Publicat în Recenzii

Obsidian (Lux #1) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


Fotografie2408

Descriere

Începuturile sunt întotdeauna dificile. Când ne-am mutat în Virginia de vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet şi teribil de multă plictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt şi cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Şi pe urmă a deschis gura. Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne înţelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă şi Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mişcare a mâinii, ei bine, ceva… neaşteptat se întâmplă.

Vecinul meu extraterestru sexy a lăsat o urmă pe mine. Da, aţi auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon şi sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilităţile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel în care pot rămâne în viaţă în toată povestea asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine.

Asta dacă nu-l omor mai întâi.

Gândurile mele

O lectură pe cât de amuzantă şi plină de emoţii, pe atât de imprevizibilă şi plină de mister! Un mic orăşel neştiut mai de nimeni, personaje bizare şi priviri crucişe, incidente în miez de noapte, un vecin sexy, dar cu un caracter infect, o adolescentă obişnuită, cititoare şi o bloggeriţă entuziasmată, o vorbăreaţă înnăscută ce se dovedeşte o prietenă de nădejde. Toate acestea, combinate cu nişte replici de mare efect, ironice şi pline de umor, presărate cu secrete cutremurătoare ce-ţi pot schimba viaţa atunci când nu te aştepţi, contribuie într-un mod absolut delicios la lumea fascinantă creată de Jennifer L. Armentrout.

5cfb75bba16b7e09a48f25213649fc27

După trei ani de la moartea tatălui său, Katy, împreună cu mama sa, decid să o ia de la capăt. Un nou început pentru amândouă, departe de lucrurile impregnate cu mirosul şi amintirile celui pierdut. Aşa că, cele două se mută din călduroasa Florida, într-un orăşel uitat de lume, unde zvonurile iau foarte repede amploare, răspândindu-se mai ceva ca aroma unui parfum.

„…am simţit deodată un miros familiar care îmi gâdila nasul. Mama gătea. Asta nu era bine deloc. M-am năpustit în jos pe scări. Stătea în faţa aragazului, îmbrăcată cu şorţul ei cu buline. […] S-a întors şi a fluturat spatula spre mine, în semn de salut, împrăştiind pe aragaz ouă pe jumătate făcute.
– Bună dimineaţa, scumpo. Am privit înţepenită mizeria din jur, întrebându-mă cum aş putea să opresc acest fiasco în curs de desfăşurare fără să-i rănesc sentimentele. Încerca să facă şi ea o chestie maternă. Asta era colosal. Un progres.”

Dorind să pună la punct grădiniţa din faţa noii case, Kat se gândeşte să se ducă la vecinii de vizavi pentru a cere câteva indicaţii despre cel mai apropiat loc de unde ar putea procura cele necesare. Dar, ajunsă la uşa lor, nu şi-ar fi imaginat niciodată că, în viaţa ei, va da peste un asemenea specimen, scos parcă dintr-o revistă de modă. Timp de clipe bune, aceasta rămâne fără cuvinte, holbându-se neîncetat la cel din faţa ei. Într-un final, reuşeşte să poarte o discuţie destul de „civilizată” cu tânărul, la început, mai bâlbâită şi emotivă, ca mai apoi, furia şi iritarea să răzbată din tonul ei, atunci când acesta, abia trezit din somn, nu face decât s-o enerveze cu replicile ironice şi poreclele pe care i le oferă. După câteva momente, Kat sau Kitten, cum o „alintă” Daemon, nu poate să nu observe că, pe cât de frumos şi sexy este tipul, pe atât este de arogant şi nemernic.

„Eram la fel de comună ca şi linoleumul de pe jos, dar ăştia doi păreau că luminează cu frumuseţea lor desăvârşită şi cu prezenţa lor pe care nu aveai cum s-o treci cu vederea. Ah, medicamentul începuse să-şi facă efectul. Eram poetică. Şi drogată. Ce fericire.”

În timpul cumpărăturilor, Katy o cunoaşte pe Dee, sora geamănă a lui Daemon, care apare parcă de nicăieri, speriind-o straşnic. În aceasta, descoperă cu bucurie o tânără ce i-ar putea deveni o bună prietenă, deşi turuie mai ceva ca motorul maşinii ei învechite. Observă cu stupoare câtă asemănare poate exista între Dee şi fratele ei referitor la înfăţişare. Nu poate să nu admită că sunt de-a dreptul superbi şi aşa de aproape…ba nu! sunt chiar perfecţiunea întruchipată! Totuşi, caracterele lor sunt atât de diferite, ca de la cer la pământ, fiindu-i greu să-şi închipuie cum de aceştia sunt fraţi, şi încă gemeni!

„Am încercat să mă abţin, dar tot am izbucnit în râs.
– 
Ţi-a luat cheile?
S-a întors încruntat spre mine.
– Nu mi se pare amuzant.
– Ai dreptate, am râs. E de-a dreptul comic.
Daemon mi-a aruncat o privire rea. Mi-am încrucişat braţele. 

– Îmi pare rău, însă. Nu pot să-ţi accept scuzele nu tocmai sincere. 
– Nici măcar când vezi că îţi spăl maşina?
– Nici. Am zâmbit când l-am v
ăzut cum îşi îngustează ochii. S-ar putea să nu mai vezi niciodată cheile alea.
– Şi uite cum s-a dus naibii planul meu. Fără să vrea, în colţul gurii i s-a ivit un zâmbet.”

Aflându-se mai mereu prin preajma celor doi, în special a lui Daemon, Kat are parte de numeroase momente imprevizibile, unele plăcute, altele nu. Se nimereşte numai în situaţii ciudate, ce o pun serios pe gânduri, întrebându-se constant dacă totul este chiar real sau este doar în mintea ei. Nemaipunând la socoteală faptul că Daemon pune paie pe foc şi o face să creadă că doar îşi închipuie lucrurile acelea, când, de fapt, adevărul este altul. Ceva ce ea n-ar trebui să ştie şi, pentru binele tuturor, ar trebui să fie fată isteaţă şi să se ţină la distanţă de ce n-o interesează în mod direct. Dar, se putea ca ea să asculte ceva din tot ce-i îndruga Daemon acolo? Ei bine, nu! Curiozitatea învinge de fiecare dată.

„- Ştii ce am crezut eu întotdeauna? a zis el cu o voce caldă. […] Am ajuns la concluzia că în general oamenii frumoşi, adică cei cu adevărat frumoşi, şi pe dinăuntru şi pe dinafară, nu sunt niciodată conştienţi de efectul pe care îl produc.”

Astfel că, într-un moment absolut terifiant, nu doar pentru ea, tânăra este salvată de către Daemon şi, într-un sfârşit, descoperă secretul lui, al lui Dee şi al celor ca ei. Contrar aşteptărilor, atât ale lui Black, cât şi ale noastre, Kat reacţionează destul de bine la informaţiile primite, încercând să proceseze tot ce a aflat în acel moment decisiv. Nu era teama, cât era firul de entuziasm pentru a descoperi mai multe despre cel din faţa ei.

bc11990a43bdb05f02face541a5ea6a6

Acum, ştiind ce fel de fiinţe sunt fraţii, dar şi mare parte a populaţiei micului oraş, Kat are de gând să lupte cot la cot cu aceştia împotriva arumilor care sunt iremediabil atraşi de urmele lăsate de luxeni pe oameni. Luxenii sunt o specie extraterestră ce pot manipula după bunul plac lumina. Ei înşişi, în forma lor adevărată, sunt o formă a luminii. Pe lângă acestea, luxenii pot avea diferite alte abilităţi, la unii fiind mult mai conturate decât la alţii. Arumii, în forma lor naturală, sunt un fel de fum negricios, chiar întunericul, care nu au alt scop decât să fure abilităţile luxenilor atunci când prind ocazia. Dar vă las pe voi să aflaţi de ce sunt în stare aceste creaturi extraterestre.

Katherine Swartz pare genul timid, ascultătoare, mereu la locul ei, care ar face orice pentru cei de care-i pasă, indiferent dacă îi cunoaşte de o viaţă sau de câteva zile. Dar când îi sare ţandăra, ei bine, atunci să te fereşti din calea „gheruţelor ei” de pisicuţă.

„- Mda, am un blog.
– Cum se nume
şte blogul tău?
– Nu e treaba ta, am spus cu un zâmbet dulce.
– Interesant nume. A răspuns la zâmbetul meu cu un fel de rânjet. Şi despre ce e blogul tău? Tricotat? Puzzle-uri? Despre singurătate?”

Nu poate să înţeleagă de ce Daemon încearcă s-o îndepărteze de sora lui, când ea n-a făcut absolut nimic care să o rănească. Este sătulă de atitudinea lui josnică, pe care o manifestă faţă de ea, sfidând-o şi umilind-o cu fiecare ocazie, iar, pe lângă toate acestea, de parcă nu erau de ajuns, o atracţie necruţătoare şi o curiozitate acerbă o îmbie spre el, deşi se comportă ca un nemernic atunci când se află prin preajma ei şi sunt „încolţiţi” de prezenţa celorlalţi, fie că e vorba doar de sora lui sau de restul lumii.

„- Nici unul dintre noi nu poate să controleze perfect ceea ce putem face. Unii au multe probleme cu capacităţile astea.
– Tu po
ţi?
– Da, eu sunt grozav.”

Daemon Black. Sexy. Arogant. Nemernic. Ironic. Misterios. Amuzant. Hmm..modest?! De fapt, extrem de „modest”, aş putea adăuga. Brunet şi cu nişte ochi verzi superbi. Ei bine, cam acesta este Daemon Black. Tipul acesta ar trebui interzis pentru frumuseţea pe care o debordă! Este genul acela care-ţi taie respiraţia, care-ţi induce o stare de leşin la propriu, nu doar la figurat, care-ţi trimite fiori pe şira spinării doar cu o privire, care te face să-ţi uiţi cuvintele înainte să deschizi gura şi să te bâlbâi mai ceva ca atunci când o mulţime este cu ochii pe tine, aşteptând să îndrugi ceva acolo măcar pentru amuzamentul lor, dacă nu altceva.

„- De ce eşti tu aşa nemernic? Am rostit cuvintele aproape fără să-mi dau seama. 
– Fiecare trebuie să fie bun la ceva, nu?”

Bineînţeles că, deşi pare întruchiparea perfectă a unui „zeu”, are şi un caracter „pe măsură”. Totuşi, atitudinea pe care ne-o aruncă în faţă este doar de faţadă, de cele mai multe ori, lăsându-ne cu impresia unui nemernic, care nu face decât să o „rănească” pe Kitten, atunci când deschide gura.

e1b2dee277f5cab8412c69ed59ccf9e2.jpg

Am adorat legătura sinceră care a început să se înfiripe uşor, uşor între cei doi, deşi aveau mare grijă să se ferească unul de altul, să se distanţeze, dar, totodată, să-şi caute compania neîncetat. Amândoi erau conştienţi de ce simţeau unul în preajma celuilalt, chiar dacă n-o spuneau cu voce tare. Doar nu degeaba se spune că gesturile fac cât toate cuvintele ce ar fi trebuit spuse la momentul potrivit.

Am apreciat şi faptul că lectura decurge cât se poate de rapid, uşor şi armonios, autoarea având un stil atât de natural în redarea replicilor delicioase dintre personajele noastre, încât te lasă cu o acută impresie a prezenţei tale la faţa locului. Pasajele descriptive, dar şi cele narative, nu-ţi induc acea stare de plictiseală atunci când treci prin ele, ci te îmbie tot mai mult să te pierzi în lumea palpitantă ţesută cu atâta măiestrie în jurul eroilor noştri, Katy şi Daemon.

Nota mea: 5/5

nota-5

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

7 gânduri despre „Obsidian (Lux #1) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.