„Stresul dintre orgasme” de Ana Mănescu (recenzie)

Descrierea

Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale.

Un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.

„M-am născut stresat și tremurînd, dar îți garantez că nu a fost nimic față de ce a urmat. Tensiunea nu se eliberează niciodată, toate orgasmele, toate satisfacțiile sunt doar puncte maxime de încordare, fără să existe o explozie, fără să se elibereze elasticul, e întins, e întins, cît te mai poți întinde?”

Gândurile mele

Doresc să-i mulțumesc Anei pentru șansa de a citi noul ei roman!

De când am citit Quasar, am știut că nu mai am cale de întoarcere, odată ce am pornit la drum cu această lectură. Nici Stresul dintre orgasme nu s-a lăsat mai prejos. A fost și mai și! Mi-a plăcut mult mai mult. Stilul autoarei este unul inconfundabil, remarcându-se încă de la primele rânduri. Te prinde atât de tare în rădăcini, încât n-o să te simți eliberat de ele nici măcar atunci când ai ajuns la final. Are mare grijă să te lase să te frămânți încolo și-ncoace, să întorci fiecare frază pe toate părțile posibile și imposibile și să te facă să-ți dai seamă că, la un moment dat, și tu ai trecut, treci sau vei trece prin astfel de momente în viață. Momente ce par că-ți vor absorbi suflul cu fiecare adiere de vânt.

Spre deosebire de Quasar, care este mai mult o colecție de povestiri, „Stresul..” are un fir narativ legat, iar, pentru acest aspect, are un plus de la mine. Cartea ne prezintă povestea unui tânăr cu probleme existențiale, care ar putea fi oricare dintre noi, un tânăr ce se luptă, zi de zi, cu stresul de a exista, de a fi, pur și simplu, el însuși.

“Cine se ține însă de un ritm sănătos cînd are la dispoziție tot timpul din lume? Și eu îl aveam. Eu eram etern.”

Romanul sau microromanul, așa cum îl numește Ana, ni-l prezintă pe Robert, un împătimit al muzicii și al lecturii. Deși acestea sunt pasiunile sale, cam din totdeauna, un moment din viața sa l-a “obligat”, oarecum, să dea înapoi și să nu se mai simtă bine în persoana lui, ajungând astfel  să practice aceeași (in)activitate ca și tatăl său, anume vânzările, o lume în care minciuna primează la orice pas pentru a putea supraviețui. Totuși, chiar și așa, muzica rămâne o parte importantă din el, neezitând să-și “pună” sufletul pentru a-și învăța elevii cum se trăiește aceasta cu adevărat.

Suferind de insomnii, singurul “medicament” ce-l ajută pe Robert să respire și să treacă de aceste momente stresante, este o substanță ce-l pregătește temeinic pentru câteva ore de somn. Dar când aceasta nu este la îndemână, nopțile albe trec ceva mai ușor, atunci când se pierde printre paginile cărților. Și, dacă mai pui la socoteală că, în ziua următoare, are ceva important de prezentat, atunci acesta este în stare să străbată “lumea” la pas pentru a găsi ceea ce are nevoie.

 “Candy a venit pe neașteptate. S-a instalat organic în viața mea, iar atunci cînd am încercat să o plasez în timp, mi-am dat seama că e cumva eternă. Asta a schimbat totul. Mai ales pe mine.”

Prins între două femei, una reprezentând întunericul din el, iar cealaltă lumina, tânărul se trezește că nu este în stare să renunțe la niciuna. Nu-și poate închipui cum ar putea trăi fără una din ele sau, mai rău, fără amândouă. Pe când Candy este ancora de care are cu atâta disperare nevoie pentru a nu se scufunda mai mult în abis, Iana este “simplitatea în culori”, este “viața” ce-l menține la suprafață pentru a nu se pierde iar și pentru a se (re)descoperi pe sine. Pentru acesta, fiecare dintre cele două tinere reprezintă o parte din el, o parte care îl întregește și îl descompune deopotrivă.

“Iana e cu totul altă poveste. Candy m-a schimbat, da, dar Iana mă schimbă de fiecare dată. Pe Candy vreau să o am mereu în preajmă, pe cînd pe Iana vreau să o dau afară din casă din secunda în care îi deschid ușa și vreau să se întoarcă imediat după ce a plecat.”

Prin prisma lui Robert, autoarea ne arată că nu totul este numai lapte și miere. Drumul nostru nu este unul chiar drept, mai are și el ceva denivelări, unele mai pronunțate, altele ceva mai line. O mai luăm când la stânga, când la dreapta, ne mai împiedicăm de obstacolele care ne apar în cale, pe unele reușim chiar să le evităm. Indiferent de cum ne este drumul “așternut”, mergem tot înainte. Nu ne permitem să ne uităm înapoi chiar de fiecare dată. Anumitor lucruri le este mai bine să rămână în urmă. Ne arată că, de multe ori, oamenii din jur nu sunt ceea ce par și că trebuie să fim atenți cui acordăm încrederea și sentimentele noastre. Vor mai fi momente în care vom da greș în privința lor, dar noi trebuie să mergem mai departe și să nu ne lăsăm să cădem prea mult din cauza lor. Ne arată că, mai întâi de toate, trebuie să ne “îngrijim” de noi și abia apoi de restul lumii. Trebuie să ne fie bine cu noi înșine, ca să putem relaționa sincer și cu cei din jur. Dacă nu avem destulă încredere în noi, nu putem reuși nicicum să săvârșim ceea ce ne dorim cu adevărat.

 “Stresul dintre orgasme – marea problemă a secolului al XXI-lea. Așa zicea mama, deși nu atît de direct. Și asta simțeam eu în fiecare zi. Că stresul e boala generației mele, așa cum anxietatea e a puștilor pe care îi învăț să cînte. Toate sunt manifestări ale fugii noastre constante după ceea ce numim progres. Dar e de fapt o gaură neagră. O gaură fără lumină. Una masivă, fără aer. Învierea monstrului de sub pat. Revenirea nodului din gît.”

Într-o anumită doză, m-am regăsit în Robert, în visele sale, și am regretat, ca și el de altfel, că n-am luptat mai mult pentru ceea ce voiam să facem în viață și ne-am lăsat influențați de cei din jur. Ne complăcem majoritatea în verbul “nu putem”, pe când, de fapt, “nu vrem” să încercăm să facem lucrurile care ne pasionează și care ne fac să ne simțim adevărații “noi”. Nu vrem să le ridicăm la un alt nivel, decât cel de hobby. Totuși, acum, uitându-mă în urmă, mă gândesc că n-a fost o idee așa de rea și chiar îmi place ceea ce fac, ajungând în momentul în care mă proiectez în viitor lucrând în domeniul ales.

Stresul dintre orgasme este o lectură ce vizează realitatea necruțătoare în care trăim. O realitate în care regulile sunt la ordinea zilei, având obligația de a le respecta, chiar dacă nu suntem, în mare parte, de acord cu ele. O realitate în care toți suntem “aruncați” în aceeași oală și nu avem șanse prea mari de a ne afirma așa cum simțim. O realitate în care schimbarea este cel mai greu lucru pe care poți să-l faci, dacă nu-ți dorești asta din tot sufletul tău.

Nota mea: 4.5/5