La șuetă cu autorii români #5 – Oana Arion

O fire amuzantă și plină de energie, autoarea Oana Arion ne face cunoștință cu romanul său de debut, Ultimul viking, care ne introduce în lumea captivantă a seriei Nemuritor. O lectură fantasy, împletită cu umor, suspans și momente romantice, cartea a devenit într-un timp relativ scurt atracția principală a cititorilor sau, mai bine spus, a cititoarelor, datorită personajelor sexi, puternice și pline de mister pe care autoarea ni le aduce în fața ochilor.

Deşi a terminat Facultatea de Drept, Oana a preferat o viaţă boemă, acceptând provocări profesionale dintre cele mai neobişnuite, ca de exemplu postul de decorator floral sau cel de manager de cafenea. În prezent, locuieşte în Bucureşti împreună cu soţul său şi cu cele două pisici – Tomi şi Nera – care vor fi personajele centrale ale unui nou proiect şi anume o carte pentru copii.

---

1. Bună, Oana! Spune-ne, te rog, două lucruri care te reprezintă cel mai mult.

Optimismul şi umorul (hmm, poţi oricând să mă contrazici!).

2. Dintotdeauna ţi-a plăcut să scrii sau totul a fost ceva spontan?

Decizia de a scrie prima carte a fost spontană, dar de scris, am scris de când mă ştiu.

3. Ce te-a inspirat să aduci la viaţă „Ultimul viking”? De unde a pornit această aventură printre legendele străvechi?

Păi, să o luăm pe rând. Povestea are ca personaj central o femeie absolut normală, în care  fiecare cititoare se poate identifica la un moment dat. Nu este o eroină, nu este predestinată să înfăptuiască tot felul de chestii măreţe sau să salveze lumea. Reacţionează firesc, uneori imatur (aşa cum a precizat cineva recent într-o recenzie), dar câţi dintre noi ne comportăm ireproşabil în viaţa reală atunci când suntem puşi într-o situaţie-limită? Am plasat povestea Victoriei pe fondul unei legende nordice pentru că sunt îndrăgostită de mitologie. Şi, tocmai pentru că am vrut ca totul să pară cât mai puţin “forţat”, am ales povestea războinicului Egill, care a trăit în realitate şi pe care am extins-o puţin, inventând un fiu nelegitim (Ian Tomasson).

4. Ne poţi spune mai multe despre legătura care s-a înfiripat între personajele noastre, Victoria şi Arrio?

Va fi o relaţie ciudată, marcată de evenimente neaşteptate şi, uneori, dureroase. Dar nu îţi spun mai mult, nici să mă pici cu ceară sau să îmi ascunzi laptop-ul!

5. Putem spera şi la o perspectivă din partea băieţilor (Arrio, Liam, Ian) în viitoarele cărţi ale seriei?

Mă tem că nu. Cartea este scrisă din perspectiva personajului feminin, având pe fundal povestea lui Ian, a cărui evoluţie voi încerca să o surprind. În plus, mă tem de spin-off-uri, aşa că seria se va termina cu volumul al cincilea.

~ eu & Oana la Gaudeamus ~

6. Ce fel de surprize ne aşteaptă în cel de-al doilea volum?

Aşa cum ţi-ai dat seama, unul dintre personaje a fost răpit, astfel că volumul al doilea va fi o cursă nebună şi primejdioasă pentru recuperarea acestuia. Vor apărea noi personaje, noi inamici, iar eroii vor evolua.

7. De câte volume se va bucura seria Nemuritor? După ce vei termina cu ea, despre ce plănuieşti să mai scrii?

Seria va avea cinci volume. După aceea, sper că voi reuşi să termin cartea pentru copii pe care am început-o în urmă cu vreo trei ani şi pe care am abandonat-o cu cruzime.

~ Gaudeamus ~

8. Cu ce alte pasiuni îţi mai ocupi timpul, în afară de scris şi de citit?

Muncesc mult, de aceea, din păcate, timpul liber este limitat la câteva ore pe zi. Nu vrei mai bine să îţi povestesc despre ce NU îmi place să fac?

9. Care este autorul preferat? Dar cartea?

Prefer clasicii. Cât despre cartea preferată, răspunsul este simplu: “Numele trandafirului” de Umberto Eco.

10. Cum ai descrie literatura română din ziua de azi, faţă de cum era înainte?

Mult mai dinamică. Din păcate, o mare parte dintre mentalităţile învechite au rezistat eroic. Sper însă că, în câţiva ani, vom asista la câteva evoluţii spectaculoase şi la o “iluminare” a mediului literar.

11. Dacă ai fi nevoită să pleci undeva departe, poate în lumea seriei Nemuritor, ce carte ai lua cu tine şi de ce?

Doar una? Ce rea eşti! Hmm, să mă gândesc… . În lipsa unui “ghid de supravieţuire în zece paşi”, probabil că aş lua cartea Simonei Stoica, pentru că am promis că o voi citi şi, din nefericire, nu am timp să fac asta decât în cadă.

12. Mulţumesc pentru că ai acceptat invitaţia de a ne împărtăşi câte ceva despre pasiunile şi cărţile tale. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Gândiţi-vă mereu că, pentru fiecare carte, există un public şi că, în spatele fiecărei pagini, există o muncă teribilă. Apreciaţi actul de creaţie în sine, chiar dacă respectiva carte/autor nu este pe gustul vostru. Citiţi!