copii-ro_74_0-1

2. Cum aţi ajuns de la paşi de dans, să dansaţi cu nişte simple cuvinte?

Viața de dansator este extrem de frumoasă, dar din păcate mult prea scurtă și la un moment dat era clar că va trebui să mă orientez în altă direcție. Mi-am dorit să scriu încă din timpul școlii, așa că trecerea de la dans la scris a fost cât se poate de naturală. Sigur, nu s-a întâmplat totul dintr-o dată, mai ales pentru faptul că viața mea a luat-o pe un făgaș pe care nu-l anticipasem vreodată, dar după un anumit timp, nevoia de a scrie a apărut mai mult sub forma unei exorcizări. Trebuia să spun o anumită poveste ruptă din realitate și scrisul a reprezentat o eliberare. Inițial, nu am scris în ideea că voi și publica. Cariera de scriitor a prins contur aproape fără voia mea. Dar mi-a plăcut, mi s-a potrivit ca o mănușă, așa că odată ce m-am eliberat de povestea despre care vorbeam, am continuat să scriu.

3. Ne puteţi spune cum a luat naştere seria „Alina Marinescu”? În special personajele, Alina şi Alex, care au parte de o poveste atât de plină de nuanţe?

Seria Alina Marinescu reprezintă povestea care m-a împins către scris. Este o poveste reală, oricât ar părea de halucinant, dar trebuie să nu uităm faptul că realitatea bate de cele mai multe ori ficțiunea. Alex și Alina au existat cu adevărat și continuă să existe, povestea lor complicată de dragoste constituind nucleul seriei. Primele 5 volume au apărut deja în România, volumul 6 și ultimul a apărut deocamdată doar în America, urmând să apară și la noi probabil prin toamnă. La o primă vedere, chiar și acum, Alina și Alex, ba chiar și Marius, cu care cititorii se întâlnesc în cel de-al 3-lea volum, sunt niște oameni obișnuiți. În realitate, însă, duc o viață dublă la granița dintre lumea normală și o lume întunecată a umbrelor… o lume despre care nu se știe mare lucru. Cu permisiunea ta, o să schițez un fel de profil psihologic pentru a introduce cititorul în atmosfera întunecată și plină de neprevăzut a lumii aflate dincolo de realitatea de zi cu zi. O să mă întind puțin, dar promit că merită!


Alina Marinescu preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex Therein iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.

Alex este un asasin profesionist. Pare un om de oțel, nu cunoaște frica în timpul misiunilor sau în afara lor, dar în mod paradoxal nu a reușit încă să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Alex este de fapt mai mult o fantomă dacă-l comparăm cu un om normal și trebuie să fie așa ca să poată ucide pe oricine i se ordonă. Lui nu-i mai pasă de lucrurile pe care oamenii normali le găsesc importante, sau măcar stimulante, trăiește într-o altă dimensiune în care nu există emoții inutile. Cu toate acestea, între el și Alina se stabilește o conexiune foarte puternică. Alina reprezintă singurul suflet cu adevărat pur din lumea întunecată ce-l înconjoară. Alex reprezintă un mister nu numai pentru oamenii din jurul lui, ci mai ales pentru Alina, care nu-i înțelege aparenta răceală sufletească. Romantismul și sensibilitatea pe care le simte mai mult la nivel instinctiv în el o duc mai degrabă cu gândul la un fel de cavaler modern. Relația paradoxală rece-fierbinte dintre cei doi devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea în timpul misiunilor la care trebuie să participe. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat? Nu putem răspunde la această întrebare decât urmărind acțiunile lui Alex în ceea ce-o privește pe Alina, ținând cont de existența siguratică și rece în care cei doi sunt nevoiți să supraviețuiască.Până la urmă, Alina l-a schimbat pe Alex de când a apărut în viața lui, și dacă până atunci el se considera mort din punct de vedere sufletesc, ceva se trezește la viață în inima lui din acel moment. Alina este motivul pentru care Alex începe să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuiește atât de mult. Trebuie să întelegem că un om care a ucis atât de mulți oameni, de multe ori chiar fără să știe de ce, un om care a văzut atât de multă moarte în jurul lui, nu poate rămâne întreg la minte fără un control strict al emoțiilor, pentru a se proteja de realitatea în care trebuie să supraviețuiască. Înainte de Alina, nu exista nimic pentru Alex decât munca pe care o făcea la modul superlativ. SSO și mai apoi Elite îi cer ori să facă ceea ce trebuie, ori să moară. Nu există alte opțiuni: te supui ordinelor, ori ești lichidat. Iar pentru Alex, care este un perfecționist, alegerea morții nu reprezintă nimic mai mult decât o evadare. Așa că decide să trăiască și tot ceea ce-i rămâne este munca lui pe care o face la modul superlativ. Nu neapărat din mândrie, ci pentru că nu mai are nimic altceva.

Asta încearcă să-i insufle și Alinei, faptul că pentru a deveni un asasin desăvârșit trebuie să devii complet rece, să nu dezvalui niciodată nimanui cine ești cu adevărat, ce simți cu adevărat, pentru a nu da acces nimănui la orice slăbiciune s-ar ascunde pe dinăuntru. Pe de altă parte, este și o formă de onestitate, în sensul că atunci când colegii lui Alex îl privesc în ochi, știu sigur că nu reprezintă nimic pentru el. Și de fapt așa stau lucrurile în Elite; oamenii ca atare nu există, sunt numai niște executanți care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Un mod excelent de a controla totul, începând de la emoții, până la nevoi si dorințe personale. Cu toate acestea, în viața lui Alex apare această ambivalență odată cu apariția Alinei. Nu-i pasă de nimeni și nimic, dar îi pasă, poate chiar prea mult pentru binele lui, de Alina. Asta nu înseamna însă, că-i arată cu adevărat ce simte. Alex nu se mișcă, nu gesticulează, nu se exprimă ca un om normal. Dimpotrivă. Economia totală de gesturi, cuvinte, mișcări nu sunt egalate decât de aura letală pe care o degajează.

Singura poartă prin care-i este îngăduit Alinei să patrundă câteodată sunt ochii lui în care citește adevărate romane, însă niciodată mai mult de cateva fracțiuni de secundă, niciodată suficient de mult timp pentru ca ea să înțeleagă dacă a întrezărit fragmente din propria ei imaginație, sau ceva real. Alex nu este un bărbat real, ci o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. De aceea nu afișează nicio emoție, cu toate că trăirile lui interioare sunt extreme. Ca atunci când în ciuda faptului că este bulversat sufletește, îi arată Alinei documentele care atestă execuția ei pentru a o face să înțeleagă că nu mai există pentru lumea reală, umanitatea ei nu mai contează nici măcar din punct de vedere oficial și ca atare poate fi anihilată cu prima ocazie când nu respectă regulile. Îl doare enorm să-i facă asta femeii pe care o iubește, însă știe că trebuie dacă vrea să o ajute să supraviețuiască.

Însă Alina este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și ramâne o rebelă și după. Nu se sfiește să se răzvrătească fățiș împotriva regulilor cu care Alex încearcă să o modeleze. Dacă până atunci regulile generale după care se ghida viața ei – și orice viață normală, nu-i așa? – erau să nu furi, să nu minți, să nu… ucizi, acum totul este diferit. Acum i se cere să mintă, să fure, să omoare, și în general să facă absolut orice pentru a-și îndeplini misiunea. Si culmea, Alex este cel care trebuie să o învețe toate astea. Nu mai vorbim despre încrederea în oameni, ceva natural pentru Alina, pe care Alex încearcă cu disperare să o distrugă. Până la urmă, realitatea în SSO se află de cealaltă parte a oglinzii față de societatea normală. Lucruri lipsite de importanță în lumea noastră, cum ar fi un gest, o frază, poate chiar un zâmbet, încrederea în cineva, pot deveni greșeli fatale în realitatea de dincolo. Cineva care trebuie să trăiască ucigând, care trebuie să aducă moartea prin simpla-i prezență nu poate zâmbi, vorbi, trăi usor. Poate face toate astea, dar nu la fel ca oamenii normali.

ganduri

Cu timpul, rebeliunea instinctivă a Alinei se manifestă din plin împotriva celor care doresc să o plaseze sub control, însă învață repede regulile jocului și devine chiar foarte bună în jocul ei aproape zilnic cu moartea, la fel cum învață să manipuleze politicile și pericolele lumii întunecate din care se trezește că trebuie să facă parte fără acceptul ei în prealabil. Însă Elite nu o poate controla. Nimeni nu poate. Chiar dacă joacă după regulile ce i se impun, nu se adapteaza sistemului și nu-și vinde sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Alina rămâne complexă și tridimensională într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei întregii ei existențe. La început nu știe exact ce să simtă despre rolurile pe care trebuie să le joace în misiunile în care este trimisă, în afară de frustrare și ostilitate, însă trebuie să se adapteze rapid cerințelor și modus-ului operandi Elite dacă vrea să supraviețuiască. În timp devine mult mai sofisticată și controlată în emoțiile pe care le afișează, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând nu numai că poate să joace după regulile ei proprii, ci că poate deveni chiar mai bună decât ei la jocul lor. Prin asta nu urmărește să urce treptele ierarhice ale organizației din care face parte. Singura ei aspirație este să-și trăiască frânturile de viată care i-au mai rămas cu cât mai multă integritate. În sensul acesta este foarte ambițioasă. Poate să joace jocul, este extrem de bună la el și singurul lucru pe care-l vrea este să câstige bataliile propriei ei vieți, incapabilă să devină o mașină de ucis.

Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Organizația Operațiuni Anti-teroriste Ultra-Secrete Elite este o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. O organizație fără titlu oficial, neînregistrată nicăieri, ai cărei angajați sunt fantome. Nu există coduri de referință și nu este parte integrantă a niciunui serviciu de informații. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără analiza mass-mediei. De aceea, acțiunile agenților operativi Elite nu par de multe ori prea diferite de cele ale teroriștilor împotriva cărora luptă, făcând dificil de tras o linie clară între unii și alții.

Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile. Cu toate că luptă în numele binelui, Elite nu garantează absolvirea de păcatele pe care trebuie să le comită în numele acelui bine. Dimpotrivă, Elite reprezintă purgatoriul personal al fiecăruia, un loc foarte opresiv în care sistemele de securitate sunt mai importante decât viețile celor ce-i asigură continuitatea. Când pășesc în lumea reală, agenții operativi nu simt că ar fi eroi care luptă pentru binele omenirii. Ei trebuie să mintă, să înșele, să comploteze, să asasineze. În lumea lor morala se opune în mod direct logicii, datoria anulează iubirea și umanitatea, autoritatea anulează compasiunea, eficiența justifică victimele colaterale.

182305_10151574948497666_1082824199_n

4. Ce v-a atras spre lumea „cenuşie” a spionajului? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi dacă aţi face parte din ea?

După cum am mai spus, lumea secretă e reală și poveștile ei pot bate de departe realitatea. Oamenii care fac parte din această lume întunecată sunt nevoiți să ducă vieți duble extrem de complicate din toate punctele de vedere. Agenții operativi sunt supuși unor antrenamente intense pentru a învăța cum să devină soldații perfecți pe teren. Însă nu-i învață nimeni cum să facă față frânturilor de viață normală care le mai rămâne, eventual în mijlocul familiei și prietenilor. Asta sunt nevoiți să învețe pe cont propriu. Și exact acest aspect mă atrage în principal la lumea cenușie a spionajului. Îmbinarea a două lumi aflate la granița dintre alb și negru. Plus că americanul are o vorbă: Scrie despre ce știi. Ceea ce mă aduce la cea de-a doua întrebare, cu care mărturisesc că m-ai pus în încurcătură. Am trei variante de răspuns: să mint, să mint, ori să spun adevărul, ceea ce, evident, este exclus. Problema e că de la un timp am cam obosist să tot dau răspunsuri evazive la genul ăsta de întrebări, așa că o să iau exemplu de la politicieni; am văzut că funcționează.

„Nu înțeleg întrebarea.”

5. Ce aţi simţit atunci când prima dumneavoastră carte a fost publicată? În prezent, aveţi parte de aceleaşi emoţii ca prima oară? Cât a trebuit să aşteptaţi până când prima carte şi-a facut loc pe rafturile librăriilor?

Am fost extrem de emoționată atunci când mi-a apărut primul roman, cu toate că nu mă așteptam. The Unwilling AssassinAsasin la feminin, primul volum al Seriei Alina Marinescu, a reprezentat cumva o mica izbândă personală nu neapărat prin faptul că a fost publicată, ci mai ales pentru faptul că în felul ăsta povestea multor oameni la care țin nespus va rămâne undeva pentru totdeauna. Alina, Alex, Marius, Ford, Jason, Roman, Webb, Oliver, Vallis, Kosmas și mulți alții care, din păcate, nu mai sunt printre noi.

Emoțiile rămân la fel de mari pentru fiecare roman nou publicat. La fel și bucuria pentru fiecare cititor nou în parte.

Din momentul în care am terminat cu Seria Alina Marinescu de scris-convins-că-trebuie-să-public-rescris-despărțit-în-cinci-volume-și-iar-rescris, a durat cam un an până când am văzut primul volum în librării. Spun cinci volume pentru că initial atâtea au fost. Și ca să fac o mărturisire în premieră, toate cele cinci volume sunt strâns înlănțuite cu o poveste reală. Dar asta o știi deja. Ce nu știi este faptul că volumul șase e ficțiune pură cu o singură excepție: soarta organizației Elite. Restul a pornit de la o idee și mi-au trebuit câțiva ani să termin romanul de scris. Adevărul e că am încurcat ițele atât de tare încât n-am mai stiut cum să le mai descurc.

6. De ce aţi ales ca în Statele Unite să publicaţi sub numele de Monica Daneţiu-Pană, iar în România, sub numele de Monica Ramirez?

Monica Ramirez e numele meu legal după căsătorie. Editorul meu din America a decis că Monica Danețiu-Pană ar fi mai exotic. Paradoxal, editorul din România n-a fost de accord. Ca să evităm confuziile, în ultimii doi ani am publicat și în America drept Monica Ramirez.

7. De ce Editura Tritonic? Aceasta a fost prima alegere sau aţi avut în vedere şi la alte opţiuni?

În octombrie 2009, m-am întors în România. La Otopeni, în timp ce navigam printre munți de bagaje, încercând în același timp să am grijă și de cei patru copii pe jumătate adormiți după un drum care a durat 23 de ore, am trecut pe lângă un stand de cărți. Atenția mi-a fost atrasă de coperta unei cărți pe care se afla poza unei femei care ținea în mâini o armă automată. Poza și atmosfera în sine degajată de acea copertă m-au dus imediat cu gândul la Alina Marinescu. Cartea respectivă se numea Somalia, Mon Amour, scrisă de Bogdan Hrib. Am investigat și am aflat că Bogdan Hrib era și editor la Tritonic, așa că i-am trimis Asasin la Feminin. N-a mai durat decât trei luni până a apărut cartea. După cum spune americanul, the rest is just history.

8. Ce a determinat întoarcerea acasă, în locul natal? Dacă ar fi să descrieţi în trei cuvinte atât România, cât şi SUA, care ar fi acelea?

M-am întors pentru că era necesar să revin…datorită job-ului și datorită sufletului. Măcar pentru o perioadă, care se pare că se apropie de sfârșit.

România: dor, primăvară, trecut.

America: spațiu, libertate, început.

11158113_10152809929382666_772468579_n

9. Din micile mele cercetări, am aflat că aveţi parte de o viaţă destul de activă. Cum vă împărţiţi timpul între scris, dans, profesiile de traducătoare şi de editoare, rolul de mamă şi de soţie?

Lucrurile sunt în continuă schimbare în viața mea. Din ceea ce ai enumerate mai sus au mai rămas valabile rolurile de scriitoare, traducătoare (doar pentru romanele mele), mamă și soție. Mai există și o altă ocupație care-mi răpește destul de mult timp, nevoită fiind să… dispar câteodată pentru o perioadă nedeterminată de timp, dar mă tem că despre asta nu pot da prea multe amănunte. Și aici aș dori să le cer scuze cititorilor care-mi scriu si câteodată nu primesc un răspuns timp de mai multe zile. Îi asigur că mă străduiesc să răspund imediat ce reapar J Evident, cu timpul stau extrem de prost! Mi-aș dori o zi cu 48 de ore, dar încerc să mă descurc cu ce am la dispoziție.

10. Cam în jur de câte cărţi se află în biblioteca dumneavoastră? Aveţi vreun scriitor preferat, vreo carte? Ce genuri literare preferaţi?

Cu tot cu cele pe care le am pe e-book reader, câteva mii. Cel puțin! Când m-am mutat înapoi în România, am trimis cu vaporul peste ocean cam 40 de cutii. Probabil vă imaginați că mi-am adus mobila, vesela de bucătărie, garderoba? Da, câteva cutii conțineau și așa ceva. Marea majoritate, însă, conțineau cărți. Am vrut să le donez unei bilbioteci publice, gândindu-mă că ar fi o nebunie să car după mine toate acele volume. Am vorbit cu biblioteca, am aranjat transportul, am semnat hârtiile. Când au venit să ridice cărțile, le-am deschis ușa mirată, m-am prefăcut că habar n-am despre ce e vorba și le-am închis ușa în nas. Pur și simplu n-am putut s-o fac… am simțit că mi-aș dona jumătate din inimă. În schimb, m-am pus pe cumpărat cutii…

Nu am putut niciodată să aleg un singur un autor favorit. Fiecare carte în parte m-a marcat și influențat într-un fel sau altul. Totuși, singurul roman pe care l-am citit de cel puțin douăzeci de ori, ultima oară la patruzeci de ani, a fost Toate Pânzele Sus, de Radu Tudoran. Dintre scriitorii preferați i-aș menționa pe Gabriel Silva, Barry Eisler, Carol Goodman, Alice Hoffman, Khaled Hosseini, Mark Burnell, Kelley Armstrong, Stephenie Meyer, Phillip Kerr, Leif Davidsen, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer, Veronica Roth, Suzanne Collins… și lista poate continua la nesfârșit.

11160265_10152809929397666_1033121418_n

11. Mulţumesc mult pentru că aţi acceptat să ne împărtăşiţi câteva din micile dumneavoastră fragmenţele de viaţă. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Nu citiți pentru că așa trebuie, ci pentru că habar n-aveți ce pierdeți în caz contrar! Pentru că citind, te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele. Cartea, indiferent de formatul său, copertată sau e-book, înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea îți dă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Așa că citiți cu pasiune și, vorba americanului, Keep your mind and heart open.

Aici și aici puteți găsi toate cărțile autoarei traduse la noi!

capture-20170630-084158

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

4 gânduri despre „La șuetă cu autorii români #11 – Monica Ramirez [aprilie 2015]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.