Favi(read) sau cum să te trezești cu o carte în cap

„Reading is a conversation. All books talks. But a good book listens as well.”
Mark Haddon

---

– Dede, trezește-te, strigă o voce răgușită.

Somnoroasă, îmi trag pătura peste cap, dornică de a adormi la loc, dar ceva nu mă lasă și îmi aterizează direct în ceafă. Ceva colțuros și cu greutate. Ce naiba!, gândesc iritată, frecționând zona sensibilă.

– Haida sus!

Cineva repetă ultimul cuvânt ca o casetă stricată. Sus, sus, sus…

Dau pătura la o parte, dar nu mai e nimeni în cameră. O trag înapoi, iar în clipa următoare se aud alte strigăte necunoscute și la fel de răgușite ca prima voce. În același timp, ceva începe să țopăie pe spinarea mea. Fie visez și urmează să mă trezesc, fie sunt victima unei glume neinspirate.

Aruncând pe jos pătura, cu tot cu țopăitoarea de pe mine, ultima variantă pică. Sunt singură în cameră și nu pare să fie nimeni ascuns care să se amuze pe seama mea. Se aude un oftat și mai multe interjecții nu prea delicate de sub pătură. Observ cum aceasta se… mișcă?! Cum ai mei nu țin animale în casă, nu-mi pot închipui nimic care să fie atât de mic și să mai și țopăie. Sigur visez!

Hotărâtă să aflu ce se întâmplă, trag de pătură pentru a elibera creatura zgomotoasă, fără a mă da însă jos din pat. Creatură era puțin spus. O carte stătea pur și simplu în fața ochilor mei și bombănea fără-ncetare. Văzând că mă tot holbez la ea, Academia Vampirilor se întoarce țanțoșă spre mine, mai să sară la bătaie. Parcă ar fi Rose Hathaway în varianta mini, mă lovește un gând.

S-au dus și visele. Direct nebună îmi scrie pe frunte! Îmi frec ochii de somn, încercând să alung imaginea din fața mea, dar degeaba. Nu dispare! Stă și mă privește în continuare. Și mai ridică și o sprânceană proaspăt pensată la mine, de parcă ar ști ceva ce eu nu am habar. Pff! Oare cum am ajuns aici? Nici nu-mi dau seama că am întrebat cu voce tare, până ce nu deschide gura.

– Dede, ești atentă la mine? Putem vorbi liniștite cu toatele?

Aprob nesigură din cap, sperând că ea e doar un vis și că eu sunt sănătoasă tun. Stai așa! Care toate?!

Deodată, de parcă mi-ar fi citit gândurile, camera mea devine o hărmălaie de nedescris. Cărțile încep să sară din bibliotecă și din birou, vorbind în același timp. Dumnezeule! Ce e harababura asta? Abia dacă m-am obișnuit cu una (puțin spus „obișnuit”) și acum sar toate?!

– Ho! Le fac atente. Parcă se spunea ceva de liniște. Ce săriți așa pe mine? Le privesc încruntată, încercând să nu mă holbez prea mult.

Odată ce s-au oprit din sărit, fiecare carte a rămas blocată în poziția nimerită. Mai că mă bufnea râsul. O parte dintre ele, pe jumătate desfăcute, căzuseră direct în cap (al lor, nu al meu!), o altă parte se afla încă în aer, restul înșirate peste tot pe unde se putea, unele peste altele. Academia a sărit în pat lângă mine și nu a pierdut din ochi mișcarea mea insesizabilă mai înspre perete.

Neafectată de teama mea, Hathaway, adică Academia, și-a dat drumul la glas, făcându-ne pe toate atente la ea.

– Ai nevoie de o bibliotecă mai mare!

– Poftim?! Exclam surprinsă.

– Nu ne vezi că abia mai respirăm, stând înghesuite una în cealaltă? Mai rău de atât, mai stăm și unele peste altele o parte dintre noi. Avem nevoie de mai mult aer pentru a respira! Crezi că suntem doar niște obiecte de care să te folosești atunci când ai tu chef? Vrem să ne arătăm în toată splendoarea noastră și pentru noi, nu doar pentru pozele tale de pe instagram! Am oftat ușurată atunci când Alina Marinescu și Georgina Kincaid au apărut la timp să o țină. Era cât pe ce să mi-o iau de la o carte. Și ce mai carte!

– Am deja o bibliotecă. Nu am loc pentru una mai mare. Aveam deja ideea în cap, dar ea nu avea nevoie să știe.

– Renunță la pat și s-a rezolvat problema, rânji la mine, ceva mai liniștită.

– Pe bune?! Și eu unde mai dorm? O întreb indignată.

– Afa… Nu termină vorba, că e deja întreruptă de Victoria Grey.

– Ceea ce vrea să spună Acade…, adică Rose, rectifică atunci când se trezi privită urât, este că suntem destul de strâmtorate pe aici și chiar nu ar strica un corp de bibliotecă în plus. Știi tu, nu putem să bem nici măcar o amărâtă de cafea, fără s-o vărsăm pe noi. Și nu e nevoie să renunți la pat pentru asta, a continuat repede, când am vrut să intervin. Ai putea să muți biroul mai aproape de pat și să aduci un corp vertical pe peretele cu fereastra. Sau să scapi de birou și să-ți iei unul atașat de o bibliotecă? Bineînțeles, dacă dorești.

– E suficient să ne dorim noi, nu și ea. Și cât mai repede să țină cont de asta. Chiar mâine!

– Și de unde vrei să-ți aduc mobila așa repede? Am întrebat-o pe încăpățânata ce mă ignora complet.

– De la Faviread! Exclamă Academia bătând din palme extaziată spre fete, de parcă n-aș fi aici.

– Favi, nu Faviread, interveni Alina atentă la mine.

– Cine sunt? M-am interesat.

– Un site intermediar pe care găsești diverse corpuri de mobilă, decorațiuni și multe altele pentru casă. Chestii foarte mișto!, declară Georgina visătoare.

– Arătați-mi!

– Uite aici ce mobilă drăguță! Îmi arătă Victoria imaginea unei mini biblioteci legate de un birou, ambele albe, potrivite camerei mele lila.

Hmm, cred că aș putea să mă debarasez de biroul actual și să-mi iau unul nou. Tot voiam de ceva vreme să-mi amenajez camera altfel și să am mai mult loc pentru cărțile preferate. Așa aș putea să mai eliberez puțin zona de lângă fereastră și să mă aleg în sfârșit cu propriul spațiu de citit. Tot gândindu-mă, parcă îmi surâde din ce în ce mai mult ideea.

– Oooo, uite aici! Sări repede Academia cu telefonul meu în mână. Asta e pagina mea preferată! Uite, uite! Rame foto! Amintiri! Țopăi în jurul meu, văzând că n-o bag în seamă. Roata se întoarce. Muahahaha!

– Poate că ar trebui să mai aducem ceva nou în cameră. Pereții sunt prea liberi. Ar merge un raft pe colțul patului sau poate un ceas hazliu. Sau chiar o oglindă. Ce ziceți? Spuse Georgina, uitându-se fascinată la ceea ce-i arăta Academia.

– Sau un mic raft pe care să așez o lampă pentru citit, atunci când mă prinde miezul nopții? Întreb cu speranță.

– Am găsit! Spuse Alina care părea să se entuziasmeze de idee mai în liniște. Știu că-ți place matematica, iar ceasul acesta ar merge numai bine deasupra patului, continuă în timp ce-mi arăta poza.

– Ce-i cu hieroglifele alea? De ce ar vrea cineva un ceas pe care să se chinuie să-l citească? Întrebă Academia iritată.

– O să-i țină mintea în priză și așa mai înveți și tu ceva matematică. Nu de alta, dar poate ai uitat-o, îi aruncă Alina, făcându-mi complice cu ochiul.

Toate am început să chicotim, iar Academia ne privi indignată de faptul că ne amuzam pe seama ei, când trebuia să fie invers.

– Mai vreți ceva? Le întrerup, simțind cum mă lovește un căscat. Mda, încă îmi era somn.

– Cred că asta e tot. Dacă mai e ceva, te avertizăm din timp, răspunse Victoria zâmbitoare.

– Okay atunci, dar să știți că voi plătiți, declar solemn.

– Mai vedem noi, bombăne Academia.

Hărmălaia se instală din nou, dar pentru scurt timp. Odată așezate cărțile la locul lor în bibliotecă, liniștea s-a lăsat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Să fi fost totuși un vis?