Publicat în Reviews

„Șarada iubirii” de Amanda Quick (recenzie)


amanda_quick__sarada_iubirii
Descriere

După un an plin de aventuri în care a vizitat ruinele antice din Italia și Grecia, Iphiginia Bright se întoarce în Anglia și descoperă că viața mai are multe surprize de oferit. Se pare că mătușa ei Zoe a căzut victimă unui șantaj sinistru și numai Iphigenia este în stare să-l oprească pe vinovat înainte să facă și mai mult rău. Punând la cale un plan ingenios, Iphigenia se va transforma cu totul și va intra în societatea londoneză drept uluitoarea amantă a lui Marcus Valerius Cloud, conte de Masters. Se zvonește că șantajistul este cel vinovat și de dispariția contelui și, pozând în amanta sa necunoscută, Iphiginia este convinsă că poate să-l determine pe ticălos să iasă la iveală. Peste noapte, tânăra stârnește nenumărate pasiuni, chiar și una total neașteptată ‚ însuși contele de Masters, care reapare surprinzător ca să-și cunoască „amanta”. Iar acesta este exact cum se zvonește… arogant, atractiv, seducător, și Iphiginia nu se poate decât să fie entuziasmată când contele este de acord cu șarada ei. Dar cum totul are un preț, și Marcus are propriul plan: să o facă pe frumoasa înșelătoare să se îndrăgostească de el și să-i devină iubită nu numai cu numele.

Gândurile mele

Cartea debutează cu prologul, în care ni se prezintă vizita neașteptată a unui tânăr depravat la moșia din Yorkshire a contelui de Masters. Dornic de a împărtăși ultimele bârfe din lumea bună și cunoscând faptul că Marcus se ghidează în viață după anumite reguli stricte, Charles Trescott îi aduce la cunoștință apariția uneia dintre fostele metrese ale contelui. Odată cu ivirea acestei văduve la balurile societății, se zvonește că aceasta este cea care l-ar fi părăsit pe Masters, fiind deja în căutarea unui nou iubit. 

Fire răutăcioasă, căreia îi place să iscodească și să se bage în treburile altora, musafirul încearcă prin vorbele sale s-o facă pe gazda sa să iasă din zona de confort, urmărind avid orice tresărire care ar da-o de gol cu privire la noutățile aflate. Bineînțeles că Marcus nu pică în capcană și intră în joc, fiind destul de intrigat de această doamnă Bright care se dă drept amanta sa. Fosta amantă, de fapt.

Nemulțumit că nu poate obține nicio reacție de la Masters, Trescott încearcă o altă abordare, dar și aceasta se dovedește ca având același rezultat, ca și prima. Eșec total. Odată scăpat de musafirul nepoftit, Marcus se hotărăște că nu are altă alternativă, decât să revină înapoi la Londra. Această prezență interesantă l-a acaparat într-o mare măsură. Aproape la fel de mult ca și stelele.

👑👑👑

Odată întoarsă acasă din călătoriile sale pline de aventură și ruine antice, Iphiginia Bright are de-a face cu o problemă gravă ce nu necesită amânare. Mătușa ei Zoe a ajuns victima unui șantaj, iar tânăra crede că poate ajuta la găsirea celui care a decăzut la o asemenea manevră nedemnă, înainte să mai rănească și pe altcineva.

Aflând din scrisoarea șantajistului că Masters e mort, din cauza faptului că a refuzat să plătească, doamna Bright, ajutată și de relațiile mătușii sale, se dă drept „amanta” contelui și participă la toate petrecerile din înalta societate. În special, la balurile date de posibilii suspecți care ar putea cunoaște secretul Zoei.

„Într-o noapte, după ce rolul ei o solicitase mai mult decât de obicei, stătuse trează și-și închipuise cum s-ar fi simțit dacă ar fi fost într-adevăr amanta lui Marcus, femeia cu care el își împărțea patul, femeia pe care el o iubea.

Femeia pe care el o iubea. Cu mult timp în urmă, ajunsese singură la concluzia că nu era genul de femeie capabilă de o pasiune puternică sau care să fie iubită cu înflăcărare de un bărbat.”

La ceea ce nu s-a gândit însă Iphiginia, este că ar fi trebuit să se intereseze dacă într-adevăr acesta s-ar fi lăsat șantajat și apoi ucis. Se găsește pusă în fața faptului împlinit abia atunci când, la unul din baluri, își face apariția însuși contele de Masters. Descoperă cu stupoare că, de fapt, acesta nu este atât de mort pe cât credea ea. În următoarele clipe, se trezește cu el în fața sa, iar singura reacție pe care o are, sperând că nu s-a înșelat în privința curiozității bărbatului, este mimarea unui leșin. Foarte inteligentă mișcarea, după cum afirmă și contele, având în vederea situația în care se afla.

Feriți de privirile curioase, cei doi se găsesc, la scurt timp după ieșirea grandioasă de la bal, în trăsura lui Marcus. Un moment oportun de a începe interogatoriul. Iphiginia îi declară că, din clipa în care l-a văzut croindu-și drum spre ea în mulțimea nerăbdătoare de noi bârfe, a știut că acesta va lua parte la joc până va înțelege care e rolul ei în toată treaba asta.

Mișcat de încrederea acordată, Masters ține să o asigure că mintea sa suficient de ageră nu-i permite să se lase distrat de niște complimente de la problemele cu adevărat importante în acel moment. Până să ajungă la miezul discuției, ceea ce ar fi trebui să facă încă de la început, doamna Bright îi aduce la cunoștință admirația sa pentru articolele științifice și tehnice ale acestuia. „Marcus o asculta năucit, minunându-se din ce în ce mai tare.”

„Se gândea că indiferent de ce spera să găsească atunci când în sfârșit o încolțise pe noua sa „amantă” în sala de bal a familiei Fenwick, Iphiginia Bright îi depășise toate așteptările. Charles Trescott se înșelase grozav de tare atunci când sugerase că această văduvă aventurieră lua în râs ideea de castitate și puritate alegându-și rochiile de un alb neprihănit. Iphiginia Bright reușea cumva să lase impresia că era chiar așa: o doamnă dintre cele mai virtuoase.”

În cele din urmă, revenind la subiectul principal al discuției, Iphiginia îi povestește despre biletul primit de mătușa ei de la un presupus șantajist. Acesta afirma că Masters a fost ucis în urma neachitării platei și astfel se va întâmpla cu oricare altă persoană ce va refuza să plătească. Un bun prilej de șantaj, având în vedere faptul că Marcus s-a retras pe neașteptate la moșia sa în plin sezon.

Mânat de îndoieli în privința istorisirii de necrezut a doamnei Bright, gândindu-se că altele sunt de fapt intențiile ei, și extrem de încântat să se bucure de presupusa amantă, contele se arată de acord să continue șarada. O ocazie convenabilă pentru ambele părți, chiar dacă din motive total diferite.

„Nu te recăsători. Nu vorbi despre trecut. Nu-ți justifica faptele în fața nimănui. Nu renunța să-ți urmărești țelurile și nu reveni asupra unei decizii. Nu te încurca niciodată cu virgine sau cu nevestele altora.”

Ghidându-se în viață dupa un set strict de reguli pe care le respecta cu sfințenie, Marcus se trezește vrăjit iremediabil de femeia din fața sa, iar aceste reguli sunt încălcate ușor, ușor. Revine chiar la una dintre deciziile sale, deși și-a propus să nu facă niciodată asta, dar Iphiginia îl dezarmează și de ultima urmă de control pe care o mai avea, expunându-i motivele pentru care ar trebui ca fratele său mai mic să învețe pe propria piele consecințele.

Ca orice frate mai mare și grijuliu, dar încă prins în pânzele trecutului, Marcus dorea ca Bennet să nu aibă parte de ce a pățit el în tinerețe, atunci când s-a îndrăgostit prostește de o fetișcană a cărei tată dorea doar un bărbat cu titlu și avere pentru fiica sa. Iar atunci când a dat norocul peste el și a moștenit titlul de conte și Nora a fost lăsată gravidă de un depravat în primul ei sezon, tatăl fetei a aruncat-o imediat în brațele lui Marcus, pentru a tăia, încă de la rădăcini, scandalul ce s-ar fi declanșat. Ce s-a întâmplat cu prima sa soție și cu acel copil, trebuie să aflați singuri.

Astfel că, cedând în fața Iphiginiei, acesta consimte într-un final la căsătorie și îi lasă mână liberă lui Bennet de a fi cu mireasa de care era profund îndrăgostit, fără ca el să se împotrivească în vreun fel acesteia. Chiar dacă față de tatăl fetei nu avea gânduri prea bune.

Nu știe cum a ajuns în acest punct și nu pare chiar atât de contrariat de aceste simțiri care-l acaparează atunci când se află lângă Iphiginia. Se simte mai viu ca niciodată, încât până și pasiunile sale din timpul liber pălesc în comparație cu ea, ceea ce nu s-a mai întâmplat până în aceste momente.

„Marcus se opri din îndesat cămașa în pantaloni și se uită la ea, uluit s-o vadă fericită. El era responsabil pentru starea asta, se gândea nevenindu-i să creadă. El o făcuse fericită. Și asta era o realizare infinit mai plăcută decât crearea unui valet mecanic sau privirea stelelor printr-un telescop.”

Pe măsură ce parteneriatul lor avansează și pericolele încep să-i încolțească, povestirea doamnei Bright nu i se mai pare doar un joc de imaginație bine pus la punct de către aceasta, mai ales atunci când buna lui prietenă, Helen, este șantajată și ea de aceeași persoană misterioasă. Masters se hotărăște să facă și el propriile cercetări, ajutând-o pe Iphiginia să găsească adevăratul făptaș.

Dar nu se oprește doar aici! Este extrem de curios în privința femeii de lângă el. Așa că îl pune pe secretarul său să facă ceva cercetări despre așa-zisul domn Bright, soțul decedat al Iphiginiei, și despre orice altceva are legătură cu trecutul femeii.

„- Spune-mi, ce speri să afli studiind lumina stelelor?
– Nu știu încă sigur, ridică Marcus din umeri. Dar ceea ce a scris domnul William Herschel acum câțiva ani mi-a stârnit curiozitatea.
– Despre ce era vorba?

Marcus se întinse spre ea, îi luă mâna și o conduse spre treptele largi de piatră care coborau în grădină.

– El a subliniat că, atunci când ne uităm la stele, într-un fel ne uităm la trecut.
– Nu înțeleg.
– După toate calculele din zilele noastre, lumina stelelor are nevoie de mii de ani ca să ajungă la noi.
– Desigur. Înțeleg ce vrei să spui. Lumina pe care o vedem în prezent a fost emisă cu mult timp în urmă, șopti Iphiginia. Nu m-am gândit niciodată așa la stele.”

Înafară de șantajistul problematic care le stă în cale, profitând doar de persoanele ale căror secrete i-au intrat în posesie, mai este și lordul Sands. Acesta crede că Masters este amantul soției sale, Helen, dar adevărul e altul. Contele nu face decât să-și ajute prietena, deși a sfătuit-o să îi dezvăluie lui Sands marele ei secret, la care a fost părtaș și el însuși, salvând-o de un scandal ce ar fi putut izbucni la momentul respectiv.

În paralel cu toate aceste „evenimente”, relația celor doi evoluează destul de frumos, având în vedere situația dată. Chiar dacă întâmpină câteva obstacole pe drum, unul dintre acestea având loc chiar la moșia lui lady Pettigrew, amândoi trec cu vederea acel impediment, ca să-l numesc așa, și se bucură în continuare de această șaradă. O „șaradă” a iubirii ce începe să înflorească între ei.

Totuși, deși legătura dintre ei merge strună, completându-se reciproc pe toate planurile, îndoielile tot își fac simțită prezența în mintea Iphiginiei. Cunoscând mult prea bine regulile pe care Marcus și le-a impus, în special una anume care îi interzice să se îndrăgostească, Iphiginia crede că Marcus n-o va putea iubi, așa cum îl iubește ea.

„- Sunt făcuți unul pentru celălalt.
– Cine?
– Verișoara mea și domnul Manwaring. Sunt foarte încrezătoare că vor înțelege în curând că sunt un cuplu ideal. Au atât de multe în comun, începând cu personalitatea și inteligența.
– Ce tâmpenie! se întoarse Marcus, nerăbdător. Tu de când faci pe pețitoarea?
– Vei vedea, domnule, spuse Iphiginia, pe un ton superior. Am un instinct deosebit când este vorba de aceste lucruri.
– Prostii. Ai un instinct înnăscut de a crea probleme.”

Dar în mintea contelui trec cu totul alte gânduri. Deja se vede alături de viitoarea lui soție, chiar dacă acum dragostea îi este străină. Știe că se potrivesc perfect din punct de vedere intelectual, abordând variate subiecte de discuție, și nici pe plan fizic nu sunt mai prejos, așa că nu vede niciun inconvenient care ar putea sta în calea căsătoriei lor. Dar oare asta va fi de ajuns pentru ca Iphiginia să rămână lângă el, când tot ce vrea ea este să fie iubită?

Va fi găsit vinovatul care n-are altceva mai bun de făcut, decât să șantajeze niște oameni nevinovați? Ceea ce Marcus va afla în legătura cu trecutul Iphiginiei, va reuși să-l îndepărteze de ea sau, din contră, îi va întări decizia de a o cere în căsătorie?

De ce patru note muzicale și nu cinci? Pentru că au fost momente când m-a cam plictisit lectura și mă enerva la culme. Recunosc că vara aceasta a fost ceva gen lasă-mă să te las și cititul nu prea s-a numărat printre activitățile întreprinse, dar au fost cărți care au reușit să mă scoată din starea în care intrasem. Din nefericire, aceasta nu a reușit suficient. Totuși, mi-a plăcut mult povestea imaginată de autoare, iar lectura s-a terminat cu bine. Pentru ambele părți.

Nota mea: 4/5

nota 4

text1505688352

Anunțuri

3 gânduri despre „„Șarada iubirii” de Amanda Quick (recenzie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s