Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Books I’ve Read #2 (iulie – decembrie 2017)


Iulie

Privilegiul – Zoey Dean (Editura Leda)

“Orice merită făcut, merită făcut cu excelenţă.” 

Megan Smith este o tânără absolventă YALE, însă jobul pe care-l are nu se ridică la nivelul renumelui universității, deoarece nu avea pe nimeni în spate care să o ajute să „prindă” ceva mai bun de atât. Fiind concediată, acesteia i se propune, chiar de propria (fostă) șefă, să aibă grijă de surorile Baker, cele mai controversate puștoaice din state la acel moment. Neavând altă alternativă, deoarece avea disperată nevoie de bani, și gândindu-se că nu va fi ceva greu de realizat, Megan acceptă, dar când se trezește în fața fetelor, primirea ei este una pe care nu o va uita niciodată.

Nemuritoarea Starling (Emblema eternității #1) – Angella Corbett (Leda Edge)

Recenzie.

„- Există o legendă veche care îmi place mult, a spus el, iar respirația lui caldă mi-a atins fața. Legenda spune că lumea a fost creată de Zeițe și de sufletele lor pereche. Zeițele erau atotputernice, iar împreună cu partenerii lor, au săvârșit un ritual care a creat două suflete – care se potriveau perfect, în toate privințele. Sufletelor ăstora li se spuneau complemente divine. Dar sufletele trebuiau să învețe și să crească, așa că, în loc să rămână împreună, au fost trimise în lumea oamenilor și s-au contopit cu trupurile copiilor care erau pe cale să se nască. Sufletele și-au petrecut viețile căutându-și cealaltă jumătate. Când trupurile lor de oameni mor, sufletele lor se reîncarnează ca să continue căutarea.”

Ți s-a întâmplat vreodată să întâlnești o persoană față de care să simți ceva mai presus de înțelegerea ta, un puternic sentiment de dejà-vu? 

Ei bine, Evie a întâlnit acea persoană și nu a fost lipsită de astfel de simțăminte, unele mai presus de înțelegerea ei. Dar un suflet pereche nu a fost de ajuns pentru a o da peste cap, apariția unui al doilea în viața ei reușind să o copleșească total și irevocabil. Semnul din naștere de pe spate în formă de crin pare să prindă viață ori de câte ori se lasă atinsă de cei doi, ceea ce-i creează confuzie și sentimente contradictorii, nedorind să fie nevoită să aleagă cui să ofere dragostea ei pentru totdeauna.

Pasiunea unei femei (vol. 2) – Virginia Henley (Editura Miron)

Recenzie.

„- De ce oare obțin bărbații tot ce vor? 
Frances rîse. 
– Pentru că le permit femeile.”

Intrigile, nesocotința, secretele scandaloase de la Curtea Tudorilor și jocurile meschine de putere, ce servesc doar intereselor proprii, continuă să-și facă simțită prezența și mai acut în acest volum fascinant, pictat în finele detalii istorice inspirate din realitatea crudă a vremii demult apuse. Personajul feminin, cu ambiția-i crescândă, luptă fără încetare pentru fericire și dragoste. La fel de pasională și de încăpățânată ca întotdeauna. Cu fruntea sus și mândră de faptele sale. Nelipsite atuuri ce-i stăpânesc viața și o aruncă în vârtejul cumplit și înecăcios al lumii mondene și al celor de viță nobilă, pentru care titlurile reprezintă totul.

capture-20170630-084557

August

Prin cenușă de visuri (Nemuritor #4) – Oana Arion (Librex Publishing)

Recenzie.

– Cum te numești?
– Cum ați dori să mă numesc?
Probabil că mă credeți nebună, dar în clipa aia am simțit nevoia să rup cadența conversației, să șochez, să obțin o reacție cât de mică. Și ce variantă mai bună aveam decât flirtul?
– În niciu caz Hope, răspunse el și zâmbi pentru prima oară.
Știa așadar. Trebuia să-mi imaginez că Death îl pusese la curent. Poate că-i dăduse chiar și documentele mele.
– Dar cum?
– Sigrun, poate?
– Sigrun, am repetat eu. Sună foarte bine.”

Dacă ne gândeam vreodată că Victoria nu poate să se remarce mai mult decât a făcut-o deja în celelalte volume, ei bine, vă spun sincer că ne-am fi înșelat amarnic cu toții. Această femeie are o energie exorbitantă și o forță interioară atât de extraordinare, de ar putea să facă față unui întreg jpopor de nemuritori și tuturor chestiilor posibile care vin la pachet cu el, în același timp!

Inima de foc – Linda Howard (Editura Miron)

Recenzie.

„Ea îl privi îmbrăcîndu-se și își dădu seama deodată că el se bucura se fiecare clipă. Era aventurier pînă-n vîrful degetelor de la picioare – cinic, alunecos și foarte capabil. Își dăduse seama că situația lor ar fi putut să fie mult mai gravă dacă el n-ar fi fost precaut și n-ar fi adunat provizii în plus, pe care le ascunsese de-a lungul drumului.”

Imprevizibilă la fiecare pas și debordând de un foc ce mistuie totul în cale, cu acțiune și mister cât cuprinde, mărginită de un umor de calitate și presărată cu mici înțepături și ironii absolut delicioase, Inima de foc a fost un roman de dragoste mai bun decât mă așteptam! Jillian și Ben sunt printre personajele cele mai puternice, mai determinate și mai încăpățânate peste care am dat vreodată. Am adorat fiecare scânteie dintre cei doi și fiecare clipă în care reușeau să facă față cu brio situațiilor neprevăzute și periculoase. Mă simțeam de parcă eram și eu acolo, prinsă în marea lor aventură spre teritoriul necunoscut al amazoanelor, al femeilor războinice.

Elixirul dragostei – Eric-Emmanuel Schmitt (Humanitas)

„Poți fi stăpân pe ceea ce gândești, dar niciodată pe ceea ce simți.”

I think everyone finds their own love elixir. Sooner or later, it does not matter. Depending on how they live their lives and how they let themselves feel, so love will find a way into their hearts.

Un bărbat și o femeie găsesc curajul de a se căuta unul pe celălalt, chiar dacă drumurile li s-au despărțit cândva. Reușesc să prindă de picior ultima fărâmă de speranță pentru un nou început, dându-și voie să privească viața cu alți ochi și, în același timp, lăsându-se purtați de inimă, așa cum, într-o zi, uitaseră să o mai facă.

capture-20170630-084557

Septembrie

Tristeți de sucub (Georgina Kincaid #1) – Richelle Mead (Editura Leda)

Părerea mea.

„- Asta e faza în care îmi spui să am încredere în mine, și că limita e cerul?
– Nu, asta e faza în care îți spun că se face târziu și că trebuie să plec.”

Nu știu cum am rezistat atâta vreme, fără să încep această serie. Habar n-am ce a fost în capul meu de am tot amânat-o, mai ales că Academia vampirilor este una dintre seriile mele preferate ever și chiar îmi era dor să mai citesc ceva de Mead. Deja GK mi-a intrat la inimă și n-o voi scoate de-acolo prea curând! 💜

Nopți de Sucub (Georgina Kincaid #2) – Richelle Mead (Editura Leda)

Părerea mea.

„- Nici un „dar”. Ai încredere în mine că sunt în stare să mă controlez. În plus de asta, nu sunt cu tine pentru perspectiva sexului. Știi foarte bine. Sunt cu tine de dragul tău.”

Poate datorită a ceea ce este sau în pofida acestui lucru – un sucub ce sucește mințile bărbaților, îndeplinindu-le cele mai ascunse fantezii –, nu prea s-a bucurat de prezență feminină, înconjurându-se numai de masculi. Oriunde dădeai de Georgina, fii sigur că mai mereu era însoțită de cel puțin unul sau toți prietenii săi, fie ei muritori sau nemuritori, bărbați. De fiecare dată, femeile au părut să o evite, să o confrunte sau, pur și simplu, să nu-i acorde prea multă atenție, ea răspunzându-le cu aceeași monedă. Dar, în acest volum, descoperim că nu este chiar așa. Tipa noastră are mare grijă în cine se încrede, deși mai sunt situații când dă cu bâta în baltă destul de rău.

Vise de Sucub (Georgina Kincaid #3) – Richelle Mead (Editura Leda)

Părerea mea.

„- În prezența celuilalt vă purtați într-un fel de care probabil nici nu sunteți conștienți. Așa reacționează de regulă cei ce se iubesc… dar mai e ceva. Sunteți tot timpul conștienți de existența celuilalt, cred eu, chiar și când nu sunteți împreună. Parcă scânteiază aerul dimprejurul vostru.”

Finalul acestui volum mi-a rupt inima în două! Și chiar nu-mi mai dăduseră lacrimile de mult timp la o carte.

Nu aș vrea să fiu în locul Georginei acum…

Cineva i-a spus că destinul său este să sufere pentru toată nemurirea ei, oricât va încerca să schimbe ceva în planul sentimental. Deja știa și ea unele aspecte în privința asta, de-a lungul secolelor trăite, așa că nu era necesar ca altcineva să-i tot reamintească și, astfel, să înfigă și mai adânc cuțitul în rană. Chiar dacă s-a dat de partea Iadului și și-a vândut sufletul, nu înseamnă că nu are și ea o inimă care încă bate.

Patimi de Sucub (Georgina Kincaid #4) – Richelle Mead (Editura Leda)

Părerea mea.

Tu ești viața mea, am gândit și mi-am ferit imediat privirea, de parcă ar fi putut să mă audă.”

Arhidemonul local, Jerome, care este totodată și șeful ei nemuritor, dispare fără urmă, iar toți cei de rang inferior din subordinea lui își pierd capacitățile primite de când și-au vândut sufletul iadului, printre care și fata noastră. Fiecare intră într-un fel de stază. Încă sunt nemuritori, dar acum pot face lucrurile de pe vremea în care erau doar simpli muritori: vampirii pot ieși la lumina soarelui, iar sucubii pot fi intimi cu oamenii, fără să le mai fure energia pentru a supraviețui. Cel puțin până când va fi ales un alt șef și-și pot relua statutul înapoi.

Acest aspect îi oferă șansa Georginei de a putea fi împreună cu Seth, fără să se mai simtă vinovată că ar putea să-i răpească ani din viață, doar pentru câteva clipe petrecute împreună. Însă, ea este acum cu Dante, iar scriitorul e cu Maddie, buna ei prietenă, care n-are cunoștință de faptul că iubitul său a fost cândva al Georginei. Deși știe că totul ar putea degenera în cel mai rău lucru cu putință, asta n-o împiedică pe GK să scape informația asta în prezența lui Seth.

Taine de sucub (Georgina Kincaid #5) – Richelle Mead (Editura Leda)

Părerea mea.

„God might work on mysterious ways, but hell worked on efficient ones.”

Începem să ne apropiem de final, iar blestemele și nenorocirile par să se lege doar de Georgina. Nimeni altcineva nu este „bântuit de forțe paranormale” sau de „situații romantice aducătoare de nefericire”. Doar ea are mereu de suferit și de dezlegat misterele din jurul acestor amenințări. Însă nu și de data asta! Acum, deși tot ea are de suferit, prietenii ei sunt nevoiți să lupte pentru a o readuce înapoi din lumea viselor.

Dezvăluiri de Sucub (Georgina Kincaid #6) – Richelle Mead (Editura Leda) 

Părerea mea.

„- Mai ții minte discuția noastră despre scop și însemnătate? m-a întrebat și zâmbetul i s-a topit. Ei bine, eu cred că ăsta este al meu. Cred că asta am fost menit să fac, Georgina.”

Lucrurile par să-și fi revenit oarecum la normal, însă fericirea e de scurtă durată în lumea nemuritorilor. Cu greu vor accepta vreodată o legătură între un muritor și una de-a lor. Dar poate că nu e totul imposibil. Cu siguranță mai există speranță pe lumea asta, chiar și pentru un sucub.

Fata dinainte – J.P. Delaney (Editura Litera)

„Un nou început. O viață nouă. Și, în timp ce mă fură somnul, un alt cuvânt mi se conturează în creier. O renaștere.”

O carte căreia îi place să se joace cu mintea ta, încât, pentru o vreme, nu mai știi pe cine să crezi cu adevărat și pe cine să condamni! Până și în perfecțiunea dusă la extrem există un haos de netăgăduit.

O casă minimalistă cu reguli de netrecut, al cărei deținător, Edward Monkford, un arhitect renumit, foarte atrăgător și încăpățânat, care vrea tot ce-i mai bun pe lumea asta, nemulțumindu-se cu mai puțin, nu acceptă pe oricine să locuiască în ea. Două femei asemănătoare fizic cu soția decedată a bărbatului: cea de-atunci – Emma și cea de-acum – Jane. Ambele au trecut prin câte o situație critică ce a lăsat urme mai mult sau mai puțin evidente.

Minciunile și încrederea în cine nu trebuie îi vin de hac uneia dintre femei, o aparentă sinucidere are loc în casă, iar bănuielile nu încetează nici măcar o clipă. One Folgate Street nu mai pare atât de sigură ca la început. Inspiră teamă, încălcarea intimității și defecțiuni mult prea neașteptate pentru o casă care se presupune a fi „perfectă”.

Trei Coroane Întunecate (Trei Coroane Întunecate #1) – Kendare Blake (Leda Edge)

Recenzie.

„Evident că nu-mi doresc asta. Nimeni nu-și dorește cu adevărat să fie regină.”

O lectură mai mult decât plăcută! Mi-a dat nenumărate bătăi de cap și mi-a vânturat gândurile în toate direcțiile posibile. Însă, a făcut asta într-un mod pozitiv. De-abia aștept continuarea și ce vor fi dispuse să facă tripletele pentru tronul lor!

Un joc de putere convingător, periculos și controlat de alții, pentru așa-zisul bine pe care se presupune că ei îl fac reginelor. Dar poate că cele trei se vor dovedi mai mult decât își vor da vreodată seama cei din jur. Chiar dacă la fiecare generație, rămânerea unei singure regine este un fel de lege nescrisă, special pentru Zeiță, poate că, în cele din urmă, lucrurile nu vor mai sta chiar așa.

Întoarcerea (Titanii #1) – Jennifer L. Armentrout (Leda Edge)

„E fiica mea, Seth. Ai grijă de ea și eu n-o să uit.”

Ce se întâmplă când zeii și alții asemenea se amestecă printre oameni? Ei bine, facem cunoștință cu Seth. În cel mai direct mod cu putință. Și nu stă pe loc absolut deloc! Înalt, blond și cu o privire chihlimbarie-roșcată de îți lasă gura apă, bărbatul arată mult prea bine ca să fie adevărat. Din cauza trecutului  său, este însă nevoit să accepte diverse ordine, chiar dacă îi sunt sau nu pe plac. Astfel că se găsește în situația delicată de a avea grijă de fiica lui Apollo, Zeul Soarelui, ceea ce nu va fi prea ușor de făcut.

capture-20170630-084557

Octombrie

Bestia – Alex Flinn (Editura Rao)

Părerea mea.

“Maybe we judge people too much by their looks because it’s easier than seeing what’s really important.”

El, Kyle, este cel mai frumos băiat din liceu, fiind considerat perfect de majoritatea fetelor. Niciun gest nu-l scapă de atenția exagerată a acestora. Dar, deși exteriorul este atrăgător, interiorul lasă de dorit. După ce mama sa i-a părăsit, tatăl s-a dedicat muncii sale de prezentator TV, petrecându-și prea mult timp cu emisiunile sale de știri, decât în compania fiului. Obsedat de aspectul fizic, acesta i-a insuflat acest „obicei” și băiatului, devenind mult prea ocupați de cum arată, de mândria lor, și nu de ceea ce este mai important pe lume.

Astfel că Kendra, una dintre colegele cele mai urâte din clasă, pe care nu-și amintește s-o fi mai văzut vreodată la ore, râde pe seama lui, de aspectul mult prea perfect și de felul în care tratează oamenii de lângă el, dacă nu sunt la fel de „perfecți”. Având deja ca parteneră, pentru balul bobocilor, pe cea mai tare fată din școală, acesta o invită pe Kendra la bal, fără să-i spună că are deja cu cine să meargă, iar ea acceptă. Deși izbucnirea din clasă a fetei îl pusese pe gânduri și-l speriase, părea că e gata să se schimbe puțin, după mărinimia sa de a o invita pe cea care aducea cu o vrăjitoare. Dar cât de înșelători pot fi unii oameni!

Opal (Lux #3) – Jennifer L. Armentrout (Editura Leda)

„- Tu ești o flacără strălucitoare, pentru mine cel puțin, și știu că ai putea să te descurci, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca lumina ta să fie pătată de ceva așa de întunecat.”

La fel de enervant ca volumul anterior, doar că finalul acestuia, deși părea unul destul de previzibil, tot m-a surprins și mi-a dat peste nas, fiindcă îmi doream să nu se ajungă acolo vreodată. Relația cuplului Daemon & Katy prinde contur, iar încrederea și iubirea își fac loc tot mai pregnant între cei doi. O nouă piatră apare în ajutorul luxenilor, exact când au nevoie să o salveze pe iubita fratelui dispărut, dar lucrurile încep să se complice când o veche cunoștință se arată interesată să-și revizuie situația sau, poate, chiar să trădeze din nou.

Directorul școlii mele este un șobolan-vampir! – Pamela Butchart (Corint Junior)

Recenzie.

„A fost cel mai ÎNFRICOȘĂTOR moment din istorie, pentru că a implicat sute de șobolani-vampiri, brioșe cu usturoi – iar celălalt prieten al nostru, Zach, era cât pe-aci să fie secătuit de sânge de noul nostru director!

Așa cum obișnuiește Jodi să spună: atunci când am pătruns în biroul directorului ca să luăm de acolo sicriul, am fi putut sfârși, cu toții, mâncați de vii!”

Povestea de față ne prezintă mentalitatea specifică puștilor de 8-11 ani, când tot ce vor aceștia, este să vorbească despre toate lucrurile prin care trec și pe care le fac, exagerând pe alocuri. Dacă se poate, să vorbească chiar despre toate în același timp. Orice gest mărunt sau schimbare ciudată, le activează instantaneu rotițele și îi îndeamnă la găsirea unor planuri care mai de care mai nebunești, în speranța că vor ajunge la un deznodământ fericit. Chiar dacă ideile lor le par victorioase, pe parcurs cineva are de suferit din cauza asta, însă totul e bine când se termină cu bine.

Demonii iubirii (Seria Demonilor #1) – Anne K. Joy 

Cartea sau întreaga trilogie, precum și celelalte cărți ale autoarei, le găsiți aici.

Recenzie.

„- N-am să-ți fac rău și n-am să-ți cer să faci ceva ce nu vrei. De altfel, nu o să-ți vând speranțe că o să fiu perfect, dar o să fac în așa fel încât fiecare să-și trăiască viața după bunul plac. Sună atât de rău?”

Jessica Thomas nu a avut întotdeauna o viață roz, fiind mai mereu sub controlul părinților săi care, deși în ochii lumii păreau o familie perfectă, lucrurile în interior stăteau cu totul diferit. Astfel că, atunci când se îndrăgostește de un coleg de facultate, crede că viața ei a luat-o în sfârșit pe drumul cel bun și că a găsit o scăpare în această relație idilică, dar încrederea oarbă în cel de lângă ea o îndepărtează de mama sa și o aruncă într-o situație îngrozitoare ce va lăsa urme adânci în sufletul ei.

Parfum de femeie – Melinda de Ross

Volumul de poezii îl puteți citi gratuit aici.

„Fragmente arse de neant
Se sparg în cioburi de bazalt,
Vuind, talazuri se despart
Și-nghit un univers vibrant.”

capture-20170630-084557

Noiembrie

Diana cu vanilie (Diana Sorescu)

„Eşti ceea ce eşti în secunda asta datorită alegerilor pe care le-ai făcut în viaţă. Alegeri responsabile, mature, asumate, calculate şi drepte, alteor copilăreşti, impulsive, nebuneşti, greşite, idioate, fără cap. Dar toate sunt ale tale. Şi în momentul în care vei învăţa să le accepţi, o să te iubeşti. Şi nu o să ai regrete.”

Culori din sufletul unui om frumos. Fragmente de viață despre toate și, totodată, despre nimic anume. Despre dorințe, împliniri și bucăți de fericire, dar și despre regrete, eșecuri și tristețe. Despre iubire și abandon. Despre prietenie și familie. E despre cine am fost și despre cine ne-am dori să fim. E despre cine nu suntem și despre cine suntem acum. Temeri, riscuri și neputință. Curaj, încredere și speranță. Măști, minciuni și jumătăți de adevăr. Trecut, prezent și viitor. Suflete pierdute și (re)găsire. Despre ei. Despre noi. Despre oameni.

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești (Nemuritor #5) – Oana Arion (Librex Publishing)

Recenzie.

„- Mă întreb uneori cum ar fi fost viața ei dacă nu apărea moneda aia blestemată.”

Mai mult decât un final… un nou început al (ne)muritorilor!

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești atinge cote alarmante într-ale suspansului și misterului, iar roșcata noastră pare să nu mai dețină controlul asupra propriei vieți și asupra lucrurilor ce iau amploare în jurul ei. Pierde rapid legătura cu realitatea și sufletul său se găsește în situația neplăcută de a cutreiera o lume goală, limitată de zile care se repetă la nesfârșit. Ne luăm rămas bun, ne aruncăm parcă într-o „altă” viață și încercăm să-i supraviețuim, chiar dacă toate ne sunt împotrivă.

A doua lună de miere – Fayrene Preston (Editura Alcris)

23659285_1491858750892413_718305684324595299_n.jpg

Puterea iubirii atrage doi soți divorțați cu ceva ani în urmă înapoi în mica lor lume, cândva minunată. Unul încearcă să se țină la distanță, iar celălalt caută să reia legătura. Zona și oamenii locului par să-i îndemne să se piardă din nou pe calea dragostei, dar încăpățânarea și mândria îi cam țin pe loc. Lucrurile încep totuși să se reașeze, însă pentru cât timp? Acel „fericiți până la adânci bătrâneți” îi va însoți de data asta pentru totdeauna sau îi va arunca pe drumuri separate ce nu se vor mai intersecta niciodată?

A fost acum mult timp – Arlene Hale (Editura Alcris)

„Am impresia că sunt un fluture fără apărare, atras de lumină.”

Asistenta Cathy se simte nesigură pe relația ei cu Bob, un medic foarte apreciat de spitalul unde lucrează amândoi. Deși ea își dorește din tot sufletul să treacă la nivelul următor, acesta nu este de aceeași părere, căutând să evite acest subiect de discuție. Însă, lucrurile se precipită și mai mult când apare în scenă buna lor prietenă care a fost cândva iubita lui Bob, iar bărbatul pare la fel de fascinat de ea ca în adolescență.

Cei trei au fost de nedespărțit, asta până când Sandra a plecat și și-a împlinit visul de a cânta. Se pare însă că viața pe care și-a ales-o nu-i aducea fericirea, simțindu-se împresurată de activitatea pe care o manifesta în acest sens. Astfel că încearcă să găsească un refugiu în locul natal.

De asemenea, având o pasiune pentru pian, Cathy este tentată de Judd, impresarul prietenei sale, să urmeze această cale, după ce este dată afară din spital pe nedrept. Bob nu este de acord cu asta, militând pentru cariera ei de asistentă medicală, căreia i se potrivește ca mănușă. Ruptura relației lor se produce instantaneu, afectându-i pe amândoi. Nimic nu mai pare să-i unească.

capture-20170630-084557

Decembrie

A doua șansă – Kristin Hannah (Litera/Lira)

„Oamenii dispăreau uneori, iar dacă îi iubeai prea mult, cu prea multă pasiune, plecarea lor te lăsa cu sufletul pustiit.”

Mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat! O lectură frumoasă și plină de sensibilitate, în care Annie, personajul principal al poveștii, primește o nouă șansă de a afla cine este, de a se descoperi pe ea, cea cu-adevărat. De când și-a pierdut mama în copilărie, a ajuns să se îngrijească de toată lumea, însă de ea cine avea grijă, cine o făcea fericită? A trecut multă vreme până când și-a dat seama că s-a pierdut, cu voia ei, într-o viață ce nu i-a oferit prea multe. A fost doar un pion pe o tablă de șah, mărginită de concepții învechite și de reguli de netrecut. A fost nevoie doar de un singur impuls, de o clipă ce aproape că i-a smuls inima din piept, pentru a-și da în sfârșit seama că ultimii ani nu erau ceea ce își dorea în continuare pentru restul vieții pe care o mai avea de trăit.

Lumina iubirii – Jay Asher (Leda Edge)

„Miroase a Crăciun. Asta e cea ce majoritatea oamenilor spun când sosesc prima oară, ca și când cuvintele au așteptat tot drumul să fie rostite.”

O poveste magică, cu miros de brad și aromă de Crăciun!

Cartea ne arată că este nevoie doar să îți dorești din tot sufletul ceva și să ai încredere, așa vei putea să muți chiar și munții din loc. Poți să ai viața împărțită în două, să trebuiască să locuiești în două locuri pe an și să ai două rânduri de prieteni, însă nu contează distanța, cât de mult timp petreci cu cei la care ții, atâta vreme cât îți lași amprenta asupra lor – clipe frumoase de care să-și aducă aminte cu drag.

Dragostea mea mi-a dăruit… – Ediție coordonată de Stephanie Perkins (Epica Publishing)

„M-am uitat la elicopterul care se înălță și dispăru în întuneric, stând așa, înconjurată de toți oamenii din Bethleem. Stelele străluceau atât de tare, încât nu m-am putut abține să mă gândesc că poate ele îmi îndrumaseră pașii încoace.”

12 povestiri de sărbătoare pentru toată lumea! Cu siguranță veți găsi cel puțin una care să vă acapareze și care să vă facă să vă doriți ca ea să nu se mai termine. Iubirea și speranța pentru un nou început se simt în fiecare pagină pe care o dai curios, așteptându-te nerăbdătoare să descoperi ceea ce cauți: un strop de fericire, o clipă trăită la maxim, un zâmbet uriaș și momente frumoase alături de cei dragi.

Kit Black de Monica Ramirez (Librex Publishing)

„- Vreau cizmele, Roger. Cizme noi, din piele adevărată. Și vreau sabia.”

Scurtă, dar atât de cuprinzătoare, încât te face să te gândești că, într-o zi, s-ar putea să ai și tu parte de acel zâmbet numai al tău, unul aducător de fericire! Și poate chiar de propria aventură pe mare!


Books I’ve Read #1

8

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

6 gânduri despre „Books I’ve Read #2 (iulie – decembrie 2017)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.