Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #11 | Lumina iubirii – Jay Asher


„Semiluna atârnă deasupra casei noastre. Mă uit pe fereastra camerei mele de la etaj și văd dealurile învăluite în întuneric. Când eram mică, stăteam aici și mă prefăceam că sunt căpitanul unui vas care privește pe timp de noapte oceanul, ale cărui valuri sunt adesea mai negre decât cerul înstelat de deasupra.

Această imagine rămâne constantă în fiecare an din pricina modului în care rotim recoltarea. Pentru fiecare pom tăiat, lăsăm cinci în pământ și plantăm un alt puiet în locul lui. În șase ani, toți acești pomi vor fi expediați în toată țara pentru a sta în case drept cel mai important obiect al sărbătorilor.

Din această cauză, sărbătorile mele au parte de tradiții diferite. În ajunul Zilei Recunoștinței, mama și cu mine pornim cu mașina spre sud și ne întâlnim cu tata. Apoi, luăm masa de Ziua Recunoștinței cu Heather și familia ei. În ziua următoare, începem să vindem pomii de dimineață până seara și nu ne mai oprim până în Ajunul Crăciunului. În acea seară, extenuați, fiecare dintre noi primește câte un mic cadou. Nu e loc pentru mai multe daruri în rulotă noastră argintie Airstream – casa-noastră-atunci-când-suntem-departe-de-casă.

Casa noastră a fost construită în anii 1930. Din cauza podelelor și scărilor vechi de lemn, e imposibil să poți să cobori din pat în toiul nopții fără să faci zgomot, dar mă țin aproape de porțiunea cea mai puțin scârțâitoare a treptelor. Mai am doar trei trepte până la podeaua bucătăriei, când mama îmi strigă din living:

– Sierra, trebuie să dormi măcar câteva ore.

Ori de câte ori tata nu e aici, mama adoarme pe canapea, cu televizorul deschis. Partea romantică din mine vrea să creadă că în dormitorul lor se simte prea singură atunci când el e plecat. Partea non-romantică e convinsă că dormitul pe canapea o face să se simtă rebelă.

Îmi strâng halatul în jurul corpului și îmi vâr picioarele în tenișii uzați de lângă canapea. Mama cască și întinde mâna după telecomanda de pe podea. Închide televizorul și astfel se face întuneric în cameră.

Apasă pe întrerupătorul unui lampadar.

– Unde te duci?

– În seră, îi răspund. Vreau să aduc bradul aici, ca să nu-l uităm.

În loc să încărcăm bagajele în mașină de cu seară, le punem pe toate lângă ușa de la intrare, astfel încât să le mai verificam o dată înainte de plecare. Odată ajunse pe autostradă, drumul care ne așteaptă e prea lung ca să ne mai putem întoarce.

– Și pe urmă trebuie să te duci direct în pat, îmi spune mama; ea e întocmai ca mine, îmi împărtășește chinul de a nu putea să dorm dacă ceva mă îngrijorează. Altminteri, adaugă, nu te pot lăsa să conduci mâine.

Îi promit și închid ușa de la intrare, strângând și mai bine halatul în jurul meu pentru a nu lăsa aerul rece să pătrundă. În seră e cald, dar voi rămâne înăuntru numai cât să înșfac copăcelul, pe care l-am transplantat recent într-o galeată neagră din plastic. Voi pune pomul lângă bagaje și apoi Heather și cu mine îl vom planta după masa de Ziua Recunoștinței. Cu acesta vor fi șase pomi care și-au început viața ca puieți la ferma noastră și care acum vor crește pe dealul Cardinals Peak din California. Planul pentru următorul an a fost mereu să-l tăiem pe primul pe care l-am plantat și să i-l dăm familiei lui Heather.

Acesta este încă un motiv pentru care nu se poate să fie ultimele noastre sărbători.”

Praf de stele #4

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.