Publicat în Reviews

Pasiunea unei femei (vol. 2) de Virginia Henley (recenzie)


IMG_20170810_160348

Descriere

Transportîndu-ne în strălucitoarea, plină de intrigi, Anglie a epocii elizabetane, readucînd la viață o eroină care chiar a trăit la curtea reginei Elizabeta, Virginia Henley îmbină în ultimul ei roman, detaliul istoric, bogat, cu o somptuoasă poveste de dragoste – o sărbătoare plină de strălucire, a ficțiunii romantice…

Gândurile mele

Intrigile, nesocotința, secretele scandaloase de la Curtea Tudorilor și jocurile meschine de putere, ce servesc doar intereselor proprii, continuă să-și facă simțită prezența și mai acut în acest volum fascinant, pictat în finele detalii istorice inspirate din realitatea crudă a vremii demult apuse.

Personajul feminin, cu ambiția-i crescândă, luptă fără încetare pentru fericire și dragoste. La fel de pasională și de încăpățânată ca întotdeauna. Cu fruntea sus și mândră de faptele sale. Nelipsite atuuri ce-i stăpânesc viața și o aruncă în vârtejul cumplit și înecăcios al lumii mondene și al celor de viță nobilă, pentru care titlurile reprezintă totul.

„- De ce oare obțin bărbații tot ce vor?
Frances rîse.
– Pentru că le permit femeile.”

„Brusc, Bess știu că nu mîndria ei era problema. Ambiția ei teribilă era cea care-i făcea atît de grea luarea unei decizii.”

„Cînd îi intră ei în cap ceva, nimic și nimeni nu o poate convinge de contrariul.”

2d3e4ed64dd09e71b2fef5205f207c66.jpg

William „Rogue” Cavendish

Povestea continuă parcă netulburată de evenimentele trecute și ne (re)întâlnim cu tânăra noastră războinică într-un context nu prea fericit. La scurt timp după regăsire și pură acceptare a iubirii lor, Rogue este trimis în numele Coroanei cu niște treburi care vor dura mai mult timp decât se presupuse. Chinuiți amândoi de această perioadă departe unul de celălalt, își doresc cu ardoare ca totul să se termine și să fie împreună pentru totdeauna, așa cum și-au promis.

„- M-a refuzat din nou. Nici un culcat fără măritat. Și atunci ce poate face un bărbat în puteri?

Bess realiză dintr-o dată că era 20 august, aceeași zi în care fusese dată afară din casa Hardwick. Simți un nod în gît. Aceasta era ziua ei fatidică, cînd se puteau întîmpla fie lucruri rele, fie bune-lucruri care îi vor schimba viața. Zîmbi printre lacrimi și-i dădu mîna lui William.”

În lipsa bărbatului, Bess se simte mai singură ca niciodată, gândurile cele mai negre punând neiertătoare stăpânire pe sufletul ei. Iar descoperirea că este însărcinată nu face decât să amplifice disperarea ce a cuprins-o și să semene îndoieli în privința naivității sale de a se încrede din nou în el, văzând că acesta tot întârzia să vină, cu fiecare zi care trecea. Însă aceste idei se spulberă odată cu reîntoarcerea lui Cavendish care, numaidecât, grăbește căsătoria lor, înainte de a afla că va deveni tată. Împreună, vor petrece zece ani minunați, alături de cei șase copii, scălzându-se într-o dragoste trainică, fără margini, fericiți cu mica lor familie.

Totuși, destinul nu pare să le împărtășească prea mult simțămintele, fiind pregătit să-i lovească din nou. Devenită regină, Mary găsește de cuviință să se răzbune pe toți cei care i-au fost împotrivă. Cavendish, trezorierul regal, nu scapă de mânia femeii, mai ales că acesta era căsătorit cu Bess. Astfel că bărbatul se trezește în postura de a datora 5000 de lire Coroanei, o sumă enormă ce nu putea fi neglijată.

„- Prima oară cînd te-am întîlnit, te-am întrebat dacă ți-ar plăcea să ai trei case. Răspunsul tău a fost atît de direct, atît de convins. < Sigur că mi-ar plăcea >, ai spus tu. M-ai mustrat că rîdeam de tine și ai jurat că vei avea propria ta vastă gospodărie. În acea primă zi, am știut că te vroiam. Am simțit imediat că ambiția ta se potrivește cu a mea. Din ziua aceea am început să văd cîtă forță, cît curaj și cîtă determinare există în tine. Tu ai voința și energia să transformi visul < palatului tău dintre culmi >, în realitate.”

La scurtă vreme după această veste îngrozitoare, toate problemele încep să se adune și să apese greu pe umerii lui Rogue care nu dorea s-o împovăreze și pe soția sa. I se destăinuie în cele din urmă, însă povara mult prea grea și vârsta înaintată își spun cuvântul. Un atac de cord îi vine de hac, iar Bess rămâne pentru a doua oară văduvă și cu o datorie infernală.

0cd42f7c2cc356f98ffe88c78021be9b.jpg

William St. Loe

Mult prea îndurerată de lipsa bărbatului în viața ei, tânăra femeie își promite că nu se va mai căsători niciodată, dar nu asta crede și Elizabeth Tudor, care își va lua locul de drept ca regină a Angliei, odată cu moartea surorii sale vitrege. Aceasta îi va reduce considerabil datoria față de Coroană, la intervenția Contelui de Shrewsbury, și o va arunca în brațele lui Sir William St. Loe, căpitanul gărzii regale. Chiar și după doi soți îngropați, Bess era de o frumusețe naturală absolut răpitoare, iar bărbații roiau în jurul ei, gata s-o prindă în laț, printre care și George Talbot ce și-o dorea ca amantă, însă Regina a fost prevăzătoare și și-a jucat mâna cu inteligență, spre nemulțumirea lui Bess.

„- Da, Cavendish m-a răsfățat, prea mult. Niciodată nu o să mai iubesc. I-am dat lui William toată inima mea și cînd mi-am promis dragostea, a fost pentru totdeauna. Niciodată nu voi mai putea simți astfel pentru un alt bărbat.”

„Inima mea a murit odată cu Rogue Cavendish.”

Gentleman-ul o va iubi și o va adora pe tânăra lui soție, ca pe ochii din cap, și îi va ocroti pe copii, ca și cum ar fi ai lui, având grijă ca cei mari să fie educați în cele mai bune și respectate școli. De asemenea, St. Loe o va încuraja să termine Chatsworth-ul, construcție pe care o începuse în perioada petrecută alături de Rogue.

„Bess știa cît de vulnerabil era Sir William în fața ei. Vroia să-i dea stelele și luna, dar ea nu dorea să fie acuzată că îl manipulează ca să se îmbogățească în detrimentul familiei lui.”

„Va trece iarna… și va veni primăvara.”

Dar nici de această dată, viitorul nu-i surâde femeii. Soțul ei este mereu la datorie, ori de câte ori Regina are nevoie de el, iar toată această alergătură încolo și-ncoace nu-i face decât rău. Nu durează mult și acesta ajunge să fie doar „o umbră fragilă a celui ce-a fost cândva”. În cele din urmă, moartea are grijă să-i dea o nouă lovitură lui Bess, luându-l și pe Will cu ea. Deși era îndurerată de pierderea acestuia, tânăra încă îl mai plângea pe Cavendish, marea sa iubire.

f4d24ddf35276be19182b6c82ebd5716

George Talbot, Conte de Shrewsbury

Încă din adolescență, din prima clipă în care a cunoscut-o pe Bess, George a avut o sclipire năzdrăvană în privința fetei. Nu se sfia deloc să-și manifeste deschis gândurile șocante în privința Vulpoaicei, cum îi plăcea să o alinte. Fiecare întâlnire a celor doi ieșea cu scântei, spre amuzamentul celorlalți, însă Bess nu era interesată de tânărul de atunci care o ironiza cu fiecare ocazie, deși nici ea nu se lăsa și-i răspundea cu aceeași monedă.

„Era ridicolă acea scînteie de animozitate care trebuia să se aprindă între ei, de cîte ori își vorbeau. Talbot era hotărît să încerce un nou început. Va trebui să se stăpînească, să se poarte frumos și să o cîștige. Ea era cea mai ațîțătoare provocare din viața lui.”

Chiar dacă în acea perioadă, părea că băiatul făcuse doar o obsesie pentru fata pe care n-o putea avea, adevărul era altul. Acesta o va ajuta mult pe Bess de-a lungul anilor, însă ea nu va fi în cunoștință de toate astea. Cel puțin, nu de toate. Fie vorba între noi, roșcata nu ar fi acceptat în veci vreun ajutor din partea lui, dacă ar fi aflat. Avea și ea mândria ei!

„- Nu ai nevoie de mască, Lord Talbot, ca să-l personifici pe diavol. Propria ta față este exact ca a lui Lucifer.”

Acum, nimic nu pare să-l mai oprească pe George să o facă pe Bess a lui. Doar ea putea face asta, dar știe că scutul ei de apărare aproape că a dispărut complet, spre mulțumirea lui. Și are de gând să-l înlăture pe tot pentru a putea fi cu ea.

Însă, tânăra femeie avea încă în picioare vechile sale principii la care nu va renunța așa de ușor. Ea nu va deveni amanta niciunui bărbat. Își dorea să aibă din nou ceea ce a avut cu Rogue, își dorea iubire, pasiune, fericire. Contele părea să corespundă tuturor cerințelor ei, mai puțin faptul că era căsătorit. Nu ar fi călcat pe nefericirea soției lui niciodată. Nu și-ar închipui vreodată să distrugă căsnicia lor sau a altora, doar pentru a fi cu el.

„Frumoasa mea Vulpoaică. Suntem atît de asemănători. Noi dăruim tot și luăm tot, în același timp. Este o potrivire aranjată și în cer și în iad…” 

Dar dacă Talbot nu o să renunțe niciodată în a o avea pe Vulpoaica lui? Va fi el în stare să stea departe de singura femeie care-l împlinește din toate punctele de vedere? Va ceda Bess până la urmă? Oare, o nouă căsătorie o va arunca din nou în abisul văduviei sau vor putea ajunge cu adevărat împreună, pentru tot restul vieții?

2133de830baa773383aac4a53b0a7b8b.jpg

Elizabeth „Bess” Hardwick

Încă de la început, Bess a demonstrat că este un personaj de care suntem nevoiți să ținem seama. Un personaj emblematic, inteligent, puternic și curajos, un personaj care nu se lasă mai prejos decât ceilalți și care luptă, prin toate mijloacele de care este în stare, pentru cei pe care-i iubește și pentru ceea ce își dorește cu adevărat. Și asta doar datorită atitudinii sale de netăgăduit în fața omenirii!

„Bess era mereu atît de vie și de vitală, gata oricînd să rîdă. Cînd se juca cu copiii era ca un băiețoi – și atît de sălbatic ciufulită, încît nimeni n-ar fi zis că era suficient de mare ca să le fie mamă. Apoi, seara se transforma într-o gazdă elegantă, modernă, atît de inteligentă, de rafinată, de spirituală, încît ar fi putut face față unei încăperi ticsite cu nobili de viță veche.”

Ambițiile sale au condus-o la ceea ce este astăzi și au ajutat-o să se mențină la suprafață. Se folosește de toate atuurile sale pentru a izbăvi în viață, trăind la intensitate maximă și cu aceeași nesfârșită pasiune ce o înconjoară.

Nota mea: 4/5

nota-4

Mulțumesc EDITURII MIRON pentru exemplarul trimis spre recenzie! ^_^

10325242_456712794487964_4568008205658429802_n

capture-20160928-044054

Anunțuri

6 gânduri despre „Pasiunea unei femei (vol. 2) de Virginia Henley (recenzie)

    1. Mulțumesc frumos, Alina! 😊 Într-adevăr, acest volum parcă a avut ceva al lui care a captivat mult mai mult decât primul! 💜

      Eu am citit doar „Pasiunea unei femei” și nu cunosc și alte cărți ale autoarei, pentru a putea face comparație. Dacă ai vreo recomandare din cele citite, mi-ar plăcea să știu. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s