Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #4 – iulie/august [2018]


Luna iulie a fost acaparată de susținerea licenței, iar august a fost relaxarea binemeritată de după, cel puțin până aveam să mă apuc de învățat (din nou), de data aceea pentru admiterea la master. Cheful de a citi s-a lăsat păgubaș și a plecat și el în vacanță, nemaidorind să-și pună mintea cu subsemnata, văzând că este ignorat și că nu i se face deloc pe plac. Astfel că am reușit să citesc doar câte trei cărți de căciulă în aceste două luni, deși mă așteptam să fac exces de august și să citesc până nu aș mai fi știut de nimic. Dar nu a fost să fie. -_-

teastept

5/5

Prima carte de care m-am bucurat, chiar înainte cu doar câteva zile de licență, a fost primul volum al seriei cu același nume, Te aștept de J. Lynn (recenzie). O poveste de dragoste emoționantă și plină de umor care mi-a mers direct la inimă. Am stat ca pe ghimpi o bună parte din carte până ce Avery și Cam au ieșit la prima lor întâlnire oficială. A fost un moment care chiar s-a lăsat așteptat. Câți mai au atâta răbdare în ziua de azi?

mai-intunecat_1_fullsize

3.5/5

O altă carte citită în iulie a fost al doilea volum din perspectiva lui Grey, Mai întunecat de E. L. James. Cum primul volum mă intrigase, am vrut să văd ce gânduri se mai învârteau prin mintea întunecată a lui Christian în continuare.

De teamă să nu o mai piardă încă o dată pe Ana, poate chiar pentru totdeauna, Christian învață să cedeze compromisurilor. Descoperă că iubirea nu-i este un sentiment străin și o acceptă ca atare, mai ales când vine din partea femeii ce i-a dat viața perfectă peste cap. Dorind să o păstreze și să o iubească atât cât mai are de trăit, bărbatul face pasul cel mare și așteaptă cu sufletul la gură ca ea să spună da. Însă Ana, deși știe deja răspunsul, îl va ține în șah o perioadă pentru a fi sigură că ceea ce se întâmplă este real.

20180803_200727

1/5

Dorind să continui într-o notă cât de cât romantică, următoarea carte pe care am citit-o a fost Lacrimi de îngeri. Dincolo de viață de Ioana Dumitrăchescu (recenzie). Nu a fost lectura la care mă așteptam, deși știam că este o dramă încă de la început. Scurtele povești de iubire întâlnite au fost mult prea ireale, ca multe alte evenimente petrecute în carte. S-au vrut prea multe dintr-odată și a ieșit un haos.

20181016_133052

*Pentru cunoscători: Acesta e familiarul meu. :))

5/5

Jumătatea lui august am început-o fantastic cu Un tron întunecat de Kendare Blake, al doilea volum din seria Trei coroane întunecate. Acesta mi s-a părut mult mai bun și mai dinamic decât primul volum și abia aștept să se traducă și continuarea!

Anul Ascensiunii e în plină desfășurare, iar cele trei Regine sunt obligate să-și continue lupta pe viață și pe moarte, până când doar una va mai rămâne în picioare. Însă generația actuală de triplete nu e la fel ca și celelalte. Mezina este singura determinată să se răzbune și să ia Coroana. Avem parte de noi dezvăluiri neașteptate și de răsturnări de situație pe măsură. Reginele se simt în continuare constrânse să-și câștige Coroana prin orice vicleșug, uneori fără ca ele să știe de intervenția altcuiva decât atunci când este prea târziu, deși erau convinse că se vor descurca singure.

20181016_133157

3/5

Următoarea carte citită a fost Acluofobia. Zece povestiri macabre de A. R. Deleanu. Nu aveam prea mari speranțe de la aceasta, fiind și prima mea lectură de genul (poate și de aceea o cam amânasem până atunci), însă mi-a plăcut într-o oarecare măsură. A fost destul de interesantă, pe alocuri ușor întunecată, o lectură ce-ți induce fiori reci pe șira spinării și te poate face să te gândești de două ori, chiar de mai multe ori, înainte să pătrunzi în întunericul de lângă tine. Nu știi ce se află de partea cealaltă, însă curiozitatea este prea mare ca să nu arunci și tu o privire, să nu cauți ce se află acolo și să descoperi adevărul.

Povestirile care alcătuiesc #Acluofobia (teama de întuneric) mi-a indus aceeași senzație ciudată precum filmele cu accente horror pe care le urmăresc cu fratele meu uneori. Am impresia că se repetă anumite lucruri în toate și ajung să nu le mai urmăresc cu aceeași plăcere. De aceea, și în cazul cărții, unele povestioare mi-au plăcut, pe când altele, nu. Acestea au un final deschis ce poate lua direcții nebănuite și rămâne la latitudinea noastră să găsim unul pe măsură pentru fiecare sau pentru cele care ne-au plăcut mai mult.

20181016_132818

5/5

Ultima carte pe care v-o prezint este un prim volum care deschide seria Fallen Angels de Mary Jo Putney – Tunete și trandafiri. Un historical romance de vis și foarte spiritual, în care fiica unui pastor se aventurează cu bună știință pe teritoriul unui nobil pe jumătate țigan, sperând că sacrificiul ei va ajuta satul să prospere din nou. Însă pactul pe care-l încheie cu acesta o va costa mai mult decât reputația în fața semenilor săi, o va costa inima. Sperând că Nicholas o va priva de atenția lui și că o va ignora în cea mai mare parte a timpului, Clare se trezește prinsă în capcană mai mult decât vrea să-și recunoască ei însăși.


Eu am început zilele astea Destine împletite de Corina Cîndea. Voi ce mai citiți? ^^

small-3114-5b9951ea49c08

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

7 gânduri despre „Wrap-up #4 – iulie/august [2018]

    1. Acestea 3 mi-au plăcut cel mai mult din lunile respective. ❤ De n-ar fi Goodreads, aș încurca lecturile între ele și nu aș mai știi exact care cum a fost citită. :)) O să mă duc să caut și articolul tău. Nu mai știu dacă l-am vizitat. ^^

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.