„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)

 

Descriere

„Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”

Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.

Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.

De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

Gândurile mele

“Now I look at that girl who adores you, who thinks she’s safe with you, and I want to scream at her to jump out of that car and run like hell. Because you won’t be her happy place for long.”

„Nu știu cine naiba mai sunt!”

Nu cred că am mai întâlnit până acum un personaj pe care să-l urăsc din tot sufletul meu de cititoare, pe toată durata lecturii, sau să-i doresc ca acel lucru pe care l-a încercat să fi avut un alt rezultat. Au fost nenumărate momentele când mi-am dorit să arunc cartea și să nu mai dau peste un asemenea personaj vreodată. Ba chiar am vrut să-l scot cu forța din poveste și să-l strâng cu mâinile mele de gât, poate așa scăpam de el mai repede, numai să stea cât mai departe de Grace. Și nu doar cu el am experimentat această senzație de tristețe, de neputință, de furie. Părinții fetei sunt și ei trecuți pe lista neagră, pentru felul în care își tratează copilul, obligând-o să-i slugărească până când cedează din toate punctele de vedere.

Bad Romance trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă ești prins într-o relație abuzivă, fie ea familială sau o legătură amoroasă. Cea din urmă este inspirată chiar din viața autoarei care cu greu a avut curajul să iasă dintr-o relație de doi ani și jumătate, odată cu finele liceului. Personajele principale, Grace și Gavin, pornesc pe un astfel de drum și se complac într-o legătură ce stă să explodeze oricând. Nefiind de ajuns situația de acasă, întocmită pe reguli rigide și constrângătoare, acesteia i se va lua chiar și puțina libertate de care dispune de către iubitul mult prea posesiv și gelos.

“Nu o știu acum, dar asta va fi una dintre cele mai fericite amintiri ale noastre. E de dinainte de țipete și lacrimi, înainte de vină și de tăcerile apăsătoare. Dinainte să îmi doresc să nu fi fost eu fata pe care o sărutai la petrecere.” 

Dar să începem cu începutul! Cartea debutează oarecum cu finalul, știm că ea s-a despărțit de el, dar nu știm cum au ajuns cei doi să fie împreună și cum a avut loc ruperea acestei legături bolnave. Acțiunea este redată la persoana a doua, Grace fiind cea care ne înșiră evenimentele și tot ceea ce se întâmplă în jurul ei pe parcursul ultimilor ani de liceu. Am putea spune că povestea e prezentată sub forma unui jurnal, unde aflăm fragmente importante din perioada cea mai frumoasă a unui adolescent. Cel puțin, așa ar fi trebuit să fie. Însă Grace nu a fost unul dintre norocoși.

Înainte ca totul să degenereze, erau doar ele trei: Grace, sora ei mai mare, Beth, și mama lor. Tatăl lor le părăsise, între timp, după ce se întorsese de pe front, fiind măcinat de moarte și de pierderea camarazilor, căzând astfel în patima alcoolului și a drogurilor. Indiferent dacă o duceau bine sau nu, cel mai important lucru pentru ele conta faptul că erau împreună. Cântau și râdeau până le dureau burțile, mâncau prăjituri la micul dejun și câte și mai câte. Însă fericirea nu a durat mult, iar mama lor s-a recăsătorit. Au fost nevoite să se mute într-un alt oraș și să o ia de la capăt.

“Ești ca un labirint. Nu știu cum să ies din tine, nu pot vedea unde sunt. E ca alergatul pe întuneric atunci când sunt cu tine. Mă simt prinsă într-o capcană. Oriunde întorc privirea, e o fundătură. Mă tot întorc în punctul din care am plecat.” 

Situația nu a devenit una prea roz după aceea. Singurul care îi întreținea era tatăl vitreg (Matahala, cum l-au poreclit surorile), mama lor necâștigând mare lucru, având în vedere că ea primea o sumă moderată în fiecare săptămână de la soțul ei. Astfel că bărbatul era cel care conducea în casă și impunea restricții. Iar femeia, ca să intre în grațiile lui și pentru a evita certurile ce se terminau uneori cu lovituri, își punea fiicele să facă majoritatea treburilor casnice. De teamă și neputință, ajungea să vadă mizerie peste tot, chiar dacă era curat lună. Îi sărea repede țandăra de la o simplă pată pe masa din bucătărie, de la firele mult prea lungi de iarbă din grădină și chiar de la neîmpachetarea perfectă a hainelor proaspăt spălate. Făcea caz de absolut tot ce se putea lega.

Nici cele două fete nu erau ferite de furia Matahalei, alegându-se cu urme și vânătăi pe corp. Nu se mai înțelegeau cu propria mamă, nu o mai recunoșteau pe femeia care era înainte. Între timp, familia s-a mărit cu un frățior, dar chiar și așa, fericirea era departe de casa lor. Pentru ca adolescentele să poată ieși afară cu prietenele sau să primească o amărâtă de înghețată, erau obligate să facă ceva la schimb. Dacă încălcau vreo regulă, erau pedepsite, iar libertatea lor nu mai exista. Singurul care mai aducea o scânteie de speranță în acea familie plină de probleme era Sam, mezinul. Dar era prea mic pentru a cunoaște cele ce se întâmplau chiar lângă el.

“Când îți cresc aripile, nu simți nicio durere. E ca o furnicătură pe spate, apoi în tot corpul.”

„- Încerc să te apăr de mine.
– Asta ce vrea să însemne?
– Dacă m-ai vedea… pe mine cel adevărat, poate că nu ai vrea… ” 

După ce Beth a plecat la facultate, totul a căzut pe Grace. Sarcinile s-au dublat și a început să lucreze pentru a-și putea cumpăra cele necesare, neprimind mai nimic de la „scumpii” ei părinți. Pe lângă toate astea, încerca să-și facă timp pentru prietenele sale cele mai bune și pentru pasiunea ei de regizor de teatru, participând constant la activitățile liceului. Însă, ca orice adolescentă, începea să simtă și primii fluturi în stomac: Gavin Davis, cel mai cool băiat din liceu, solist și chitarist al formației Evergreen, împreună cu prietenii săi, și actor în piesele de teatru. Acesta nu era chiar atât de perfect pe cât arăta la prima vedere. Iubita lui actuală s-a despărțit de el, iar tipul a încercat să se sinucidă. Grace, tare naivă în acele momente, deși era o tipă foarte rațională în general, și-a scris sentimentele pe o foaie pe care i-a și trimis-o. Pasionată și veșnic îndrăgostită de operele shakespeariene, a considerat că este romantic gestul lui dramatic, făcut pentru iubita care l-a părăsit. Dacă ar știi ea care era de fapt adevărul…

De aici, începe cea mai emoționantă, fericită și tumultoasă etapă a vieții ei, totodată și cea mai plină de durere, neîncredere și neputință. Începe să devină ceea ce urăște cel mai mult: mama ei. Pe de o parte, Gavin îi mai ia gândul de la familia nesănătoasă ce o așteaptă acasă și o surprinde mai mereu, de la o aventură în miezul nopții, până la ceva ce ea își dorea foarte mult. Pe de altă parte, semnalele sunt acolo, o alertează de fiecare dată când ceva nu i se pare în regulă, dar Grace le ignoră. Prietenii și sora sa îi atrag atenția că tipul începe să capete control asupra vieții sale, însă se trezește că îi tot ia apărarea, chiar dacă știe că ei au dreptate, că își aude propriile gânduri rostite cu voce tare de către altcineva. Nu-l poate părăsi. Îl iubește. Nu-i așa?!

“Tu, eu și alți oameni venim din stele. Ține minte asta data viitoare când te vei mai simți la pământ.” 

Tânărul îi spune doar ce ar vrea fetele să audă de la tipul de care sunt îndrăgostite, îi compune cântece de dragoste, plânge la comandă pentru a o sensibiliza și a o face să se simtă ea vinovată, îi interzice să se mai lase atinsă de alți băieți (nu mai are voie să-și îmbrățișeze proprii prieteni!), îi mărturisește că a renunțat la facultatea lui de vis pentru că o iubește, așteptând ca ea să facă la fel pentru el, să renunțe la cel mai mare vis al său dintotdeauna, acela de a ajunge un regizor renumit. După ce Gavin se duce la facultate, își pune unul dintre prietenii de liceu să o urmărească, pentru a fi sigur că nu stă prin preajma altui tip. De asemenea, o pândește din umbră chiar și la locul de muncă, acolo unde lucrează împreună cu fostul ei iubit care îi este acum ca un frate mai mare. Nici măcar acasă nu o lasă să respire, spionând-o în miezul nopții atunci când ea doarme.

Spuneți voi că nu este ceva absolut înfricoșător ca tipul care ți-e iubit să-ți facă așa ceva! Și acestea sunt doar o parte. Grace se așteaptă oricând ca el să-i spună că se va sinucide din nou, dacă ea îl părăsește, ceea ce nu este prea îmbucurător. Nu vrei să-l ai pe conștiință, dar nici nu-ți convine ca el să arunce cu asta în tine, să te facă pe tine vinovată de ceea ce i se întâmplă. Speri din tot sufletul ca el să te părăsească sau să existe măcar o altă cale de a ieși cu bine din toxicitatea de care te-ai înconjurat.

„E ceva ce voi învăța cât timp voi fi cu tine – nu acum, ci mai târziu: sunt mai multe felurile în care poți să te îneci.”

Recunosc că au avut și momentele lor bune, dar din păcate au fost puține. Gavin a încercat să pară tipul perfect, care știe cum să-și facă iubita fericită, dar obsesia pentru Grace a câștigat teren și nu a făcut decât să o îndepărteze de el, să o sperie și să o facă să-și dorească înapoi libertatea. A făcut-o să-și dorească să fie din nou ea, nu doar o păpușă, a cărei sfori erau controlate mai tot timpul de către el. Ajunsese să-și aleagă cu grijă cuvintele în preajma lui, de teamă să nu-l supere și să o rănească apoi. Sentimentele pentru el se aflau într-o învălmășeală totală, iar senzația că era urmărită oriunde mergea o termina psihic. O situație extraordinar de tristă pe care nu i-ai dori-o nimănui.

Mi-a plăcut mult prietenia strânsă dintre Grace, Natalie și Lys. Legătura lor puternică a ajutat-o pe tânără să se mențină la suprafață, chiar și atunci când era prea pierdută în mrejele lui Gavin. Faptul că cele două nu au părăsit-o la greu, când ea petrecea mai mult timp cu iubitul și pe ele le lăsa baltă, i-a oferit forța necesară de a-i ține lui piept și de a încerca să scape din ceea ce îi făcea rău și o distrugea puțin câte puțin.

Îndemnul autoarei vine în ideea de a ne impulsiona să avem încredere că va fi mai bine și că nu trebuie să renunțăm la noi, în detrimentul celor care ne rănesc: „Oricine ai fi, fii convinsă că va fi mai bine. Trebuie doar să sari. Să ai încredere în tine.”

Nota mea: 4/5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți găsi aici, dar și în librăriile partenere. ^^