Publicat în Reviews

O soţie potrivită pentru un marchiz (The rules of scoundrels #1) de Sarah MacLean (recenzie)


o-sotie-potrivita-pentru-un-marchiz_1_fullsizeDescriere

Ticăloşii nu cer niciodată, îşi iau singuri tot ceea ce-şi doresc…

Cu zece ani în urmă, marchizul de Bourne a căzut în dizgraţie, fiind obligat să părăsească înalta societate. Astfel, se va transforma în Bourne cel dur şi lipsit de sentimente, ajungând unul dintre proprietarii celui mai exclusivist club de jocuri din Londra, şi va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a-şi recâştiga moştenirea – inclusiv s-o ia de soţie pe cuviincioasa şi perfecta Lady Penelopa Marbury.

Ruperea unei logodne şi anii de curtări dezamăgitoare au determinat-o pe Penelopa să nu mai fie interesată de o căsnicie liniştită şi confortabilă, tânjind după un bărbat care să-i ofere mult mai mult de-atât. Ce noroc că soţul ei are acces la o lume de plăceri gata să fie explorată!

Deşi este prinţul lumii decăzute din Londra, Bourne jură să o ţină pe Penelopa neatinsă de păcat – ceea ce se va dovedi o mare provocare în momentul în care doamna sa îşi va descoperi dorinţa de a paria orice pentru fericirea lor… chiar şi inima.

Gândurile mele

 Doresc să mulţumesc mult de tot Editurii Litera pentru această lectură minunată!

logo-editura-litera

Cartea o puteţi găsi în toate librăriile online!

Vin cu recenzia la o altă carte romantică, care mi-a plăcut la nebunie şi sper să reuşesc să vă îmboldesc şi pe voi să o citiţi – chiar şi pe cei care nu agreaţi acest gen. O soţie potrivită pentru un marchiz de Sarah MacLean este prima carte din seria The rules of scoundrels, serie ce a apărut în colecţia Iubiri de poveste la editura Litera, înafară de ultimul volum.

M-am îndrăgostit pur şi simplu de jocul de cuvinte al autoarei şi nu m-am putut opri din citit. M-a captivat atât de tare povestea personajelor, încât nu ştiam când trecea atât de repede timpul pe lângă mine. Cu fiecare rând, cu fiecare pagină citită, mă transpuneam în vremea de atunci şi eram mai aproape de sufletul personajelor, fiind părtaşă la toate momentele lor de bucurie, suferinţă, iubire, tandreţe, gelozie, furie şi neputinţă. Aş putea continua până mâine cu laude la adresa cărţii, a stilului lejer şi simplu al autoarei de a-şi transpune creaţia pe hârtie şi tot nu cred că m-aş putea opri.

Personajele principale, Michael şi Penelopa, au fost un adevărat deliciu! Era o plăcere să urmăreşti cât de bine se completau unul pe celălalt, în ciuda temperamentelor lor contradictorii. Aroganţa lui se împletea uşor cu naivitatea ei. Duritatea cu gingăşia. Ironia cu bunătatea. Ignoranţa cu devotamentul. Mândria cu sacrificiul. Răzbunarea cu dragostea.

„Se pare că te-ai rătăcit.”

Ceea ce mi-a mai plăcut foarte mult, a fost şi faptul că, la aproape fiecare început de capitol, ni se prezenta câte un schimb de scrisori între cele două personaje. Dar, după ce a avut loc evenimentul nefericit, Michael nu i-a mai răspuns. Totuşi, Penelopa continua să-i fie alături prin intermediul lor, continua să-i scrie, chiar şi după ce acesta pierduse totul, fiind nevoit să plece, dar nu chiar aşa departe precum credeau toţi. Continua să-i scrie, chiar dacă la ultimele scrisori a renunţat să le mai trimită. Spera că într-o bună zi, el se va întoarce înapoi la ea şi totul va fi iar ca înainte.

~ acum 10 ani ~

Având numai 21 de ani şi fără pic de experienţă, marchizul de Bourne îşi pierde toată moştenirea în faţa lordului Langford, la un joc de cărţi. Câştigând mână după mână, Michael crezuse că norocul avea să-i fie tovarăş până la sfârşit.

„- Adevărul nu este relevant. Ceea ce este relevant este dacă ei vor crede sau nu.
– Prima regulă a ticăloşilor?
– Prima regulă a pariorilor.
– Acelaşi lucru, spuse ea, cu ţâfnă.”

Dar n-a fost să fie. El pierde totul, destul de ironic, chiar pe numărul 21. Astfel, acesta este obligat să părăsească înalta societate, rămânând doar cu hainele de pe el, cu un conac gol şi cu o guinee (monedă de aur), ultimul lucru primit de la Langford. Nici măcar bunul lui prieten, Tommy, n-a fost în stare să-l ajute prea mult, de teamă să nu fie dezmoştenit de tatăl său.

„- Dacă adversarul tău îţi garantează că vei câştiga, Penelopa, pariază.
– O altă regulă a pariorilor?
– O altă regulă a ticăloşilor.”

~ prezent ~

Bourne nu mai este tânărul care era odată: plin de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze, respectuos, cu simţul umorului şi al aventurii, care ar fi făcut orice pentru bunii săi prieteni. Aceste lucruri au fost înlocuite de duritate, de aroganţă, de ironie, de egoism, sentimentele sale de afecţiune fiind ascunse cu temeinicie de ochii celorlalţi. Prin forţe proprii, dar şi cu ajutorul noilor săi prieteni, marchizul ajunge să fie, împreună cu aceştia, proprietarii celui mai exclusivist club de jocuri din Londra.

„- Nu paria ceea ce nu eşti gata să pierzi, draga mea. A treia regulă a pariorilor.
– Şi a ticăloşilor, spuse ea iritată.”

Bourne revine cu o dorinţă aprigă de răzbunare pentru cel care a profitat de naivitatea şi nesăbuinţa tânărului, care era pe atunci, luându-i totul. Răzbunarea decurge uşor şi cu un scop precis, aceasta aducându-l în faţa şansei de a recupera o parte din ce a pierdut – Falconwell, conacul în care a crescut. Dar, ca proprietatea să ajungă din nou în mâinile sale, Michael trebuie să o ia de soţie pe prietena sa din copilărie, Lady Penelopa Marbury.

„- Eşti plictisită, nevastă?
– De ce aş fi plictisită? Este atât de fascinant să mă uit pe pereţii casei tale.”

Cu Penelopa sau Penny (cum o strigă surorile ei) sau Şasepenny (cum îi spune Michael) avem altă problemă: acum câţiva ani, fusese pe punctul de a deveni ducesă, ceea ce ar fi încântat-o foarte mult pe mama sa, care dorea tot ce este mai bun pentru fiicele sale. Dar, din păcate, logodna a fost umbrită de căsătoria ducelui cu femeia de care era îndrăgostit.

„Ea ştia că se putea retrage… ştia că ar fi trebuit să se retragă… şi totuşi… Nu voia. În schimb, rămase acolo, în pragul a ceva nou şi diferit şi, în acelaşi timp, incitant. Îi întâlni ochii, negri în lumina focului, şi îl imploră în tăcere să facă ceva. Dar el nu făcu. În schimb, spuse:
– Joacă-ţi cartea Penelopa.”

După acel eveniment nefericit, au urmat nişte cereri de căsătorie care nu i-au trezit deloc interesul. Ajunsă acum la vârsta de 28 ani, fiind considerată deja fată bătrână, tatăl ei, Lord Needham adaugă în zestrea acesteia şi Fallconwell. Astfel, are loc o ultimă cerere în căsătorie sau poate că nu este chiar ultima. Prietenul ei cel mai bun, Tommy Alles, îşi încearcă şi el norocul, dar fără prea mari izbânde. Cererile erau acceptabile, dar tânăra femeie nu dorea o căsnicie liniştită şi confortabilă. În schimb, Penelopa dorea mai mult. Tânjea după un bărbat care să-i ofere mult mai mult decât o căsnicie plictisitoare şi nefericită.

Şi iată! Altă cerere la orizont!

Neavând somn, Penelopa iese la o plimbare nocturnă, la ora şi locul nepotrivite pentru o tânără lady. Ajungând pe proprietatea Falconwell-ului – pierdută de Langford la un joc de cărţi în faţa tatălui ei -, aceasta dă peste un Michael total diferit de tânărul pe care-l ştia ea.

„- Nu pleci până când nu terminăm. Până când nu îmi dai cuvântul tău că vei sta departe de Tommy Alles.
Bineînţeles că nu pleca nicăieri cu Tommy. Dar refuza să-i dea satisfacţia de a şti asta.
– De ce? Nu ţi-ar fi mai uşor dacă aş pleca cu el? Atunci îţi vei primi răzbunarea şi libertatea dintr-o singură mişcare.”

Profitând de acest lucru, Bourne o răpeşte şi o duce în conacul părăsit pentru a o compromite şi a recupera Falconwell-ul. Dimineaţă, lord Needham apare să-şi salveze fiica, fiind sigur că deja Bourne a aflat de zestrea ei. Dar, ca această căsătorie să aibă loc, tatăl Penelopei doreşte ca Bourne să găsească soţi potriviţi pentru cele două fiice mai mici, Philippa şi Olivia, neştiind că fiica sa cea mare se întocmise deja cu Michael pe acest subiect cu câteva ore înainte. În plus, Needham îi oferă o scrisoare ce l-ar putea distruge pe lord Langford.

„Să nu te ascunzi niciodată de mine.”

Oare cum se va desfăşura acum viaţa celor doi, odată căsătoriţi, şi cu o încăpăţânare mai mare ca a unui catâr? Va reuşi Penelopa să-l facă pe Michael să renunţe la ideea absurdă de răzbunare? Oare ce ar putea conţine scrisoarea, în urma căreia Langford va avea de suferit?

Chiar ar trebui să citiţi această carte! N-o să fiţi dezamăgiţi absolut deloc, vă promit. Are exact ce trebuie acolo unde trebuie. Plus că veţi descoperi cea mai importantă regulă a ticăloşilor *cum le spune Penelopa*. Pune-ţi mâna pe ea!

Nota mea: 5/5

nota 5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s